Dialog pe teme medicale și de orientare în carieră, la Colegiul Național ,,David Prodan” Cugir
Colegiului National „David Prodan” din Cugir a organizat o intalnire ,,la scena deschisa” între dr.Terezia Mureșan, în calitate de reprezentat al Cabinetului de Medicină Școlară aparținând Serviciului Public de Asistență Socială Cugir si elevii claselor a IX-a, a X-a si a XI-a ai amintitei instituții școlare.
Continuând tradiția acestor întâlniri, începută în aceeași manieră ca anul trecut, au fost aduse în atenția elevilor două subiecte, pe cât de diferite, pe atât de interesante: orientarea in carieră și educația sexuală.
,,De ce am ales acest demers? Răspunsul este unul deosebit de simplu: aceste subiecte reprezintă preocupări importante ale adolescenților noștri. Discuțiile pe tema educației sexuale, a metodelor contraceptive dar și pe tema bolilor cu transmitere sexuala reprezintă încă subiecte „tabu”, a caror prezentare publică încă este dificilă. Am considerat că este mult mai bine ca aceste subiecte să fie discutate clar, deschis, fară constrângerile unei pudori nejustificate și am oferit posibilitatea elevilor de a pune întrebări la care am încercat să ofer cele mai potrivite răspunsuri.
Cealaltă temă importantă a întâlnirii a fost reprezentată de discutarea orientării în carieră. Într-o societate dinamică cum este cea din zilele noastre, consider că este deosebit de important sa le oferim tinerilor informațiile de care au nevoie pentru a lua deciziile cele mai potrivite cu privire la cariera pe care doresc sa o urmeze.
Din pacate, în programa claselor de liceu nu exista ore specifice de orientare profesională. În acest context, am hotarât, de comun accord, atât cu elevii, cât și cu profesorii lor, să continuăm șirul acestor întâlniri în cursul orelor de dirigenție ale fiecărei clase.Tot în același context, vom continua discuțiile pe teme medicale în cadrul acestor întalniri”, a precizat dr. Terezia Mureșan.
Medicul cugirean crede că într-un cadru mai restrâns, cum este cel oferit de sala de clasă, deschiderea tinerilor spre discuție va continua, iar în felul acesta se va putea contribui și mai mult în a-i ajuta pe tinerii elevi să devină oameni.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]