Florea Grup, din Alba, afaceri de 90 de milioane de lei din construcţii şi turism
Frații Florea, din Alba, afaceri de 90 de milioane de lei din construcţii şi turism. Florea Grup, companie din judeţul Alba cu activităţi în construcţii şi servicii hoteliere, şi-a redus uşor afacerile anul trecut, de la 93 de milioane de lei în 2016 la 92 de milioane de lei în 2017, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Numărul de angajaţi ai companiei a scăzut sub 400, faţă de cei aproape 470 pe care îi avea în 2016. În ultimii şase ani, afacerile companiei nu au reuşit să ajungă la 100 de mil. lei, cel mai ridicat nivel fiind înregistrat în 2015, când Florea Grup a avut un business de 96 de milioane de lei.
Codul CAEN al companiei indică doar activităţi de fabricare a betonului. Compania Florea Grup a fost înfiinţată în 1996 de către fraţii Marcel şi David Florea, având capital românesc integral privat. „Începând cu anul 2006, au fost înfiinţate patru fabrici de betoane în municipiile Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu şi Deva, dotate cu echipamente performante“, se arată pe site-ul companiei.
Compania a pornit la drum cu activităţi în domeniul staţiilor de carburanţi auto, iar în 2005 a intrat în domeniul producţiei de betoane, iar ulterior Florea Grup a devenit şi antreprenor de construcţii, construind sau modernizând câteva hoteluri sau reabilitând drumuri naţionale sau judeţene.
În 2008, compania a debutat în turism, prin darea în folosinţă a unui complex hotelier lângă Alba Iulia, Astoria. În 2013, a cumpărat hotelul Transilvania, tot din judeţul Alba. Compania mai produce prefabricate din beton, agregate minerale şi mixturi asfaltice, fiind activă şi în domeniul carburanţilor şi al transportului de produse şi de persoane.
Printre lucrările importante realizate de Florea Grup s-au numărat în trecut cele de reabilitare a cetăţii din Alba Iulia, precum şi execuţia centurii ocolitoare a municipiului Sibiu. Compania are opt staţii de carburanţi în oraşele Alba-Iulia, Blaj, Aiud sau Ocna Mureş, precum şi patru fabrici de betoane la Alba, Cluj-Napoca, Sibiu şi Deva, potrivit datelor de pe site-ul propriu.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”
Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]
FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing
În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]