De ce bate vântul atât de tare la munte: Explicațiile meteorologilor ANM

De ce bate vântul atât de tare la munte: Explicațiile meteorologilor ANM

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au explicat, joi, 26 februarie 2026, în contextul episodului de vreme severă din ultima perioadă, pe parcursul căruia la munte s-au semnalat intensificări puternice ale vântului, care este cauza acestui fenomen.

Am traversat o perioadă în care circulația atmosferică a fost foarte intensă deasupra țării noastre. Ciclonii de origine nord-Atlantică sau cei din Marea Mediterană au determinat stări de vreme diferite de la o zi la alta sau chiar de la o oră la alta. Modificările în elementele meteorologice sunt importante, fie că vorbim de presiune, umezeală, temperatură sau de direcția și intensitatea vântului, precizează specialiștii ANM.

Analiza ANM

Potrivit acestora, se știe că intensitatea vântului depinde de o serie de forțe ce acționează în atmosferă, printre care cea mai importantă este forța gradientului baric, de care depinde cel mai mult intensitatea vântului. În traducere liberă gradientul baric înseamnă diferența de presiune care apare în plan orizontal, iar cu cât acestă diferență este mai mare, cu atât vântul bate mai tare. Vântul bate întodeauna de la presiune ridicată spre zona de presiune scăzută, direcția acestuia fiind influențată de o altă forță importantă – forța Coriolis (o forță inerțială determinată de rotația Pământului), dar și de forța de frecare (suprafață subiacentă cu diferite caracteristici).

Însă dacă suprafața terestră este atât de neomogenă, ne întrebăm de ce bate vântul atât de tare la munte. Curgerea peste un obstacol orografic, este privită ca o interacțiune între procesele de scară sinoptică sau mezosinoptică (ciclonii și fronturile asociate) și elementele subiacente specifice, ce generează o clasa de interacțiune între cele două. Din categoria sistemelor subiacente fac parte brizele de munte, mișcarea forțată peste munți, efectele de canalizare orografică și depresiunile orografice.

Ce factori contribuie la creșterea vitezei vântului la munte?

La munte, vânturile puternice se manifestă adesea în zona înaltă sau în partea de sub vânt. Acest lucru se produce atunci când există un gradient de presiune transversal peste bariera montană (fig. 1), asociat cu vânturi moderate sau puternice de la niveluri superioare din atmosferă, ce se propagă și se intensifică în anumite situații la nivelul crestelor montane.

Pe lângă creșterea gradientului baric atât în apropierea suprafeței, cât și în straturile mai înalte ale troposferei, la creșterea intensității vântului contribuie și inversiunile de subsidență sau de natură frontală. Apariția acestor inversiuni se poate realiza prin extinderea dorsalelor de altitudine (aerul cald prezent la altitudini mari) sau la trecerea fronturilor atmosferice, în special a celor cu caracter cald.

Circulația atmosferică peste o zonă de munte tinde să ocolească obstacolul orografic pe la niveluri joase, apoi ca urmare a acumulărilor de masă din amonte, funcție de înălțimea și stabilitatea aerului rece incident, se poate ajunge la escaladarea obstacolului.

Sistemele frontale asociate perturbațiilor ciclonice modifică stratificare termică pe verticală. În situațiile cu front cald sunt observate inversiunile frontale la diferite niveluri, iar fronturile reci au de regulă rolul de a crește turbulența, de a distruge inversiunile, dar sunt asociate cu o creștere dinamică postfrontală a presiunii atmosferice (intensifică gradientul baric de o parte și de alta a obstacolului orografic).

Elemente teoretice în estimarea modului cum se produce curgerea aerului peste un obstacol orografic

Pentru a înțelege curgerea peste un obstacol orografic se poate pleca de la o relație simplă descrisă de efectul Bernoulli, care arată fenomenul de accelerare a curentului unui fluid prin reducerea secțiunii transversal (fig.3) prin care curge aerul, viteza maximă de curgere fiind în punctul unde este cea mai îngustă secțiune transversal.

În hidraulică se știe că viteza și grosimea curentului într-o secțiune sunt strâns corelate. Atmosfera oferă o analogie la situație menționată anterior. Inversiunea este interfața între o masă de aer rece și una caldă, densitatea la partea superioară a curgerii nu este zero, ci doar puțin redusă de o cantitate dependentă de diferența de temperatură peste inversiune. Miscarile ondulatorii apar cu precădere într-un strat de aer stabil, sau sub o inversiune.

