Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Din 1 iulie, persoanele fizice îşi plătesc la Fisc contribuţiile la pensii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    Începând cu 1 iulie 2012, competenţa de administrare a contribuţiilor sociale la pensii datorate de persoanele fizice va reveni Fiscului. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, în dezbatere publică, reglementările pe care persoanele fizice trebuie să le respecte de luna viitoare, pentru a-şi plăti contribuţiile la pensii. Potrivit OUG 125/2011, actul normativ care a modificat Codul fiscal la finalul anului 2011, din 1 iulie 2012 Fiscul va fi cel care va administra contribuţiile sociale la pensii datorate de persoanele fizice. De la începutul lunii iulie, casele de pensii vor preda organelor fiscale din subordinea ANAF, în vederea colectării, creanţele reprezentând contribuţiile de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, stabilite şi neachitate până la data de 30 iunie 2012. Începând cu 1 iulie 2012, contribuţiile la pensii datorate de persoanele fizice se vor achita la unităţile Trezoreriei Statului, din cadrul organelor fiscale în raza cărora sunt luaţi în administrare contribuabilii, în conturi de venituri bugetare distincte, codificate cu codul de identificare fiscală al contribuabililor. În aceste condiţii, ANAF a publicat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care reglementează modul în care trebuie să procedeze de acum persoanele fizice pentru a-şi achita contribuţiile de asigurări sociale.
lCum se vor achita contribuţiile la pensii
Persoanele fizice care au calitatea de contribuabili la sistemul public de pensii au obligaţia de a-şi declara veniturile care reprezintă baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale, la organul fiscal competent în administrarea acestora. Potrivit Codului fiscal, declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale se realizează prin depunerea unei declaraţii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii. Astfel, potrivit proiectului de act normativ, Declaraţia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii (formular 600) se va depune de: întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale; membrii întreprinderii familiale; persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice; persoanele care realizează venituri din profesii libere;  persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă. Pentru anul 2012, declaraţia se va depune de către aceşti contribuabili numai în situaţia în care ei se încadrează în una dintre aceste categorii, începând cu data de 1 iulie. Declaraţia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii nu trebuie depusă de cei care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, de şomeri sau de cei care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe.
lCum se va depune formularul
Declaraţia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii se depune, pe suport de hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. Organul fiscal competent la care trebuie depusă declaraţia este organul fiscal în a cărui rază teritorială se află adresa de domiciliu a contribuabilului sau adresa unde acesta locuieşte efectiv, în cazul în care diferă de cea de domiciliu. De asemenea, formularul se poate depune on-line de către contribubilii care au un certificat digital calificat de semnătură electronică. Potrivit instrucţiunilor de completare a formularului, venitul bază de calcul pentru calculul contribuţiei la pensii nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (2.117 lei) şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig.
lDecizia de impunere pentru plata CAS
Printr-un alt proiect de ordin publicat, ANAF aprobă şi modelul deciziei de impunere privind obligaţii de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale (formular 610). Prin acest formular, organul fiscal va stabili obligaţiile de plată reprezentând contribuţiile la pensii datorate de contribuabili. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc Românii care dețin două mașini sau două apartamente, trebuie să știe că vânzarea celei de-a doua mașini sau a celei de-a doua locuințe în decursul aceluiași an calendaristic poate implica costuri suplimentare. Conform unei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea