Elevii pot face acum şi performanţă sportivă, nu doar şcolară
La Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş s-au finalizat lucrările de amenajare a celor două terenuri de sport aflate în incinta liceului, ne-a informat prof. Tereza Cândea, purtătorul de cuvânt al prestigioasei unităţi liceale din judeţ. Redimensionate şi reasfaltate, împrejmuite cu garduri noi, acoperite cu plasă şi având gazon artificial, cele două terenuri de sport corespund standardelor europene, fiind compatibile cu cerinţele învăţământului modern. Începute încă din luna iunie 2010, lucrările de amenajare au avut un cost total de 296.901 lei, din care 246.901 lei au fost acordaţi de Primăria şi Consiliul Local, restul de 50.000 lei fiind alocaţi de firmele Dupex, Kronospan, Pomponio şi Elis Pavaje.
Şi în acest an şcolar, elevii Colegiului Naţional „Lucian Blaga” au demonstrat că pot face performanţă la olimpiadele şcolare, cucerind deja menţiuni la etapa naţională la fizică prin elevii Miruna Crintea, Dragoş Duşe şi Vlad Hăprian, având totodată alţi elevi deja calificaţi la faza pe ţară la disciplinele la care deja s-a desfăşurat etapa judeţeană: matematică – Alin Scarlat, Diana Ştefan, Daniela Stanciu, Ana Beldean, Vlad Hăprian, limba română: Rebeca Ignat, Renata Sava, sociologie – Simina Bîle, religie – Roxana Marcu, germană – Eleasar Müller, Kenan Aser Müller, Dennis Dörr, Cristian Giurgiu şi latină – Maria Rablou. De acum încolo, elevii colegiului vor avea posibilitatea să facă performanţă şi la sport, chiar dacă în Sebeş există un liceu de profil.
„Modernizarea terenurilor se afla pe lista de priorităţi a colegiului, având ca obiectiv asigurarea unor condiţii optime de desfăşurare a orelor de educaţie fizică, dar şi a pregătirii echipelor de baschet, de fotbal şi de handbal care reprezintă unitatea de învăţământ la diverse concursuri de profil. De avantajele acestor terenuri vor beneficia nu numai elevii colegiului nostru, ci şi iubitorii de sport din oraş, care au posibilitatea de a le închiria, în afara orelor de program şcolar. Le mulţumim tuturor, nu numai pentru ajutorul acordat pentru realizarea acestui proiect, ci şi pentru sprijinul constant pe care-l oferă Colegiului Naţional „Lucian Blaga” chiar şi în situaţiile de criză”, a declarat prof. Nicolae Moga, directorul instituţiei.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”
Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]
FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing
În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]