Sport

Derby în startul returului Ligii a IV-a: Arena Alba Iulia – Industria Galda de Jos, sâmbătă, ora 16.00, pe „Cetate”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Start în trombă în returul Ligii a IV-a, cu derbyul primăverii pe terenul doi al Stadionului „Cetate” din Alba Iulia, bătălia dintre primele clasate, Arena (locul secund) şi liderul Industria Galda de Jos (aflat la 4 puncte distanţă), absenţi fiind Dendiu (suspendat, Arena), P. Medrea (accidentat, la Galda).

*Haiduc a trecut de la Arena la Industria!

Campanii interesante de achiziţii în cele două tabere: Arena i-a pierdut pe Haiduc (ajuns la Industria Galda), R. Moga (Oţelul Galaţi echipa a doua), Savu şi Deaconu, iar de la prima clasată a plecat Birk. În intersezon, amicalele au fost fără eşecuri pentru primele două clasate, iar Arena n-a primit gol.

Peste 6 luni au trecut de la duelul direct din 1 septembrie 2013, când echipa finanţată de fraţii Florea a învins 1-0 în fieful nou-promovatei. Fogoroşi a câştigat cu Hancăş cele două întâlniri din 2013, în tur şi în Liga a V-a (2-1 cu FC Miceşti). „Este un joc foarte important întrucât întâlnim liderul. Dacă vom lua toate punctele împotriva unei echipe-surpriză, lupta promovării rămâne deschisă în continuare. Nădăjduim să repetăm victoria din tur, dar cu siguranţă va fi o confruntare dificilă”, a spus antrenorul Fogoroşi ce va sta în tribune fiind suspendat.

*Fogoroşi are 2-0 cu Hancăş în 2013, dar stă în tribună!

Arena i-a înregimentat pe Oniche (Metalurgistul Cugir), Iuoraş (Performanţa), Dalcoş (ex-Europa), M. Cristea (Unirea Dej) şi… Contor (CS Oşorhei).Industria Galda de Jos - Dalia Sport Daia Romana33Avem de partea noastră tinereţea, într-o partidă deschisă oricărui rezultat. Punctele o să conteze mult în economia sezonului, dar campionatul se joacă până la final. Arena reprezintă cea mai bună formaţie a seriei, experimentată, organizată, cu un antrenor matur. Nu discutăm de revanşă în condiţiiel în care se întâlnesc cele mai bune echipe ale seriei şi recunosc că în actualul context ne-ar conveni şi un punct”, a explicat Alin Hancăş (Industria), ce are două nume noi, Haiduc (fost la Arena) şi Bodea (Energia Săsciori).

Program, etapa a 14-a: *sâmbătă, 15 martie, ora 11.30: Olimpia Aiud – Rapid Teiuş; ora 16.00: Arena Alba Iulia – Industria Galda, CS Ocna Mureş – Inter Ciugud; *duminică, 16 martie, ora 11.30: Energia Săsciori – Metalul Aiud, Performanţa Alba Iulia – Cuprirom Abrud; ora 16.00: Dalia Sport Daia – Viitorul Sântimbru, Mureşul Vinţu stă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]

Citește mai mult