Comunicat de presă: PRO România cere prim-ministrului să prezinte, în Parlament, măsurile de relansare a economiei
PRO România cere prim-ministrului să se prezinte, de urgență, în Parlament, la Ora Guvernului, pentru a dezbate tema: Măsuri de relansare a economiei României și de atenuare a efectelor negative provocate de epidemia de coronavirus. Liderul partidului, Victor Ponta, a înaintat conducerii Camerei Deputaților o
solicitare în acest sens, miercuri, 29 aprilie.
Totodată, PRO România anunță că luni, 4 mai, a avut loc reuniunea Biroului Executiv al partidului, for în cadrul căruia au fost luate următoarele decizii:
1. Să solicite Parlamentului dezbaterea și aprobarea de urgență a proiectului care prevede acordarea de măști pentru protecția cetățenilor, în regim gratuit.
2. Să solicite Guvernului prezentarea unui raport legat de programul de testare a cetățenilor în contextul COVID-19
3. Să inițieze un proiect legislativ de sprijin pentru industria HORECA, în urma dezbaterii organizate online cu reprezentanții domeniului.
4. Să solicite Guvernului plata imediată, chiar săptămâna aceasta, a subvențiilor pentru agricultură și a ajutoarelor de secetă.
5. Să ceară Guvernului facilitarea accesului fermierilor la surse de apă, fără plată și fără proceduri administrative.
6. Să solicite Parlamentului înființarea unei comisii de anchetă pentru achizițiile publice realizate în perioada stării de urgență.
7. Să solicite Guvernului prezentarea strategiei pentru combaterea efectelor pandemiei
Nu în ultimul rând, PRO România consideră că Parlamentul este cel care trebuie să stabilească data alegerilor locale și parlamentare, în contextul în care guvernul este unul minoritar, reprezentând un singur grup parlamentar care a primit 20% din voturile cetățenilor. În consecință, PRO România crede cu tărie că acesta este singura variantă democratică în situația actuală.
Întâlnirea Biroului Executiv al PRO România a fost urmată de ședința online a organizațiilor județene, care a avut ca obiective identificarea și soluționarea provocărilor de la nivel local.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară”
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară” Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a transmis un mesaj cu ton amenințător la adresa României. Declarația vine în contextul în care, în ultimele 24 de ore, patru […]
Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei”
Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei” Călin Georgescu, fostul candidat la președinție, a refuzat să dea un răspuns concret despre sursele sale de venit în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, catalogând […]
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]