Firmele și persoanele fizice, chiriașe ale primăriei Alba Iulia, vor putea solicita SCUTIREA de la plata chiriilor sau redevențelor: Ce condiții trebuie îndeplinite
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința din data de 29 mai 2020, revocarea HCL nr. 132/30.04.2020 și aprobarea exonerării, totale sau parțiale, a obligației de plată a chiriilor și redevențelor aferente contractelor de închiriere, concesiune și asociere având ca obiect bunuri proprietate publică sau privată a municipiului Alba Iulia, în care se desfășoară activități suspendate în baza Ordonanței militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri.
”Prin acest proiect de hotărâre, se propun următoarele:
- revocarea HCL nr. 132/30.04.2020 privind aprobarea scutirii obligației de plată a chiriilor și redevențelor aferente contractelor de închiriere, concesiune și asociere pentru bunurile proprietate publică sau privată a municipiului Alba Iulia, în care se desfășoară activități suspendate în baza Ordonanței militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, având în vedere faptul că, dacă în proiectul de hotărâre supus spre dezbatere Consiliului local în ședința din data de 30.04.2020, se prevedea acordarea unor facilități unor anumite categorii de contribuabili – persoane fizice sau juridice, facilități constând în suspendarea plății chiriilor și redevențelor rezultate din contractele de închiriere, asociere sau concesiune ce au ca obiect bunuri proprietate publică sau privată a municipiului Alba Iulia, Consiliul local a aprobat scutirea acestora de la plata sumelor datorate în baza acestor contracte, fără a se observa că, la art.2 alin.(3) se dispune : „Chiria și/sau redevența cuvenite municipiului Alba Iulia în temeiul unor contracte de închiriere, concersiune sau asociere datorate de beneficiari pe perioada scutirii plății, va fi achitată de aceștia după încetarea suspendării sau restrângerii activității, până cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a anului 2020, fără plata de dobânzi sau alte penalități”.
Ori, prin scutirea de la plata sumelor datorate în temeiul acestor contracte, se înțelege nu amânarea plății, ci anularea obligațiilor financiare datorate, ori prin redactarea în acest mod, HCL nr. 132/2020 este inaplicabilă, motiv pentru care vă propun revocarea acesteia.
- aprobarea exonerării totale sau parțiale, după caz, de la obligația de plată a chiriilor și redevențelor aferente contractelor de închiriere, concesiune, asociere având ca obiect bunuri proprietate publică sau privată a municipiului Alba Iulia, pe toată durata stării de urgență instituită, calculându-se pentru fracție din fiecare lună.
Prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a mai multor țări în care au fost infectate și au decedat un număr mare de persoane,
precum și declararea „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății la data de 11.03.2020, a fost declarată starea de urgență pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile, durată care mai apoi a fost prelungită cu încă 30 de zile începând cu data de 15 aprilie 2020 prin Decretul Președintelui României nr.240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.
Ca urmare a acestor acte normative, prin dispozițiile Ordonanței militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, cu modificările și completările ulterioare, au fost suspendate sau restrânse unele activități.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.l din Ordonanța militară nr.l 2020:
”Art.l. (1) Se suspendă activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.
(2)Este permisă organizarea, de către entitățile prevăzute la alin.(l), a activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum și cele de tip ”drive-in ”, ”room-service ” sau livrare la client. ”
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.(l):
”Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau Jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise. ”
Ca urmare a adoptării acestor acte normative, unele persoane fizice sau juridice care dețin și exploatează bunuri proprietate publică sau privată a municipiului Alba Iulia, în temeiul unor contracte de închiriere, concesiune sau asociere, s-au văzut puse în situația suspendării sau restrângerii activității, lucru care impietează asupra obținerii de venituri de către aceste persoane, ceea ce se răsfrânge negativ și asupra posibilității acestora de a achita chiriile și/sau redevențele datorate bugetului local pentru bunurile pe care le dețin și le exploatează.
Prin urmare, pentru a veni în sprijinul acestor persoane și având în vedere contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale și internaționale și crearea premiselor-cadru, după încetarea stării de urgență, pentru revenirea etapizată, fără sincope majore, la situația de normalitate, vă este supus spre dezbatere și aprobare prezentul proiect de hotărâre”, se arată în raportul de specialitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru” și amenzi de 23.000 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 28 iulie – 1 august 2025
ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru”. S-au dat amenzi de 23.000 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 28 iulie – 1 august 2025 Inspectorii ITM Alba au depistat o persoană fără forme legale de angajare, în urma controalelor din perioada 28 iulie-1 august 2025. Au fost aplicate amenzi în valoare […]
Albaiulian depistat ieri, conducând beat. Polițiștii i-au suspendat permisul și i-au deschis dosar penal
Albaiulian depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice. După testarea cu etilotestul, polițiștii i-au suspendat permisul și i-au deschis dosar penal Tot mai mulți șoferi din județul Alba aleg să se urce la volan după ce au consumat alcool deși sunt conștienți că acest lucru îi poate lăsa fără permise sau mai grav, se pot produce […]
Șoferiță din Târgu Mureș, prinsă băută prin Blaj. Etilotestul a indicat 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat
O șoferiță în vârstă de 55 de ani, din municipiul Târgu Mureș, are mari probleme cu legea după ce s-a urcat beată la volan. Polițiștii rutieri au oprit aseară, pentru un control, un autoturism condus de strada Simion Bărnuțiu din Blaj. După verificare actelor și a dotărilor minime impuse de lege, respectiv trusă de prim-ajutor, […]