Ştirea zilei

Contract de 9 milioane de dolari pe an cu SUA pentru Fabrica de Arme Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fabrica de Arme Cugir a semnat săptămâna trecută un contract de furnizare a armelor de vânătoare produse aici cu Century Arms (SUA). Contractul are o durată de 3 ani şi o valoare care depăşeşte 9 milioane de dolari pe an. Prin semnarea acestui contract unitatea cugireană va avea de lucru la capacitate maximă până în 2014, susţine administratorul special Radu Roşian. „Săptămâna trecută a avut loc o vizită în România, la Romarm şi pentru prima dată şi la Cugir, a unei delegaţii foarte importante şi numeroase din Statele Unite, din partea firmei Century Arms, care este cel mai mare importator de pe piaţa civilă şi beneficiarul nostru pentru piaţa americană. Noi exportăm pe piaţa civilă a SUA, exporturile trec prin Biroul Federal pentru Alcool, Tutun şi Armament, sunt urmărite şi legale, iar produsele noastre sunt auditate şi primesc acord pentru a fi importate şi vândute pe piaţa civilă de acolo. Până acum, în fiecare an aveam un contract anual cu această firmă, iar pentru prima oară acum am reuşit să încheiem un contract până în 2014 şi am crescut şi preţurile şi cantităţile lunare astfel încât s-ar putea să mai fie nevoie să mai angajăm ceva personal specializat. Preţurile au fost negociate în ianuarie, în SUA, şi acum au fost bătute în cuie, au fost crescute cu 20-30% iar cantităţile le-am crescut cu 40% faţă de ceea ce livram anul trecut, la maximul capacităţii Fabricii de Arme. Piaţa americană a ieşit din recesiune şi poate să vândă cât producem noi. Delegaţia ce a fost la Cugir a fost formată din vicepreşedintele Century Arms, directorul comercial şi directorul de producţie care au făcut o vizită la F.A. şi la U.M. iar la Bucureşti ne-am întâlnit în două runde cu preşedintele firmei. De pe urma acestui contract civil Fabrica de Arme Cugir va câştiga până anul viitor în luna martie peste 9 milioane de dolari”, a declarat vineri, la Alba Iulia, Radu Roşian. Primul contract s-a semnat cu Century Arms în anul 1999 iar de atunci acesta a fost reînnoit în fiecare an, valoarea totală a contractelor fiind până în prezent de circa 100 de milioane de dolari. Unitatea are şi contracte militare despre care însă Roşianu nu a putut da prea multe detalii, nici ca valoare, nici ca destinaţie. „Pentru contractele militare peste 90% din export îl facem prin intermediul Guvernului Statelor Unite. Beneficiarul nostru direct, chiar dacă sunt anumite firme acreditate în Statele Unite, este Guvernul Statelor Unite”, a declarat Radu Roşian. La Fabrica de Arme muncesc în prezent 650 de oameni iar la Uzina Mecanică 1.100. La cele două unităţi cugirene se produce armament şi muniţie.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Patru tineri REȚINUȚI de oamenii legii din Alba pentru trafic de droguri, efectuarea de operațiuni cu psihoactive și conducere fără permis

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru tineri reținuți de oamenii legii din Alba pentru trafic de droguri, efectuarea de operațiuni cu psihoactive și conducere fără permis Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (trei bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

DOLIU în muzica românească: Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. A proiectat și ridicat un hotel în Alba Iulia și a cântat cu trupa Mass Media

Ioana Oprean

Publicat

în

DOLIU în muzica românească: Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. A proiectat și ridicat un hotel în Alba Iulia și a cântat cu trupa Mass Media Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. Numele său este legat de proiectarea și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Modernizare majoră a instalației de uscare de la Kronospan Sebeș: Evacuarea amestecului de aer și fibre fine urmează să se facă prin doar două cicloane, echipate cu sisteme de monitorizare continuă a pulberilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Modernizare majoră a instalației de uscare de la Kronospan Sebeș: Evacuarea amestecului de aer și fibre fine urmează să se facă prin doar două cicloane, echipate cu sisteme de monitorizare continuă a pulberilor Kronospan Trading SRL a solicitat Direcției Județene de Mediu Alba emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare instalație uscară fibră”. Obiectivul proiectului […]

Citește mai mult