Farmaciile cu program permanent impuse prin lege
Produsele care nu vor dispărea niciodată de pe piaţă şi care vor avea mereu căutare sunt, din păcate, medicamentele. Vânzarea acestora a fost şi va fi mereu o afacere profitabilă. Tocmai acest lucru a determinat creşterea numărului de farmacii de la un an la altul. La nivelul judeţului nostru, în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Alba se aflau, în anul 1990, 12 farmacii, dintre care 3 în municipiul Alba Iulia. De-a lungul anilor acestea s-au înmulţit astfel că în prezent numărul a ajuns la 85 la nivel de judeţ şi la 30 în Alba Iulia. Toate aceste farmacii sunt private, mai puţin cele care funcţionează în unităţile spitaliceşti cu circuit închis, acestea fiind de stat. Înfiinţarea punctelor farmaceutice trebuie făcută în fiecare localitate, fie că vorbim de mediul urban, fie de cel rural, în funcţie de numărul de locuitori. Pentru că la sfârşitul acestui an încetează aplicabilitatea acestui criteriu demografic, Ministerul Sănătăţii Publice a luat atitudine. Astfel în cursul zilei de ieri ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a prezentat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea Legii Farmaciei nr. 266/2008. „Modificarea Legii Farmaciei reprezintă o necesitate având în vedere că la sfârşitul acestui an încetează aplicabilitatea criteriului demografic privind înfiinţarea farmaciilor comunitare. Renunţarea la acest criteriu ar duce la autorizarea fără limită a farmaciilor comunitare, iar, în prezent, în România există un număr suficient de farmacii prin care se asigură aprovizionarea cu medicamente a populaţiei. Mai mult, dacă eliminăm acest criteriu există pericolul transferului farmaciilor din mediul rural în cel urban”, a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul conferinţei de presă.
Această nouă Lege a Farmaciei prevede ca înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban să se realizeze în funcţie de numărul de locuitori şi la o distanţă de minimum 500 metri de o altă farmacie comunitară. Până acum se înfiinţa o farmacie la 4 mii de locuitori, excepţie de la această regulă făcând farmaciile din gări, autogări şi centrele comerciale mari. În acest nou act a fost eliminată această excepţie a înfiinţării farmaciilor în centre comerciale, gări şi aerogări. Prin excepţie de la criteriul demografic, vor mai putea fi deschise unităţi farmaceutice doar pe o rază de 100 metri de spitalele care au compartimente de permanenţă sau Unităţi de Primiri Urgenţe, cu condiţia ca farmacia să aibă orar permanent. O altă prevedere importantă care a fost introdusă în lege este aceea a serviciului de permanenţă în unităţile farmaceutice. Normal este să existe un punct farmaceutic la care, indiferent de oră sau zi, populaţia să poate apela în caz de nevoie. Conform noii legi asigurarea asistenţei farmaceutice permanente a populaţiei este obligatorie pentru minim o farmacie în localităţile cu cel puţin 20.000 locuitori. Metolologia de funcţionare se va stabili, conform Ordinului ministrului, adoptat cu consultarea Colegiului Farmaciştilor din România în termen de 60 de zile de la adoptarea Legii. În cadrul conferinţei de presă ministrul Sănătăţii a dat exemple de judeţe în care nu există nicio farmacie cu program non-stop, judeţul nostru regăsindu-se printre judeţele care au o farmacie cu program permanent. Conform noilor prevederi o farmacie va putea fi înfiinţată şi va funcţiona ca o societate comercială, în care farmacistul este asociat unic sau este în asociaţii de farmacişti care deţin cel puţin 51% din acţiuni. Prin această măsură se vrea readucerea farmaciei în mâinile farmacistului, practic aceste puncte farmaceutice să nu devină doar societăţi comerciale care urmăresc obţinerea de profit. O altă prevedere importantă este aceea care se referă la funcţia de farmacist-şef. Dacă până în prezent farmacistul-şef conducea unitatea doar în baza unui certificat de membru al Colegiului Farmaciştilor din România, conform noii prevederi legale va putea deveni farmacist-şef, doar farmacistul care va face dovada unei experienţe de cel puţin 2 ani în profesie. Acesta va avea dreptul de a conduce o singură unitate farmaceutică în care are şi norma de bază. În premieră, în noua Lege există două prevederi, respectiv: va fi interzisă vânzarea pe internet a medicamentelor de către farmaciile comunitare, măsură care urmăreşte realizarea calităţii actului farmaceutic; farmaciile şi drogheriile vor fi obligate să primească de la pacienţi medicamentele expirate pentru a fi distruse în condiţiile legii. Nerespectarea acestor prevederi reprezintă contravenţii şi vor fi sancţionate, conform prevederilor legale.
Industria farmaceutică a devenit în timp o afacere profitabilă pentru majoritatea celor implicaţi, spun majoritatea pentru că există şi perdanţi şi mă refer aici la bolnavii care trebuie să plătească de multe ori sume mari de bani pentru tratamente. Partea comercială domină acest sistem, marile companii sunt cele care fac jocurile pe seama amărâţilor… (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
RESTRICȚII de circulație de Ziua Națională 2024, la Alba Iulia. Lista străzilor închise de 1 Decembrie și limitările de trafic din 30 noiembrie
RESTRICȚII de circulație de Ziua Națională 2024, la Alba Iulia. Lista străzilor închise de 1 Decembrie și limitările de trafic din 30 noiembrie Restricțiile de circulație rutieră pentru derularea evenimentelor de marcare a Zilei Naționale a României la Alba Iulia. Citește și: Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 6 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum o zi
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 16 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Ştirea Taacum 5 zile
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”