Doi români la Campionatul European de Powerlifting Masters
În perioada 9-13 iulie la Hamm (Luxemburg) se desfăşoară Campionatul European de Powerlifting Masters, o întrecere care va strânge la startul său zeci de sportivi proveniţi din peste 20 de ţări europene. România va fi reprezentată la acest nivel de doi competitori, Sorin Cazacu (categoria 120 kg) şi Ovidiu Negulici (categoria 83 kg, ambii Caza Powerlifting Timişoara), delegaţia fiind condusă de către secretarul general al Federaţiei Române de Powerlifting, Ovidiu Pănăzan.
Având în vedere nivelul de pregătire, experiența competiţională câştigată de-a lungul anilor de către sportivii români, competiţia din Luxemburg va reprezenta fără îndoială un test major pentru powerliftingul românesc, cel despre care credem că a ajuns la maturitatea necesară pentru a se impune printr-un sportiv la nivel continental. România vizează în Luxemburg obţinerea unei medalii de aur la total prin Sorin Cazacu, sportiv care a înregistrat în ultima perioadă rezultate deosebite, mai ales în cadrul probei de genuflexiuni, dar şi cu potenţialul unei surprize prin profesorul de matematică Ovidiu Negulici. “Medalia de aur pe care o aşteptăm şi pentru care credem că avem maturitatea necesară, sperăm să fie confirmarea nivelului la care a ajuns acest sport la nivel continental şi desigur nivelul de competitivitate la care se situează sportivii pregătiţi în România”, se arată în comunicatul de presă remis de Federaţia Română de Powerlifting. Delegaţia României pleacă în aceste zile de început de iulie spre Luxemburg cu încrederea că viitorul powerliftingului românesc este unul de culoarea aurului, un viitor care-i va bucura pe cei care înţeleg performanţa şi care desigur ca de fiecare dată îi va pune în dificultate pe cei care se străduiesc să minimalizeze rolul şi locul acestui sport în contextul performanţelor internaţionale. Delegaţia României, restrânsă dar inimoasă, condusă de Ovidiu Pănăzan, are ca obiectiv să se întoarcă în ţară cu amintirea intonării imnului naţional şi cu confirmarea performanţei pentru care s-au făcut atât de multe sacrificii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj, calificare facilă în semifinalele Cupei României | Urmează o dublă cu rivala CSO Voluntari
Campioana Volei Alba Blaj a realizat o calificare lejeră în semifinalele Cupei României, după o nouă victorie cu CSM Constanța, scor 3-0, în manșa retur a sferturilor de finală, în „Alba Blaj” Arena În acest meci, Volei Alba Blaj a învins, scor 3-0 (29-27, 25-12, 25-23), după 74 de minute. În semifinale este duelul cu rivala […]
Viitorul Sântimbru, liderul turului în Alba, după un deceniu | Vezi lotul campioanei și marcatorii din prima parte a SuperLigii
Viitorul Sântimbru, liderul turului în Alba, după un deceniu | Lotul campioanei și marcatorii primei clasate din prima parte a SuperLigii Viitorul Sântimbru iernează, după un deceniu, în postura de campioană a turului în SuperLiga Alba (cel de-al patrulea eșalon fotbalistic) și are planuri îndrăznețe, etapizat: câștigarea stagiunii, participarea la barajul de Liga 3 și […]
Antonio Docea (Juniorul Aiud) este golgheterul Campionatului Județean Under 15, cu 31 de reușite! Antonio Docea, fotbalist legitimat la Juniorul Aiud, este golgheterul Campionatului Județean Under 15, la distanță considerabilă de al doilea marcator, Ștefan Tutuian (Sportul Câmpeni). Citește și: Robert Vuțu (Academia Șona), golgheter în Campionatul Under17-Under 16, cu 24 de reușite Talentatul jucător născut […]