Rămâi conectat

Politică Administrație

Dan Simedru: Victoria opoziției la votul pe OUG 55/2014 – Legalizarea migraţiei aleşilor locali, stopată în Camera Deputaţilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Dan SimedruPrin emiterea Ordonanţei de Urgenţă nr. 55/2014 privind legalizarea migrației aleșilor locali, Guvernul Ponta a vizat atragerea acestora de partea Puterii, în mod mișelesc, prin mită şi şantaj.

Miercuri, 17 septembrie, în Camera Deputaţilor, prima Cameră sesizată pentru dezbaterea şi adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, opoziţia a înregistrat o victorie de etapă. La votul final, Ordonanţa 55/2014 nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru o lege organică şi a fost respinsă, urmând ca Senatul să aibă ultimul cuvânt de spus cu privire la acest act normativ. Pentru a fi adoptat, proiectul avea nevoie de 202 voturi pentru, dar a primit doar 195 de voturi, iar împotrivă au votat 109 deputați ACL, o parte din PP-DD şi  neafiliați vreunei grupări politice.

În cadrul discuțiilor care au fost aprinse, Partidul Naţional Liberal a atras încă o dată atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă această lege pentru democraţia şi statul de drept din România, precum şi pentru asigurarea desfășurării corecte a alegerilor prezidenţiale din această toamnă. Alături de colegii mei liberali şi democrat-liberali, am votat împotriva acestui act normativ, spre deosebire de parlamentarii PSD  de Alba care au girat prin vot pozitiv legiferarea traseismului în administraţia publică locală şi mă refer la domnii deputaţi Călin Potor şi Ioan Dârzu.

Populaţia din colegiile unde acești domni au fost aleși ca deputați trebuie să ştie că votul lor liber exprimat la alegerile locale din 2012 a fost tranzacţionat de Guvernul Ponta care a emis ordonanţa rușinoasă, prin care se dă liber pentru 45 de zile la transferuri politice în administraţia publică locală către partidele din arcul puterii. Solidari cu acest gest șmecheresc, deputații PSD de Alba au votat pentru această ordonanță. Toată lumea a înțeles că, de fapt, singurul ei scop este crearea unui avantaj electoral pentru prezidenţiabilul Victor Ponta, care, conştient fiind că, dincolo de sondajele de opinie, șansele sale de câștig sunt mici, recurge la măsuri abuzive, pentru a strânge voturile care îi lipsesc.

Săptămâna viitoare, când legea va intra în dezbaterea  Senatului,  opoziţia se va mobiliza pentru a bloca definitiv această lege toxică pentru administraţia publică românească. Există posibilitatea ca puterea, după eşecul de la Cameră, să amâne dezbaterea și să încerce să mobilizeze voturile necesare pentru adoptarea ordonanţei. O eventuală amânare a dezbaterii în Senat  mai poate urmări și imposibilitatea atacării actului la Curtea Constituțională, demers care nu poate fi făcut de opoziție, în lipsa unui proiect de lege de adoptare a ordonanței. Avocatul Poporului, singura instituție abilitată să conteste o ordonanță de guvern la CCR, nu a făcut nimic în acest sens, cu toate insistențele opozitiei, și e clar că și-a demonstrat deja poziția de obedient al actualei puteri guvernamentale.

În disperarea care l-a cuprins după respingerea ordonanței în Camera Deputaţilor, Liviu Dragnea, autorul actului de legalizare a prostituției politice, încerca să-i liniştească pe aleşii locali cu ideea că ordonanţa este în vigoare, chiar dacă  la Cameră nu a întrunit numărul suficient de voturi și, pentru ca efectul să fie complet, a lansat o serie de atacuri mincinoase la adresa opoziţiei, acuzându-ne de presiuni asupra aleşilor locali.

Sunt convins, la fel sunt și colegii mei din ACL, că cetăţenii vor sancţiona, prin votul din toamnă, acest mod de a face politică şi implicit pe candidatul PSD, Victor Ponta, girantul înșelătoriilor, mitei și șantajului. Oamenii sunt cei care au ultimul cuvând și am încrederea deplină că vor alege corectitudinea şi onestitatea în competiţia politică. Viitorul României nu poate fi construit nici prin furt, nici prin înşelăciune.

Dan SIMEDRU, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună Cetățenii din comuna Gârbova se pot bucura de un nou parc, situat în fața primăriei. Loc de relaxare și recreere, atât pentru tineri cât și pentru vârstnici sau turiști. „Amenajarea parcului din localitatea Gârbova a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea