Rămâi conectat

Ştirea zilei

Fostul prefect Gheorghe Feneșer candidat oficial ALDE la Primăria Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Joi, 24 martie, co-președintele ALDE Alba Ghorghe Feneșer și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar a municipiului Sebeș.

Fostul prefect de Alba susține că ceea ce l-a determinat să facă acest pas a fost insistența cetățenilor din Sebeș, care i-au solicitat și l-au încurajat să candideze pentru primărie.

ALDE Alba Gheorghe Feneser Daniel Constantin_Ioan Lazar

“Mă pot mândri că am fost cotat în 2015 ca prefectul cu cea mai bună activitate din țară. Și nu o spun eu, a fost făcut studiu. Am avut audiențe șase zile din șase și nu doar o zi, cum era până să ajung eu acolo.

Au fost trei ani (n.r. în funcția de prefect de Alba), în care mi-am dat seama care sunt problemele oamenilor. Mi-am dat seama că oamenii din Sebeș își doresc altceva, este nevoie de un altfel de administrație.

La Sebeș, dacă vom reuși (n.r. ALDE), cetățenii își vor da seama că acest lucru trebuia să se întâmple încă de acum zece ani.

În cel mai scurt timp Sebeșul ar deveni orașul în care am discuta valoarea fondurilor europene pentru investiții”, a afirmat Gheorghe Feneșer, după anunțarea intenției de a candida pentru Primăria Sebeș.

Candidatul ALDE a criticat cu acest prilej modul în care a fost condus orașul, oferind ca exemple “alungarea” unei investiții de peste 100 de milioane de euro, care ar fi creat peste 100 de locuri de muncă la Sebeș. Este vorba despre intenția grupului ZEWA de a investi în creșterea capacității de producție a Pehart Petrești și dezvoltarea unui centru regional de distribuție a produselor sale.

 

Feneșer a atins și tema poluării din Sebeș, care îi îngrijorează pe mulți localnici, susținând că lui i se datorează dotarea în 2008 a platformei industriale Kronospan cu filtre care au redus semnificativ poluarea. Acesta a vorbit despre soluțiile pe care le are în vedere pentru realizarea unui studiu privind poluarea, aspect care face și obiectul unui proiect de hotărâre care nu a trecut însă de votul consilierilor locali din Sebeș.

Legat de cetățenii care au ieșit în stradă să protesteze pentru dreptul la sănătate și un aer nepoluat, fostul prefect susține că a discutat cu ei, le-a spus cum crede el că trebuie făcut, însă chiar dacă voia să iasă în stradă alături de ei, nu ar fi putut.

 “Cred că ceea ce s-a făcut până în acest moment s-a făcut eronat. Cred că Sebeșul trebuie să redevină ceea ce a fost mai demult, o oază de verdeață”, a declarat candidatul ALDe la Primăria Sebeș.

 

O afirmație contondentă a fost făcută de Feneșer cu privire la situația drumului care traversează localitatea Lancrăm, ce aparține din punct de vedere administrativ de municipiul Sebeș. Mai exact, acesta a criticat dur faptul că, după lucrările care au avut loc, gurile de canal au fost poziționate chiar pe direcția roților autoturismelor care circulă pe acest drum.

“Eu l-aș împușca pe cel care a semnat recepția acelui proiect”, a afirmat Gheorghe Feneșer.

Feneșer a mai candidat pentru funcția de primar al municipiului Sebeș la alegerile locale din 2008, din partea Partidului Conservator, când, potrivit acestuia, a obținut 1.700 de voturi.

BP


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești Grădinițele din comuna Câlnic au fost dotate cu spații noi de joacă, a anunțat primarul Lucian-Tiberiu Bodea. Bucuria prichindeilor a fost pe măsură, aceștia fiind fascinați de căsuțele desprinse parcă din povești. Citește și: FOTO Loc de joacă ”ca în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea