Comunicat de presă| Spitalele și IMM-urile din Alba sunt eligibile pentru noi fonduri europene grație eurodeputatului Victor Negrescu
Europarlamentarul Victor Negrescu a primit sprijinul Parlamentului European pentru amendamentele depuse la nivel european pentru a se asigura că banii din programele InvestEU și EU4Health vor ajunge transparent în România, la adevărații beneficiari, iar cu aceste fonduri se va sprijini sectorul economic și domeniul sănătății, inclusiv de la nivelul județului Alba.
În plenul Parlamentului European au fost discutate două noi programe lansate de Uniunea Europeană: programul InvestEU, dedicat mediului privat, ce constă într-o garanție europeană în valoare de peste 91 de miliarde de euro la nivelul Uniunii și care se preconizează că va mobiliza investiții suplimentare de peste 1.200 de miliarde de euro, și programul EU4Health, dedicat sănătății, în valoare de peste 10 miliarde de euro.
Eurodeputatul român, Victor Negrescu, a avut intervenții foarte apreciate în ambele dezbateri în susținerea amendamentelor sale și a atras atenția că România trebuie să dezvolte un mecanism de absorbție specific pentru atragerea resurselor financiare disponibile prin noile programe.
Unul dintre amendamentele sale a vizat finanțarea directă, prin programul EU4Health, a unităților medicale, oferind posibilitatea de a obține bani europeni pentru cele nouă spitale din județul Alba – Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, Spitalul Orășenesc Câmpeni, Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, Spitalul Orășenesc Abrud, Spitalul Municipal Blaj, Spitalul Municipal Aiud, Spitalul Municipal Sebeș și Spitalul Orășenesc Cugir -, dar și a infrastructurii medicale de bază.
În ceea ce privește programul InvestEU, în demersurile sale, Victor Negrescu a avut în vedere posibilitatea de susținere a celor aproximativ 8.000 de IMM-uri de la nivelul județului Alba, a noilor companii și a întregului sector economic. Europarlamentarul a obținut sprijinul legislativului european pentru amendamentele sale care vizau reducerea birocrației și sprijinirea companiilor mici și mijlocii.
Europarlamentarul social democrat a atras atenția că noile instrumente de finanțare disponibile la nivel european presupun ca executivul și autoritățile județene să elaboreze proiecte viabile. El și-a declarat disponibilitatea de a lucra cu toți cei interesați pentru accesarea acestor fonduri la nivel național și, mod special, la nivelul județului Alba. În acest sens, aceste două surse de finanțare se integrează în programul de 1,5 miliarde de euro propus de eurodeputatul Victor Negrescu pentru relansarea economică și socială a județului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Ighiu a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, proiectul numit „Reabilitare drum comunal DC 195 Bucerdea Vinoasa, comuna Ighiu, judetul Alba,” prin care se dorește reabilitarea drumului comunal DC […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
19 mai 1919: A fost înființată organizația non guvernamentală „Salvați Copiii”