Politică Administrație

Comunicat de presă| Consilierii locali PSD Alba Iulia: USR și PNL au votat majorarea tarifelor pentru colectarea gunoiului la Alba Iulia. PSD s-a opus!

Ioana Oprean

Publicat

în

Consilierii locali ai USR și PNL, cu o singură excepție, au votat majorarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare la Alba Iulia, în vreme ce aleșii locali social-democrați au considerat că majorările nu sunt justificate.

Mai exact, USR și PNL au votat, în cadrul ședinței Consiliului Local, acordarea unui mandat special primarului Gabriel Pleșa pentru a vota favorabil în cadrul Adunării Generale de Dezvoltare Intercomunitară SALUBRIS cu privire la aprobarea modificării tarifelor unice prevăzute în contractul de delegare pentru serviciile prestate de către asocierea RER VEST SA/RETIM ECOLOGIC SERVICE SA.

Astfel, prin votul USR și PNL Alba Iulia, tarifele la serviciile de salubrizare vor crește atât pentru persoane fizice, consumatori casnici, cât și pentru persoane juridice, firme și instituții publice.

PSD a considerat că albaiulienii plătesc oricum suficient de mult pentru serviciile de ridicare și colectare a deșeurilor, iar o eventuală majorare a tarifelor nu se justifică chiar și în condițiile evoluției pieței de carburanți.

În loc să voteze creșterea tarifelor la serviciile de salubrizare, în cadrul ADI SALUBRIS, primarul Gabriel Pleșa mai bine s-ar ocupa de gestionarea corespunzătoare și administrarea eficientă a acestui serviciu extrem de important pentru populație.

Alba Iulia a devenit un oraș murdar și mizer. În jurul tomberoanelor ori pe lângă insulele ecologice stau aruncate mormane de gunoaie, mai greu de observat de către primarul USR – Gabriel Pleșa, mai mereu plecat în delegații. Majorarea tarifelor este o jignire la adresa albaiulienilor, care oricum plătesc suficient pentru aceste servicii, în contextul în care drepturile și interesele lor nu au fost respectate. Amenzile aplicate de autoritățile în domeniu sunt dovada clară a nerespectării legislației, în domeniul sănătății publice, igienei și a mediului înconjurător.

De asemenea, consilierii locali ai PNL Alba Iulia, una spun și alta fac (cu o singură excepție, un ales local nefiind de acord cu majorarea). În loc să urmărească interesul general al albaiulienilor, liberalii fac jocurile operatorilor de salubrizare care operează la Alba Iulia și administrează Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Galda de Jos.

Observăm, astfel, cât de vocali sunt în presă PNL-iștii când vine vorba despre sesizarea anumitor disfuncționalități la nivelul administrației locale și cum procedează, în fapt, când au putere de decizie.

Alianța PNL-USR e ”ruptă” când vine vorba despre adoptarea bugetului ori alte situații de pe urma cărora vor să câștige capital electoral, dar unită când interesele lor converg, fără a pune pe primul plan interesele și necesitățile cetățenilor.

Consilierii locali PSD Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult