De Paști, Corul “Doruleț” din Ocna Mureș prezent în bisericile din comunitate
Ca în fiecare an, Corul “Doruleț” din Ocna Mureș transmite de Paști emoții și bucurie prin prezența sa în mijlocul credincioșilor.
În urma repetițiilor realizate din timp și cu un repertoriu adecvat, mai întâi corul a participat, la inceputul lunii, la un concert de pricesne și cântări religioase intitulat “Lumina Învierii”, organizat Asociația Culturală Tradiții Ocnamuresene, Casa de Cultură și Consiliul Local al orașului. “Doruleț” a deschis concertul și prestația sa a încântat publicul, această evoluție scenică fiind o repetiție generală pentru Paști.
CITEȘTE ȘI: Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
Astfel, după un program stabilit cu preoții din comunitate, în cea de-a doua zi de Paști, Corul “Doruleț”, condus de prof. Eva Forika, va dovedi spirit ecumenic și va vizita bisericile din zonă.
CITEȘTE ȘI: Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
Programul:
– Ora 10,40, Biserica Romano-Catolică
– Ora 11.00, Biserica Reformată
– Ora 11,30, Biserica Greco-Catolică
– Ora 12.00, Biserica Ortodoxă nr. 2
Repertoriul corului în cea de-a doua zi de Paști va fi:
– Kyrie eleison- piesa muzicala ortodoxa in limba greaca si in limba romana
– Per crucem- canon in limba latina
– Al Domnului este pamantul- canon in limba romana
– A-nviat cu-adevarat- muzica, Chas H. Gabrielt
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean
Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]
VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului
INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]
VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021
Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]