Curier Județean

Dezvoltarea antreprenoriatului în mediul rural

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Hotel Parc a avut loc ieri un seminar regional de lansare a proiectului „Antreprenor rural european – Dezvoltarea resurselor umane din zonele rurale prin formarea competenţelor cheie de antreprenoriat, utilizare TIC şi comunicare în limba engleză”. La întâlnire au fost prezenţi, alături de parteneri, reprezentanţii SC Euro Training and Education Center SRL, SC Centrul de Pregătire în Informatică SA, SC Soft Aplicativ şi Servicii SA şi Fundaţia CODECS pentru Leadership, şi reprezentanţi ai Centrului de Calcul Alba, membri ANTREC Alba, precum şi alţi invitaţi. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut lui Marian Gabriel Olariu (SC Euro Training and Education Center SRL), apoi Dan Cismaşiu (SC Soft Aplicativ şi Servicii SA) a vorbit despre tehnologia informaţiei şi comunicării (TIC). Ilie Negroiu (Fundaţia CODECS pentru Leadership) a oferit amănunte legate de antreprenoriat, iar tema „Microfinanţarea – o soluţie pentru antreprenoriatul rural” a fost abordată de Adina China-Birta (Patria Credit IFN SA). Despre Modulul engleză şi rezultatele fazei-pilot a vorbit Marian Gabriel Olariu, iar apoi au urmat întrebările venite din partea celor aflaţi în sală şi, desigur, răspunsurile specialiştilor. Prezentând proiectul, Marian Olariu a amintit obiectivele sale în mediul rural. Acţiunea de iniţiere în utilizarea calculatorului – tehnologia informaţiei şi comunicării (TIC) va începe după luna octombrie, când localnicii nu vor mai fi ocupaţi cu activităţile agricole. Nu se urmăreşte bifarea cursurilor pentru 3.300 de oameni din mediul rural, ci chiar implicarea cetăţenilor, astfel ca ei să obţină la final certificatul de absolvire tip CNFPA, recunoscut de Ministerul Muncii. Durata de desfăşurare a cursurilor este de 46 de ore (36 de ore de formare în sistemul frontal + 10 ore de instruire on-line), pe parcursul a 6 zile.
La finalul cursului, cei care promovează examenul de absolvire vor primi diplome CNFPA. În etapa de extensie proiectul se va implementa în 8 judeţe, apoi în al doilea an se va înfiinţa Asociaţia Antreprenor Rural European (AARE), de către partenerii din proiectul ARE, iar membrii săi vor fi beneficiari ai proiectului, persoane fizice sau juridice care doresc să sprijine alte persoane, constituind reţele locale printre beneficiarii proiectului, în comunităţile locale. Pe lângă sediul social, AARE va avea şi 3 centre fără personalitate juridică în celelalte regiuni, acolo unde vor fi persoane interesate de asociaţie. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Campanie de sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpân, la Lupșa, până la sfârșitul anului: Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, activități de informare cu privire la obligațiile legale ale deținătorilor de animale

Ioana Oprean

Publicat

în

Campanie de sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpân, la Lupșa, până la sfârșitul anului: Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, activități de informare cu privire la obligațiile legale ale deținătorilor de animale Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii din orașul Baia de Arieș, desfășoară în perioada 15-17 septembrie 2026, pe raza comunei Lupșa, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Șofer din Cut, reținut de polițiști după ce s-a urcat ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de ,40 mg/l și circula haotic pe DN1

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Cut, reținut de polițiști după ce s-a urcat ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de ,40 mg/l și circula haotic pe DN1 Un șofer din Cut a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat ,,mort de beat” la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de ,40 mg/l și circula haotic pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 32 de ani din Alba Iulia, posesorul unui mandat de arestare preventivă, reținut de polițiști: Pentru ce faptă a ajuns după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 32 de ani din Alba Iulia, posesorul unui mandat de arestare preventivă, reținut de polițiști: Pentru ce faptă a ajuns după gratii Un bărbat de 32 de ani din Alba Iulia a fost depistat și reținut de polițiști, după ce Judecătoria Alba Iulia a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă […]

Citește mai mult