Actualitate

Două orașe din Alba, pe lista localităților din România care ar putea să dispară, fiind transformate în simple comune

Ioana Oprean

Publicat

în

Două orașe din Alba, pe lista localităților din România care ar putea să dispară, fiind transformate în simple comune

Două orașe din Alba se află pe lista localităților din România care ar putea să dispară, fiind transformate în simple comune din cauza „exodului” tinerilor spre marile orașe.

Depopularea orașelor din România a devenit o preocupare tot mai acută, cu efecte vizibile asupra economiei, culturii și vieții sociale. Zeci de mii de oameni, în special tineri și familii, aleg să părăsească localitățile în căutarea unor oportunități mai bune în străinătate sau în orașe mai mari, iar acest fenomen lasă în urmă comunități îmbătrânite și infrastructuri subutilizate.

Balansul demografic fragil, combinate cu lipsa locurilor de muncă, a facilităților educaționale și a accesului la servicii, transformă orașe cândva înfloritoare în locuri depopulate și părăsite. În această lume în schimbare rapidă, riscul dispariției unor orașe din peisajul românesc devine o realitate din ce în ce mai îngrijorătoare, ridicând întrebări esențiale despre viitorul acestor comunități și despre identitatea culturală a unei întregi națiuni.

Citește și: Alba Iulia, în top 10 al orașelor în merită să trăiești: Care este orașul cu cel mai multe de oferit

Camera de Comerț și Industrie a României a solicitat, în urma cu un an, reorganizarea teritorială a țării, susținând că această măsură administrativă ar sprijini mediul de afaceri. Conform propunerii de reorganizare, o comună ar fi definită ca o localitate care are cel puțin 5.000 de locuitori. Odată ce numărul locuitorilor depășește 10.000, unitatea administrativ-teritoriala ar fi clasificată ca oraș.

În prezent, România are 318 orașe, dintre care doar 170 respectă criteriul de populație. În ceea ce privește comunele, din cele 2862 existente, mai puțin de 12% au între 5.000 și 10.000 de locuitori.

În urma noilor criterii, județele Caraș-Severin, Olt și Hunedoara ar putea să nu aibă nicio comună. În această eventualitate, așezările ar trebui reorganizate și comasate în unități mai mari care să depășească numărul minim necesar de locuitori. De asemenea, există și orașe care nu ar putea fi încadrate nici măcar ca și comune.

De exemplu, Băile Tușnad, cu o populație puțin peste 1.300 de locuitori. În schimb, majoritatea orașelor din județul Vâlcea nu ar putea fi restructurate nici măcar ca unități administrative comune.

Lista orașelor care ar putea să dispară, fiind transformate în simple comune

În aproape toate județele României, se găsește cel puțin un oraș care, conform noilor standarde de organizare, ar putea fi transformat imediat în comună.

În Alba: Abrud, Baia de Arieș;
În Bacău: Slănic Moldova;
În Bihor: Nucet, Vașcău;
În Botoșani: Bucecea;
În Brașov: Predeal, Rupea;
În Brăila: Făurei În Caraș-Severin: Băile Herculane;
În Constanța: Negru Vodă;
În Dolj: Bechet;
În Galați: Berești;
În Gorj: Țicleni;
În Harghita: Băile Tușnad, Borsec;
În Hunedoara: Aninoasa;
În Ialomița: Căzăneși, Fierbinți Târg;
În Maramureș: Cavnic, Dragomirești, Săliștea de Sus;
În Mehedinți: Baia de Aramă;
În Mureș: Sângiorgiu de Pădure;
În Prahova: Azuga, Slănic;
În Sibiu: Copșa Mică, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului;
În Suceava: Milișăuți, Solca;
În Tulcea: Isaccea, Sulina;
În Vâlcea: Băile Govora, Băile Olănești, Bălcești, Berbești, Ocnele Mari”,

Pe de altă parte, unele comune au o populație suficient de mare pentru a deveni orașe. Acestea includ, în special, comunele din județul Ilfov, adiacente Bucureștiului, și cele din județul Iași, din apropierea orașului Iași. Pe lângă acestea, mai există încă 29 de comune care ar putea obține statutul de oraș.

În plus, există câteva județe în care singurele orașe rămase sunt cele de reședință, cum ar fi Tulcea, Brăila și Mehedinți.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Guvernatorul Băncii Naționale spune că ,,probabil în 5 ani” România ar putea începe o discuție serioasă pentru aderarea la zona euro

Bogdan Ilea

Publicat

în

Guvernatorul Băncii Naționale spune că ,,probabil în 5 ani” România ar putea începe o discuție serioasă pentru aderarea la zona euro Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României, a declarat că România ar putea începe, ,,probabil în 5 ani”, o discuție serioasă despre intrarea în zona euro. El a spus că momentul trebuie analizat atent, […]

Citește mai mult

Actualitate

Facturi la energie 2026 | Ministrul Energiei: „Preţurile finale la gazele naturale pentru consumatorul casnic nu vor depăşi nivelul maxim actual după 1 aprilie 2026”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Energiei: „Preţurile finale la gazele naturale pentru consumatorul casnic nu vor depăşi nivelul maxim actual după 1 aprilie 2026” Preţurile finale la gazele naturale pentru consumatorul casnic nu vor depăşi nivelul maxim actual, deoarece va fi introdus un mecanism transparent, prin care va exista un preţ reglementat la producători şi pe tot lanţul de […]

Citește mai mult

Actualitate

Vacanța de Paște 2026: Elevii vor avea 11 zile libere înainte de ultimele săptămâni de cursuri. Când începe vacanța de vară

Ioana Oprean

Publicat

în

Vacanța de Paște 2026: Elevii vor avea 11 zile libere înainte de ultimele săptămâni de cursuri. Când începe vacanța de vară Elevii din întreaga țară intră în vacanța de Paște începând cu 4 aprilie 2026, perioadă de aproape două săptămâni în care școlile vor fi închise. Acest interval le oferă copiilor timp pentru relaxare, activități […]

Citește mai mult