DEZASTRU la Centrul de Dializă din Alba Iulia. 10 persoane INFECTATE cu COVID-19, dintre care 3 sunt cadre medicale

PRO ROMÂNIA - Alegeri parlamentare 2020

Centrul de dializă din Alba Iulia se confruntă cu probleme foarte grave, după ce numai puțin de 10 persoane, printre care 7 pacienți cu dializă și 3 personale medicale au fost confirmate cu COVID-19.

Ieri, 5 aprilie, autoritățile din Alba au declarat că doi pacienți ai centrului au fost diagnosticați pozitiv în urma testării pentru coronavirus. Astăzi, numărul acestora a urcat la zece.

USR - Alegeri parlamentare 2020

Așadar, în total, numărul persoanelor infectate la centrul de dializă din Alba Iulia a ajuns la un total de zece cazuri. Printre persoanele infectate se numără și trei cadre medicale ale instituției, fiind vorba despre un medic și două asistente. Acestea, se pare,  au intrat în conctact cu primele două cazuri depistate ieri. Potrivit DSP Alba, cadrele medicale, împreună cu ceilalți pacienți confirmați, au fost izolați conform procedurilor.

PMP - Alegeri parlamentare 2020

„La nivelul județului Alba se înregistrează 49 cazuri confirmate COVID-19. De la raportarea de ieri au fost identificate încă 16 căzuri, 8 persoane din mai multe localități din județ, care s-au prezentat cu simptome la spital sau contacti direcți cu simptome identificați prin anchete epidemiologice, toți izolați după confirmare și 8 persoane pozitive dintre cele 48 de probe recoltate ca urmare a anchetei epidemiologice de la Centrul de Dializa Alba. Este vorba despre 1 medic, 2 asistente și 5 pacienți, toți contacti ai celor 2 cazuri depistate anterior.

Toți cei depistați pozitiv împreună cu contactii direcți au fost izolați conform procedurilor. Au fost predate către centrul de dializa Alba recoltoare de probe suficiente, astfel încât sa putem testa toate cadrele medicale și toți pacienții. Au fost testate cu prioritate persoanele care au fost pe aceeași tura cu primele 2 cazuri pozitive. DSP Alba a oferit toate instrucțiunile și recomandările legale reprezentanților centrului de dializa. Ne așteptăm să le respecte și sa le pună în aplicare.

Personalul confirmat pozitiv se va izola, se va lucra pe ture distincte covid și non covid cu personal suplimentar care va purta obligatoriu echipament de protecție.

Toți pacienții dializati fie ca sunt pozitivi sau negativi trebuie sa beneficieze de asistenta medicala, respectând normele de protecție.

Continuam testare la capacitate maxima în județ, fiind cea mai buna metoda sa identificam și sa izolam cazurile pozitive”, au declarat reprezentanții DSP Alba.

La centrul de dializă Alba Iulia, a fost demarată ancheta epidemiologică încă de acum trei zile, de la data descoperirii primului caz. Au fost stabiliți contacții direcți și au fost predate la acel moment de către specialiștii DSP 100 de recoltoare probe în vederea efectuării de teste.

Reamintim că, centrul de dializă din Alba Iulia a fost desemnat ca centru de tratare pentru pacienți COVID-19.

„Tratamentul se realizează pe circuite distincte de zi și de noapte, astfel încât pacienții covid sa fie tratați distinct de cei non covid, în saloane separate,care trebuiesc decontaminate.

Încă de acum 10 zile specialiștii DSP s au deplasat la centrul de dializa pentru instructajul personalului și pentru a aviza circuite distincte”, a declarat directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419