Actualitate

Despăgubiri din partea CFR pentru întârzierile trenurilor: Care sunt condițiile și ce sumă ai putea obține

Ioana Oprean

Publicat

în

Despăgubiri din partea CFR pentru întârzierile trenurilor: Care sunt condițiile și ce sumă ai putea obține

Cei care călătoresc cu trenul pe distanțe lungi şi acesta nu ajunge la timp, au dreptul la o despăgubire de la CFR.

Potrivit informațiilor, pasagerii au dreptul de a solicita despăgubiri în cazul în care trenul CFR înregistrează o întârziere semnificativă.

Suma despăgubirii este determinată în funcție de durata întârzierii și de tariful biletului.

De exemplu, dacă trenul soseşte la destinaţie cu întârziere din cauza transportatorului, aveţi dreptul la despăgubire pentru întârziere echivalentă cu 25% din preţul de transport pentru trenul întârziat, dacă întârzierea este între 60 şi 119 minute.

De asemenea aveți dreptul la despăgubire pentru întârziere echivalentă cu 50% din preţul de transport pentru trenul întârziat, dacă întârzierea este de 120 de minute sau mai mult.

Totuși, există şi anumite excepții. Nu aveţi dreptul la despăgubire în cazul în care sunteţi informat cu privire la întârziere înainte de cumpărarea legitimaţiei de transport sau în cazul în care întârzierea care se datorează continuării călătoriei la bordul unui alt tren sau redirecţionării nu depăşeşte 60 de minute.

Nicio despăgubire nu va fi platită dacă valoarea acesteia va fi mai puţin de echivalentul a 4 euro. Responsabil pentru plata despăgubirii este transportatorul emitent al legitimaţiei de călătorie.În principiu, cererea de despăgubire pentru întârziere trebuie trimisă la transportatorul emitent al legitimației de călătorie însă aceasta poate fi depusă la unul din transportatorii participanți la transport care o va înainta transportatorului responsabil pentru soluționare, se arată pe site-ul cfrcalatori.ro.

Termenul maxim pentru înregistrarea cererii de despăgubire pentru întârziere la unul din transportatorii participanți la contractul de transport este de maxim 2 luni de la terminarea călătoriei sau de la ultima zi de valabilitate a biletului.

Citește și: Dificultăți în implementarea legii: Românii a căror creștere salarială se lasă așteptată

Un răspuns la cererea de despăgubire va fi transmis de transportatorul emitent al legitimaţiei de călătorie într-un termen de 1 lună până la cel mult 3 luni (în cazul în care sunt necesare alte documente justificative pentru soluţionare).

Biletele de tip ‘pass’ (InterRail, Eurail, etc) sunt supuse unor condiţii particulare de despăgubire impuse de gestionarul ofertei, Eurail Group GIE şi trebuie să vă adresați CFR Călători în scris sau pe email.

Mai multe informaţii privind despăgubirile în cazul întârzierii trenului – servicii internaţionale de transport pot fi găsite pe site-ul oficial al CFR.

Sursa: jurnalul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Andrei Caramitru, despre scăderea consumului în România: ,,E ca atunci când ai 1000 de euro salariu pe lună, dar cheltuiești lunar 1100 de euro. Aici e marea belea de fapt a noastră”

Ioana Oprean

Publicat

în

Andrei Caramitru, despre scăderea consumului în România: ,,E ca atunci când ai 1000 de euro salariu pe lună, dar cheltuiești lunar 1100 de euro. Aici e marea belea de fapt a noastră” Andrei Caramitru a explicat în mediul online de ce scade consumul în România și ce variante are statul. Acesta explică și de ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul a suspendat temporar procedura de contractare a proiectelor finanţate prin Politica de Coeziune 2021-2027: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul a suspendat temporar procedura de contractare a proiectelor finanţate prin Politica de Coeziune 2021-2027: Care este motivul Guvernul a aprobat joi, 12 februarie 2026, prin ordonanţă de urgenţă, suspendarea temporară a procedurii de contractare a proiectelor finanţate prin Politica de Coeziune 2021-2027, până la aprobarea legii bugetului de stat pentru anul 2026. „În prezent, […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Reforma administrației ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență: „E nevoie de o rapidă intrare în vigoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reforma administrației ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență Reforma administrației publice va fi adoptată, cel mai probabil, prin ordonanță de urgență, pentru a putea produce rapid efecte bugetare, a declarat joi, 12 februarie 2026, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, după ședința Executivului. Măsurile sunt considerate necesare atât pentru bugetul din acest […]

Citește mai mult