Actualitate

Descoperire la Castelul Corvinilor din Hunedoara: O încăpere nouă a fost scoasă la iveală. Ce rol ar fi avut

Ioana Oprean

Publicat

în

Descoperire la Castelul Corvinilor din Hunedoara: O încăpere nouă a fost scoasă la iveală. Ce rol ar fi avut

Lucrările de restaurare derulate la Castelul Corvinilor din Hunedoara au scos la iveală noi elemente care arată că monumentul mai are multe mistere de rezolvat.

Petrecerea Divorțaților

O nouă descoperire a fost făcută la subsolul clădirii. Este vorba de o încăpere despre care se crede că făcea parte din sistemul de apărare al castelului, transmite Rador.

Castelul Corvinilor din Hunedoara este cuprins într-un amplu proiect de restaurare derulat cu fonduri europene, în valoare de 5.000.000 de euro. În acest context, într-o aripă a castelului a fost descoperită o nouă încăpere, la subsol. Despre această încăpere nu se știa nimic până acum, spune Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara.

„A apărut un subsol, cel mai probabil parte dintr-o construcție de mare amploare din secolul al XV-lea, subsol care, cel mai probabil, se leagă cu ceea ce se găsește actualmente sub pardoselile Sălii Cavalerilor. Iată deci că monumentul este departe de a fi cunoscut, ne ascunde încă multe detalii privind istoria lui. Toate aceste detalii care vor ieși la iveală în cursul lucrărilor de restaurare, sperăm să le putem reintegra în circuitul expozițional și vizitatorii castelului, la fel ca și noi, de altfel, să descopere noi și noi elemente interesante privind legenda Transilvaniei”, spune Sorin Tincu.

Specialiștii spun că subsolul face parte, cel mai probabil, din ansamblul de coridoare subterane care deserveau sistemul defensiv al Castelului Corvinilor. Noua încăpere are zidurile din piatră și bolțile din cărămidă. Un alt element interesant a fost descoperit spre Turnul Neboisa, spune directorul muzeului, Sorin Tincu.

„Înspre Turnul Neboisa, în capătul Galeriei suspendate, în momentul de față a devenit vizibil ceea ce în trecut puteam observa în special din reprezentările de epocă. Este vorba de o poartă de mari dimensiuni și o întreagă construcție, ceea ce pare a fi un turn de poartă. Toate aceste elemente ne sugerează din nou faptul că cei care se preocupă de Evul Mediu și de monumentul din Hunedoara, implicit, mai au încă elemente importante de descoperit aici, la Hunedoara”, mai spune Sorin Tincu.

Lucrările de restaurare ale Castelului Corbinilor continuă, însă monumentul poate fi vizitat de turiști, deoarece operațiunile se desfășoară pe secțiuni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]

Citește mai mult