Dialog cultural cu poetul Aurel Pantea la Colegiul Naţional „HCC”
La inaugurarea Cenaclului literar „Jacques Prévert”, eveniment integrat în programul Zilelor Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, invitatul de onoare a fost poetul Aurel Pantea, a declarat iniţiatoarea proiectului, Sonia Elvireanu, animator cultural al Asociaţiei Alba-Manche Împreună.
Scriitorul a fost prezentat de tânărul critic literar Silviu Mihăilă, după care a urmat dialogul cu publicul al poetului şi criticului literar Aurel Pantea, conferenţiar la Universitatea „1 Decembrie 1918”. Auditoriul a avut ocazia să descopere poezia lui Aurel Pantea într-un recital direct al poetului, care a empatizat cu publicul, ceea ce a facilitat dialogul despre creaţie şi creator.
Cu această ocazie, liceeanca Elena Marica a recitat, cu sensibilitate, versurile lui Aurel Pantea, iar un grup de eleve de la Palatul Copiilor a încântat publicul cu un colaj dramatizat din Jacques Prévert, poetul francez retras în ultimii săi ani de viaţă într-un decor rustic, departe de rumoarea Parisului, în departamentul francez La Manche. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui public larg: membrii cenaclului, elevi şi cadre didactice de la liceele din proiect, reprezentanţi ai instituţiilor partenere: conf. univ. dr. Rodica Chira, directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga”, prof. Mioara Pop, poeta Felicia Colda, istoricul literar Ironim Muntean, lingvistul Sebastian Bazilescu şi profesorii din proiect Mioara Cerbu, Liviu Lodoabă, Alina Secară, Dan Hauptcorn, Forin Păcurar, Daniela Cetean, Gabriela Suciu, Irena Stânea. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]