Fenomenul smombie, a combinaţie între smartphone şi zombie, ia amploare. Persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani, cele mai afectate
Cum îi recunoști? Merg mai încet decât ceilalţi, au paşi nesiguri şi cu capul aplecat. Este vorba despre pietonii care stau tot timpul cu telefonul în mână şi căştile în urechi. Dependenţii de telefonul mobil sunt mai predispuşi la accidente decât cei care sunt atenţi pe unde merg. Un studiu francez trage un semnal de alarmă în acest sens.
În ciuda campaniilor de sensibilizare, numărul dependenţilor de telefonul mobil, chiar şi pe stradă, a crescut în mod îngrijorător. 65% dintre francezi recunosc că îşi consultă telefonul mobil în timp ce merg pe trotuar sau traversează, faţă de 50% în urmă cu patru ani. Sunt numiţi smombie, o combinaţie între smartphone şi zombie.
Media este crescută de tineri, cei cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani. Mai mult de 90% dintre ei citesc mesaje, scriu sau merg cu căştile pe urechi. Dacă în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi pietoni sunt doar deranjanţi, cei care folosesc un telefon când traversează îşi pun vieţile în pericol. Unul din şase a suferit deja un accident.
Mai multe ţări testează deja sisteme de avertizare a pietonilor dependenţi de mobil. În Israel, în mai multe intersecţii, au fost montate semafoare care luminează dinspre sol, iar în Coreea de Sud utilizatorii de mobil îşi pot instala o aplicaţie care îi avertizează când se apropie o maşină.
Sursa: digi24.ro
Foto: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”
Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]