Festivalul de teatru s-a încheiat… trăiască Teatrul!

Orice s-ar spune, Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti”, de la Alba Iulia, este „regele” manifestărilor culturale din urbea asta. Aşadar, acum, la încheierea celei de-a şaptea ediţii, putem să-i spunem: ”Trăiască Teatrul!”. Am râs, am plâns, ne-am bucurat, ne-am jucat… asta este festivalul de teatru, ca şi viaţa, de altfel. Fără exagerare, este una dintre puţinele manifestări culturale care mai animă oraşul ăsta, altfel „împietrit” în gloria trecutelor epoci, a comemorărilor istorice şi a parastaselor patriotice. Trebuia să fie un „Prichindel” (teatrul) care, iată, şi el a împlinit 60 de ani, fără să băgaţi de seamă, voi copii-maturi ce sunteţi acum, un „prichindel” care să vă deschidă ochii spre copiii care aţi fost şi, mai ales, spre adulţii care aţi putea să fiţi…

Cu optimism, spre ziua de mâine a Teatrului…
Eu unul privesc cu optimism spre „ziua de mâine a Teatrului”, pentru că, după spectacolul-lectură al Evei Crişan, de duminică, am avut ocazia de a vedea cum se nasc actorii şi pu­blicul, mână-n mână, în spaţiile RYMA. Adică la atelierele festivalului. Acolo, copiii de toate vârstele au învăţat să fie actori sau public, fiecare în funcţie de „chemare”. Atelierele au fost coordonate de conf.univ.dr. Oana Leahu (actorie), „Soso şi Nuţi”, soţii Elena şi Sorin Dorobanţu, de la Arad (mânuire marionete), Alina Herescu (scenografie), unde am avut ocazia de a vedea pe viu viitoarea generaţie de actori, respectiv pe fiul actriţei Teodora Popa, de la „Prichindel” (actriţă care a şi împlinit chiar acum o vârstă frumoasă, prilej cu care îi urăm „La mulţi ani!”)… Un atelier foarte „căutat” de cursanţi a fost şi cel al lui Hani Sasu, cel de sculptură, precum şi cel de pictură, susţinut de Noemi Kusztos. Ce să vă spun? Îmi pare rău că nu mai sunt copil, chiar dacă sufletul mi-a rămas aşa, că m-aş fi înscris şi eu la un curs. Ceea ce vă recomand dumnea­vostră la ediţia viitoare: redeveniţi copii, şi jucaţi-vă…

Cu „metodă” şi haz, spre… ruralizare!
Ca la orice manifestare, spectatorii au avut de unde alege. Unora le-a plăcut un spectacol, altele au fost dezamăgitoare. Pentru mine dezamăgitoare a fost reacţia sălii la spectacolul „Othello şi preaiubita lui Desdemona”, care a fost jucat în limba maghiară (cu traducere). Pân’ la  urmă, actorii de la Sf. Gheorghe, care au jucat sâmbătă, nu doreau să ne ia Ardealul, ci doar să împărtăşească o emoţie artistică, cu noi. Trist faptul că s-a ieşit din sală înainte de încheierea spectacolului, drept dovadă că încă nu ne-am debarasat de toate prejudecăţile. Mie mi-a plăcut mult „Metoda”, a Teatrului „C.I.Nottara”, care a jucat cu „rezervele”, ca să mă exprim într-un limbaj mai pe înţelesul tuturor. Actori tineri, dar buni. Mie mi-a plăcut Cerasela Iosifescu, pe care cred că am mai văzut-o şi în altă piesă, cu ArCuB. Şi a ieşit bine totul…
Dar dacă „Metoda” a fost o piesă pentru „intimii” teatrului, „CFR- Cometa, căţelul şi copilul”, a Teatrului „Odeon”, a fost pentru vulg. Fără exagerare. Coma, coamă, capelură, vulgo „şte cu coadă”… Sigur că mi-a plăcut. Căci am văzut, în regia lui Dabija, arta unor regizori care prin anii ’50-’60 introduceau în piese clasice personaje din viaţa de zi cu zi. Pavel Bartoş merita văzut, mai ales că a folosit tot repertoriul lui ca să ne aducă aminte că putem râde ca nişte „rurali” ce suntem, doar de comicul de mimă şi de situaţie. Ca la căminul cultural… Accentul a fost bun. Şi semnalul CFR la fel. Ca la gară, la Alba Iulia. Dorina Lazăr şi Rodica Mandache au fost actorie pură, fără complezenţă. Sala a fost plină şi încântată că a descoperit ceea ce mai avea în minte despre Caragiale din anii de şcoală. Apropo: La mulţi ani,maestre (Coane Iancule, răposatule!), dar te-a bătut realitatea, cu tot humorul tău balcanic…
Uite aşa a fost încheierea „apoteotică” a festivalului de anul acesta: meteorică. Să ne aducem aminte că o să mai vedem doar anul viitor aşa ceva. Dacă om fi sănătoşi…

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---