Cel mai important parametru care descrie această scară de mișcare a aerului peste obstacolul orografic este numărul lui Froude. Numărul lui Froude este cel care definește interacțiunea dintre stabilitatea atmosferei, direcția vântului și topografie sau este similar cu raportul dintre energia cinetică (viteza vântului) și energia potențială (stabilitatea deasupra obstacolului orografic). Numărul Froude este adimensional și indică dacă energia cinetică este suficientă pentru a traversa muntele. Astfel, numărul Froude sugerează dacă ascensiunea orografică este sau nu posibilă. În acest caz, energia cinetică este reprezentată de către viteza vântului (U) iar energia potențială de frecvența Brunt-Vaisala ori înălțimea muntelui (h).
Dacă numărul Froude este mai mare de 1, atunci particula de aer va trece peste munte, dacă este mai mic de 1 atunci particula de aer nu va trece peste munte, iar dacă este egal cu 1 atunci particula de aer va atinge vârful muntelui cu viteza 0 (fig. 4). În acastă ultimă situație se vor dezvolta unde montane sau vânt în josul pantei (downslope wind), iar un exemplu elocvent pentru România este cel din noaptea de 5 spre 6 februarie 2020, în care la stația meteorologică Sinaia Cotă s-au înregistrat viteze ale vântului de 60 m/s.

În Munții Carpați au fost identificate trei situații particulare cu intensificări ale vântului 💨în situații cu inversiuni de temperatură la diferite niveluri

1. În situații cu inversiune în straturile joase, răspunsul de bază al atmosferei atunci când curgerea nu este suficient de puternică pentru a trece peste barierele topografice este acela de blocare a curgerii de către munți. Această situație apare atunci când atmosfera este foarte stabilă și/sau curgerea către bariera montană este relativ slabă. În aceste condiții, pe masură ce curgerea începe să interacționeze cu barierera montană, într-o primă etapă se produce o acumulare treptată de masă de aer, urmată de escaladarea și intensificarea circulației peste barierea orografică.

2. O a doua situație caracteristică care influențează vântul peste un obstacol orografic este inversiunea de subsidență. Termenul de subsidență este în mod obișnuit folosit să reprezinte mișcările de descedență de scară mare din atmosferă. Stratul de subsidență va fi cald și uscat, în timp ce stratul de amestec de dedesubt va rămâne rece și umed. Astfel de structuri se obțin în mod frecvent în cadrul anticiclonilor de brâu subtropical. Cu alte cuvinte, rezultatul încălzirii adiabatice a aerului de subsidență este temperatura ridicată și punctul de rouă coborât.

Inversiunile de subsidență ating foarte rar suprafață terestră, cu excepția dealurilor sau munților. Astfel de inversiuni împiedică propagarea verticală a energiei într-un mod similar cu un nivel critic. Acest lucru se produce deoarece o oscilație determinată de flotabilitate poate avea loc într-un strat stabil și nu poate avea loc într-un strat instabil astfel că energia unei unde gravitaționale nu se poate propaga în sus. În consecință, o inversiune poziționată imediat deasupra nivelului vârfului unui lanț montan poate contribuii la accelerarea vântului.

Prin urmare, instalarea unor astfel de inversiune de subsidență pot fi raspunzătoare pentru intensificarea bruscă și pentru scurtă durată în anumite masive montane.

3. La fel de importante și întâlnite destul de frecvent în spațiul montan sunt inversiunile de natură frontală. Acestea sunt mai evidente atunci când un front atmosferic cald abordează perpendicular obstacolul orografic. Inversiuni de temperatură se formează la nivelul superior al zonelor montane și în situații când advecția de temperatură pe strat este diferențiată – rece în straturile joase și caldă în straturile înalte ale troposferei (situații întâlnite în urma evoluției unor cicloni mediteraneeni pe traiectorii transbalcanice).

Potrivit teoriilor expuse în această analiză, un nivel de inversiune poate acționa asupra unui volum de aer, asemenea cu comportamentul „apei puțin adânci” care determină o accelerarea a curgerii în acele secțiuni de îngustare, de accea meteorologii trebuie să urmărească multe elemente de prognoză pentru a identifica situațiile cu vânt puternic de la munte.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI