FLAGRANT: Bărbat de 44 de ani, prins de către polițiștii din Alba în timp ce încerca să vândă un dispozitiv de ochire cu laser, deținut ilegal
Un bărbat de 44 de ani din Ciugud a fost prin în flagrant de către polițiștii din Alba încercând să vândă un dispozitiv de ochire cu laser, pentru armele de vânătoare, obiect interzis pentru deținere.
Polițiștii din Alba l-au prins, în flagrant, pe un bărbat care încerca să vândă în dispozitiv de ochire cu laser, pentru armele de vânătoare, interzis la deținere. A fost întocmit dosar penal.
La data de 8 ianuarie 2021 polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba l-au prins, în flagrant delict, pe un bărbat de 44 de ani, din comuna Ciugud, județul Alba, în timp ce încerca să comercializeze un dispozitiv cu emisie laser, destinat armelor de vânătoare care permite iluminarea și fixarea vânatului la o distanță de 200 de metri, care este interzis la deținere sau comercializare, potrivit legislației în vigoare.
Dispozitivul a fost indisponibilizat, iar față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținere, port, confecționare precum și orice altă operațiune privind circulația armelor letale a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora…. fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 342, alin. 1 din Codul Penal.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare
Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]
FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”
Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025. […]
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]