Rămâi conectat

Politică Administrație

Deputat PNL Florin Roman: ”PSD este foarte ocupat! Cu schimbarea guvernelor, a miniștrilor și a luptelor de partid! Dar Centenarul NU poate să mai aștepte încă 100 de ani!” – Declarație politică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Domnule președinte de ședință,
Stimați colegi,

În afară de acuze, scuze și demiteri legate de cei responsabili din guvernele PSDragnea pentru Centenar, deși suntem deja în luna martie a anului Centenarului, actuala Putere nu a făcut nimic concret, până în prezent, pentru celebrarea așa cum se cuvine a acestui deosebit de important eveniment pentru toți românii!

Și când spun că nu s-a făcut nimic, mă refer la cele 2.048 proiecte selectate de către Departamentul Centenar care, în loc să se concretizeze, acestea s-au tot „plimbat” dintr-un sertar în altul, de la Grindeanu la Tudose și zac acum undeva, într-un sertar al doamnei Dăncilă, fiind invocate doar așa, de complezență, pe la congresele PCR – pardon, PSD!

Mai mult decât atât, mai marii PSD au susținut la ultimul lor Congres, faptul că văd Centenarul și proiectele legate de acesta într-o altă viziune și au citit, cu mare emfază, de pe scena Sălii Palatului, cum stau lucrurile cu această nouă viziune referitoare la celebrarea Centenarului Marii Uniri! Dar concret, domnilor, când aveți de gând să demarați ceva legat de acesta?! Măcar un proiect, două, trei, de anvergură să fi fost concretizate!

Eu, personal, în calitate de deputat de Alba, am făcut foarte multe presiuni și demersuri în acest sens, pentru realizarea Monumentului Unirii de la Alba Iulia, care s-a concretizat într-o lege adoptată de către Parlament și promulgată de către Președintele României! Dar Guvernul PSDragnea nu a semnat nici până acum pentru finanțarea acestui monument! Deci iarăși promisiuni și nu fapte, domnilor colegi ai Puterii!

Doamnelor și domnilor deputați,

Programul „Acces” etapa a II-a, prin care trebuiau selectate noile proiecte dedicate Centenarului, a fost retras de pe site-ul Ministerului Culturii de către noul ministru! Deci ce să mai înțelegem oare, ce rațiune mai poate avea un asemenea demers?! Timpul nu așteaptă pe nimeni! Nici măcar pe domnul Dragnea! Deja este foarte limpede faptul că pentru toate Guvernele sale, Centenarul nu reprezintă altceva decât marcarea unui eveniment oarecare pe data de 1 Decembrie 2018!

Dacă Centenarul Marii Uniri ar fi însemnat cu adevărat un moment unic, de mare sărbătoare pentru istoria noastră și pentru domnii Dragnea și Tăriceanu și partidele lor, acesta ar fi trebuit să fie pregătit din vreme cum se cuvine, cu cel puțin un an înainte, luându-se în serios fiecare proiect selectat în acest sens, finanțat și implementat, astfel încât pe 1 Decembrie toți românii să se poată bucura de fiecare proiect realizat pentru Centenar! Chiar și liderii UDMR care încalcă legea arborând la Sfântu Gheorghe doar steaguri maghiare, nu și românești! Ori puneți și tricolorul, ori le dați jos!

Vă mulțumesc!

Florin-Claudiu ROMAN, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă: Corneliu Dan Olar a vizitat mai multe localități din Țara Moților cu autobuzul AUR

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Dan Olar a vizitat mai multe localități din Țara Moților cu autobuzul AUR Corneliu Dan Olar, candidatul partidului AUR pentru președinția Consiliului Județean Alba, a plecat marți, 23 aprilie, prin inima Țării Moților dorind să poarte dialog cu moții și să împărtășească viziunea sa pentru un viitor mai bun. Încă din zorii zilei, Olar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea