Focul lui Sumedru: Tradiție veche de peste 2000 de ani, în ajun de Sfântul Dumitru. Flăcări uriașe și ritualuri de purificare, la sate

Focul lui Sumedru: Tradiție veche de peste 2000 de ani, în ajun de Sfântul Dumitru. Flăcări uriașe și ritualuri de purificare, la sate

Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este o tradiție românească, veche de două mii de ani. În fiecare an, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dumitru, apărătorul păstorilor, se aprind focuri și oamenii se adună în jurul acestora. Obiceiul se mai păstrează în zi de azi în unele sate, iar săbătoarea este asociată cu sosirea frigului și a iernii.

În preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii. În formele vechi ale sărbătorii, în mijlocul grămezii de lemne și al cetinii de brad se punea, pentru a fi incinerată, tulpina unui arbore tăiat din pădure, substitut al zeului care moare și renaște anual.

În jurul focului se strigă în cor ”Hai la Focul lui Sumedru!”, iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoși tot anul. La final, femeile împart covrigi, nuci, țuică sau fructe.

Momentul cel mai așteptat al sărbătorii este prăbușirea bradului incinerat, care indică renașterea simbolică a zeului mort. Direcția în care cade ”trupul divin” (jarul sau tăciunii aprinși) prevestește care dintre tineri urmează să se căsătorească în noul an.

Sumedru, personaj al Panteonului românesc, este incinerat simbolic la Focul lui Sumedru, patron al iernii pastorale, care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Mare Mucenic Dumitru de la Tesalonic, la data de 26 octombrie din calendarul ortodox.

În legende, credinţele si basmele din creatia populară, Sumedru este un bărbat obişnuit, păstor sau crescător de animale sau fecior, care se metamorfozează pe timpul nopţii în porc, străvechi simbol zoomorf pentru spiritul grâului. În ceremonialul nocturn numit Focul lui Sumedru, eroul capătă înfăţişarea unui brad care e tăiat din pădure si incinerat în timpul unui ospăţ nocturn, ca si Revelionul, amintind de un străvechi început de anotimp.

În trecut, sărbătoarea era preferată de Ajun, când se aprindeau Focurile lui Sumedru, si de Moşii lui Sumedru, când se împărţeau abundente ofrande pentru morţi. Fiind stâlp de înnoire a timpului sezonal sau anual, Sumedru concentra numeroase acte rituale de purificare, de fertilitate, de divinatie, practici de pomenire şi de îmbunare a sufletelor mortilor, care părăseau, la acea dată, mormintele, de tundere rituală a coamei cailor, pronosticuri pentru iarna deschisă de Sumedru, precum si activităţi social-economice.

Pe vremuri, focurile se făceau pe dealuri pentru a fi observate de la distanță. În timpul ceremoniei, după aprinderea focului, pe coastele dealurilor se rostogoleau roţi de car în flăcări, pe care se înfăşurau, în prealabil, paie şi se strigă: „Hai la Focul lui Sumedru!”. Local, chemarea era făcută de flăcăi, care colindau din casă în casă în ziua de 25 octombrie cu strigătura de mai sus. Seara târziu, în jurul Focului lui Sumedru, întretinut cu lemne şi paie uscate şi cu resturile rămase de la melitatul cânepei, se mânca, se bea, se petrecea si, din când în când, se repeta strigătura consacrată momentului.

sursa: libertatea.ro, romaniatv

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---