Farmacia naturii: Hreanul – un ajutor în lupta cu bolile sezonului rece

Originar din vestul Asiei şi sud-estul Europei, hreanul este o legumă perenă cultivată pentru rădăcinile sale cărnoase, de culoare alb-gălbuie, cu aromă şi gust picant, folosită în condimentarea mâncărurilor, industria conservelor şi nelipsită în pregătirea murăturilor.

Este o plantă cu totul specială, aflată la limita dintre sălbatic şi domestic. Ce înseamnă aceasta? Că, pe de o parte, este foarte bogată în nutrienţi, la fel ca legumele cultivate, iar pe de altă parte, că are o rezistenţă cu totul ieşită din comun, asemeni buruienilor. Chiar şi în această perioadă, când natura pare îngheţată, rădăcina hreanului trăieşte în pământ, fiind gata ca la întâiul dezgheţ să scoată la suprafaţă primele frunzuliţe, înaintea tuturor celorlalte plante. Iar o asemenea forţă vitală, depozitată într-o singură rădăcină, are efecte terapeutice pe măsură.

Denumirea sa ştiinţifică este Armoracia rusticana, şi este o rudă foarte apropiată a verzei şi a conopidei, dar şi a muştarului. Hreanul este folosit ca remediu natural încă din preistorie, aşa cum o arată descoperirile arheologice făcute în Europa. Dacii preţuiau şi ei hreanul foarte mult. De altfel, însuşi medicul roman Dioscoride, atunci când scrie în tratatul său farmaceutic despre hrean, pomeneşte şi denumirea sa dacică: “usturonila”.

În medicina populară românească, hreanul este recomandat în peste o sută de afecţiuni, cele mai multe dintre ele fiind de natură infecţioasă şi fiind specifice sezonului rece.

*Fişă biografică

Rădăcina hreanului conţine foarte multă vitamina C, de două ori mai multă decât se găseşte în lămâie, fiind utilă sistemului circulator şi celui imu­nitar, greu încercate atunci când afară este ger. Conţine şi minerale foarte importante, precum fierul, potasiul, calciul şi magneziul. Mirosul înţepător şi gustul de foc al rădăcinii se datorează mai multor compuşi chimici, între care şi aşa-numiţii glucozinolaţi. Aceştia din urmă s-au dovedit un adevărat fenomen în lupta cu bacteriile dăunătoare, fiind de multe ori mai eficienţi decât cele mai avansate antibiotice de sinteză.

*Cum se administrează hreanul

– Salata de hrean. Metoda de obţinere este simplă: trei-şase rădăcini de hrean se spală, se curăţă bine şi se dau prin răzătoare. Peste ele se adaugă o sfeclă roşie fiartă şi dată, de asemenea, prin răzătoare. Cele două legume se amestecă foarte bine, adăugându-se apoi sare, ulei şi oţet după gust. Se adaugă şi puţină miere, după care se amestecă bine şi se pun într-un borcan închis ermetic, cu capac. Salata de hrean şi sfeclă se poate păstra la frigider, fără probleme, vreme de două săptămâni, timp în care îşi va conserva proprietăţile terapeutice.

– Vin tonic cu hrean. Într-un litru de vin roşu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin răzătoarea fină. Se astupă sticla şi se lasă la macerat conţinutul vreme de 8-9 zile, după care se filtrează. Se administrează 3-4 linguri de vin, pentru îmbunătăţirea digestiei, pentru stimularea şi reglarea activităţii cardiace, contra anemiei şi pentru prevenirea litiazei renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este şi un tonic sexual şi un afrodisiac foarte puternic. lSiropul de hrean. Se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă 4 linguri de miere, se amestecă bine şi se lasă 20-30 de minute la macerat. Se strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Recomandări: astm, bronşită cronică, afecţiuni ale căilor respiratorii, în general.

*Tratamente cu hrean

– Infecţii urinare (cistită), infecţii renale – 50 de grame de hrean proaspăt, ingerate pe parcursul unei zile, atacă bacteriile parazite din rinichi, vezică şi de pe traiectul urinar, distrugându-le. Tratamentul este de durată (minimum 21 de zile) şi se asociază cu oricare altă formă de tratament cu antibiotice, naturale sau de sinteză.

– Retenţie de lichide – consumul regulat de hrean, mai ales după orele după-amiezii, este un foarte bun diuretic, foarte util celor care au tenul, mâinile sau picioarele umflate din cauza retenţiei de apă.

– Tuse de diverse etiologii – se iau 5-6 linguriţe pe zi de sirop de hrean, care se înghite încet, lăsându-l să acţioneze la nivelul gâtului şi al arborelui bronşic. Suplimentar, se consumă salata de hrean cu sfeclă roşie, câte 50 de grame, de două ori pe zi.

– Bronşită cronică şi acută – se consumă zilnic 4-10 linguriţe de hrean ras, simplu sau în salata cu sfeclă roşie. Hreanul are efecte antibiotice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare.

– Polipii uretrali – se iau de trei ori pe zi câte trei linguriţe de suc de hrean, dizolvate într-un pahar de apă. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de trei luni, urmate de alte trei luni de pauză. În paralel, se va ţine un regim alimentar alcalin, cu foarte multe zarzavaturi şi legume verzi, fără carne, şi cu cât mai puţine proteine animale.

– Anemie la adulţi – se consumă câte 15-20 de linguriţe de salată de hrean cu sfeclă roşie pe zi. Hreanul conţine mici cantităţi de fier, dar cel mai important rol al său este optimizarea digestiei şi a metabolismului, aşa încât fierul prezent în celelalte alimente să poată fi asimilat de către organism. lInapetenţă, anemie la copii – se consumă cel puţin o dată pe zi o salată obţinută din hrean ras fin (1-2 linguriţe), măr cu tot cu coajă (2 linguriţe), sfeclă roşie (1-2 linguri) şi morcov (1-2 linguri). Această minicură se ţine minimum o lună, fiind recomandată cu precădere pe perioada iernii şi la trecerea de la sezonul rece la cel cald.

– Reumatism, gută – într-o cană de lapte cald se pun 1-2 linguriţe de suc de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tratament durează minimum trei săptămâni, având efecte antiinflamatoare şi detoxifiante.

*Precauții și contraindicații

Intern, hreanul se administrează cu prudenţă persoanelor cu colon iritabil sau care suferă de colită de fermentaţie. Abuzul de hrean în alimentaţie duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase. Extern, mai ales sub formă de cataplasmă, hreanul va fi folosit cu prudenţă de către persoanele care au pielea sensibilă, alergică.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI