Fotbalul unește sufletele! A demarat campania “Împreună pentru Robert”
Lumea fotbalului se unește în momente grele! Asta o dovedește implicarea de care au dat dovadă cei din
“sportul rege” după publicarea dramei prin care trece Adrian Roman, portarul Olimpiei Aiud.
Fiul său Robert, ce va împlini luna viitoare 14 ani, a fost diagnosticat, de curând, cu leucemie, iar familia a început lupta pentru viață. În “social media” a demarat campania “Împreună pentru Robert” (a fost creată o pagină specială de facebook), ce se anunță de lungă durată. Imediat după ce i-am apelat, Nicolae Stanciu și Gheorghe Grozav, compoenți ai echipei naționale, au fost de acord să ofere tricourile de joc ale României, care vor fi licitate într-o gală ce se va desfășura în luna decembrie. În plus, George Țălnar, organizatorul “Cupei Crăciunului” la “Winner’s Club Țălnar” din Alba Iulia, a anunțat că ediția din acest an se va desfășura sub egida “Jucăm pentru Robert”, pregătind o urnă mobilă la baza sportivă pe perioada celor 16 zile. Și exemplele pot continua, cu jucătorii de la CIL Blaj, care-și donează prima din confruntarea cu Olimpia Aiud, reprezentanții Școlii “Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia unde este elev Robert, dar mai sunt și alte persoane care se implică, dar doresc să rămână anonime. De asemenea, Universitatea “1 Deembrie 1918” din Alba Iulia va organiza luna viitoare un meci caritabil, tot pentru Robert Roman.
Deocamdată, acțiunea de ajutorare a familiei Roman este doar la început, urmând ca planurile și inițiativele să se contureze treptat. Robert trebuie să lupte pentru viață, după acest verdict crunt al medicilor, greu de acceptat pentru un părinte. Pentru toți cei care vor să-l ajute pe Robert în lupta cu această boala cumplită, aveți aici numele și numărul contului în care se pot face donații:
Conturi de lei și valută!
ROMAN ADRIAN-VALENTIN (tatăl lui Robert, telefon 0743/ 114805)
LEI: RO47BTRLRONCRT0439405901
EUR: RO94BTRLEURCRT0439405901
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video: CSM Unirea Alba Iulia, 3-0 cu CSU Alba Iulia în derby „de Alba”! Pustai și Manea, declarații la comun: „Suntem pe drumul bun” – Pustai, „Încercăm să strângem puncte” – Manea
CSM Unirea Alba Iulia, 3-0 cu CSU Alba Iulia în derby „de Alba”, în ultima etapă a turului în Liga 3, Seria 7! Pustai și Manea, declarații la comun: „Suntem pe drumul bun” – Pustai, „Încercăm să strângem puncte” – Manea Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat a șaptea victorie consecutivă, 3-0 (2-0), la […]
Video: CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba”!
CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului Ligii 3 | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba” Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat a șaptea victorie consecutivă, 3-0 (2-0), la Micești, cu concitadina CS Universitar Alba Iulia, la debutul lui Mihai Manea pe […]
Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027
Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027! Transylvania Open WTA250 intră într-o nouă etapă de dezvoltare și își propune să ducă experiența tenisului dincolo de terenul de joc. Sub conceptul ”Trăiește tenisul-spectacol! Match time. Showtime!”, cea de-a șaptea ediție a turneului WTA 250 care va […]
