Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Codul bunelor maniere – Care este originea unor norme de politeţe

Publicat

în

Codul bunelor maniere – Originea unor norme de politeţe

Suntem convinşi că mulţi dintre voi v-aţi întrebat măcar o dată de unde provin gesturile de politeţe, bunele maniere, unele practicate încă şi chiar cu caracter de norme, deci de obligativitate, pentru cei care vor să fie socotiţi oameni cu educaţie, iar altele văzute astăzi doar prin filmele vechi.

Iată răspunsurile unor asemenea întrebări:

  • De ce, atunci când este cu o femeie, bărbatul trebuie să meargă pe partea exterioară a trotuarului?

Originile acestui obicei fac referire la prevenirea expunerii femeii în faţa eventualelor pericole ce ar putea veni dinspre exteriorul drumului. Se consideră că astfel, dacă un vehicul ar trece în viteză pe drum, foarte aproape de trotuar, bărbatul ar fi cel stropit de eventuala apă din bălţi şi nu femeia. De asemenea, din acea poziţie, bărbatului i-ar fi mai uşor să îşi apere compania feminină, trimiţând-o mai lesne la adăpost.

Electrica Furnizare Discount
  • De ce dau bărbaţii „noroc” cu mâna dreaptă atunci când se întâlnesc?

Trebuie menţionat că în trecut, gestul de a da mâna diferea un pic de forma de astăzi. Bărbaţii îşi prindeau reciproc braţil drept în zona antebraţului, pentru a pipăi atât palma, cât şi mâneca, în căutarea unei eventuale arme. Sigur că aceasta putea fi ascunsă în mâna stângă, dar cum cei mai mulţi oameni sunt dreptaci, se consideră că nimeni nu ar risca să folosească mâna stângă pentru a înjunghia pe cineva. Stângacii chiar erau priviţi cu ochi răi, deoarece te puteau înjunghia în timp ce îţi stângeau mâna. Pe de altă parte, înainte de apariţia hârtiei igienice, exista obiceiul ca oamenii să îşi folosească mâna stângă pentru curăţenia intimă, de aceea nu era niciodată întrebuinţată pentru salut.

Citește și: Mesaje de dragoste • Mesaje de iubire • Declarații de dragoste • Declarații de iubire

  • De ce ridică bărbaţii pălăria atunci când salută?

Descoperirea capului era un gest de smerenie şi respect, înfăţişându-l pe om aşa cum este el, la statura cu care a fost înzestrat. Manifestarea pare să aibă rădăcini şi în obiceiul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfârşitul unui turnir, îşi descoreau chipul, spre a fi recunoscuţi şi adulaţi de public.

  • De ce bărbatul intră primul în restaurant?

Este unul dintre puţinele locuri unde „lipsa de politeţe” este o virtute. Explicaţia este simplă. De regulă, când se deschide uşa restaurantului, oamenii din local îşi îndreaptă privirile spre intrare. Bărbatul intră primul tocmai pentru a feri femeia care îl însoţeşte de privire indiscrete.

Citește și: Mesaje de condoleanțe. Mesaje comemorare prin care ne exprimăm. Exemple de anunțuri de deces și de rămas bun

  • De ce spunem „Noroc” sau „Sănătate” atunci când cineva strănută?

Conform normelor de bună purtare, dacă cineva strănută în imediata noastră vecinătate, comportamentul corect este ignorarea momentului şi evitarea oricărei remarci, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totuşi, în accepţiunea generală, este considerat un gest de bunăcuviinţă să faci această „urare” persoanei ce dă semne de guturai.

În anul 77 d. Hr., oamenii credeau că strănutul cauzează pierderea sufletului sau încetarea bătăilor inimii, aşa că „Fii binecuvântat!” („Noroc”, „Sănătate” la români) era folosită ca o formulă menită să prevină aceste nenorociri. Urarea era înzestrată, în conştiinţa oamenilor, cu puteri oarecum vindecătoare.

  • De ce bărbaţii le oferă flori femeilor?

Se pare că acest obicei este oroginar din Evul Mediu. Atunci igiena corporală era neglijată pentru că baia era considerată ceva murdar, fiind un eveniment ce se întâmpla aproximativ o dată pe an, iar florile aveau menirea de a îndepărta izurile neplăcute ale doamnelor, după cum parfumurile tari le îndepărtau pe ale domnilor. Astăzi, bărbaţii cu educaţie au o altă educaţie: o floare trebuie să fie înconjurată de alte flori!

  • De ce se consideră că nu trebuie să ne descălţăm atunci când mergem în vizită şi că nu trebuie să le cerem nici noi oaspeţilor noştri acest lucru?

Ca şi în cazul oferirii de flori, şi evitarea descălţării vine tot din Evul Mediu şi este un obicei are ţine tot de evitarea eventualelor mirosuri neplăcute ce ar putea emana din picioarele descălţate. În plus, invitatul poate avea parte de un accident nefericit, cum ar fi o şosetă ruptă şi degetele la vedere, o situaţie jenantă pentru toţi cei prezenţi.

Citește și: MESAJE pentru copii. FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii de ziua copilului din partea părinților, bunicilor

  • De ce bărbatul trebuie să intre primul în taxi?

Această precauţie îşi găseşte o justificare solidă în vremurile medievale ale curtezanelor şi amorezilor de tip Cassanova. Nu de puţine ori, aceşti amanţi s-au substituit birjarilor unor caleşti sau trăsuri, pentru a le fura aristocraţilor, chiar de sub nas, preţioasele domniţe. Ca să evite asemenea surprize neplăcute, domnii au preferat să se îmbarce primii, obicei păstrat până în zilele noastre.

  • De ce punem mâna la gură atunci când căscăm?

Lăsând la o parte faptul că multă lume nu mai are acest bun obicei, grija de a ne acoperi gura atunci când căscăm are la bază o superstiţie destul de veche. Ca şi în cazul strănutului, şi în cel al căscatului, oamenii de odinioară vedeau pericolul eliberării sufletului din corpul uman sau pătrunderea necuratului în acesta. De aceea, prin acoperirea gurii cu mâna, preveneau aceste pericole.

Citește și: mesaje de Crăciun, urări de Crăciun

  • De ce era un mare sacrilegiu ca glezna unei femei să fie văzută de un bărbat, alttul decât soţul său?

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în anumite ţări din Europa se năşteau chiar dueluri pe viaţă şi pe moarte pentru un astfel de eveniment. Situaţia pare caraghioasă cu atât mai mult cu cât decolteul generos al femeilor era musai să fie arborat în toată plenitudinea lui, în văzul lumii…de dragul expunerii bijuteriilor. Piciorul, în schimb, fiind considerat, pe atunci, un fel de organ intim al femeilor, era acoperit întotdeauna cu ciorapul sau cu rochia.

Secretul unui comportament agreabil şi civilizat în societate constă în practicarea bunelor obiceiuri, selectate şi adaptate de la o genaraţie la alta. Se spune că bunele maniere se însuşesc, în primul rând, în familie. Nu numai familia, ci şi şcoala, anturajul, au un rol capital în educaţie, în formarea oricărui individ în spiritul culturii şi civilizaţiei.

Salvează

Salvează

Publicitate

Opinii - Comentarii

20 septembrie 1974: Este inaugurat Transfăgărășanul, „metroul munților”. Peste 50.000 de civili și militari s-au luptat cu natura, timp de patru ani

Publicat

în

20 septembrie 1974: Este inaugurat Transfăgărășanul, „metroul munților”. Peste 50.000 de civili și militari s-au luptat cu natura, timp de patru ani

Între 1970 și 1974, mii militari și civili s-au luptat cu natura pentru construirea a ceea ce a devenit șoseaua circulabilă, aflată la cea mai înaltă altitudine din România, 2.042 m, inaugurată oficial pe 20 septembrie 1974.

În 1968, după invadarea Cehosolovaciei, Nicolae Ceaușescu și-a dorit realizarea unui drum strategic, care să lege Muntenia de Ardeal. Astfel, specialiștii au fost trimiși să studieze la fața locului posibilitatea construirii unei căi de acces care să taie Munții Mehedinți și pe cei ai Cernei, astfel încât, în cazul unui atac, armata să aibă mai multe variante de a ajunge în Transilvania. După câteva luni, în 1969, planurile s-au schimbat și a apărut ideea unui drum peste Munții Făgăraș, un drum național cu două benzi.

Pe 10 martie 1970, soldatul Gheorghe Epure a deschis, cu escavatorul, drumul pentru punctul de plecare al Transfăgărășanului.

Electrica Furnizare Discount

Acesta a fost momentul în care a început o lungă și anevoioasă confruntare între om și natură. Peste 50.000 de civili și militari, târnăcoape, răngi, lopeți, materiale explozive, frânghii, centuri de siguranță și buldozere au luat cu asalt muntele, potrivit tvr.ro.

Pentru realizarea lui au fost săpați 41.000 metri cubi de piatră și au fost folosite 6000 t de dinamită, 3.500 t ciment, 90 t oțel beton, 4.100 m de țeavă, 24.000 de ancore, 130 t plase sudate.

Tunelul Capra – Bâlea Lac este cel mai lung tunel rutier din România (887 m) cu o singură bandă de 6 m lățime și un trotuar de 1 m lățime, este iluminat electric și ventilat natural. Galeria are o înălțime de 4,40 m.

Este cu atât mai special, cu cât, în cei patru ani cât a durat realizarea lui, mulți civili li militari au murit sub bolovani, sub maluri de pământ surpate, în prăpăstii sau sub poduri prăbușite.

Un astfel de eveniment nefericit a avut loc pe 8 iulie 1970, când, sub podul de peste pârâul Alunișului, au murit caporalul Cornel Florea Munteanu, sergentul Damian Dimitrie Laza, Gheorghe Elena Ursu, soldat Vasile Pavel Negrea, soldat Ilie Sanda, fruntaș Nicolae Alexandru Turtuba, fruntaș Simion Cut. În urma unei ploi torențiale, natura dezlănțuită a luat cu ea cele șapte vieți.

Pe 2 august 1971, soldatul Vasile Condor ajungea cu buldozetul la Lacul Bâlea – primul buldozerist care a lucrat la cota 2.000.

Poveștile despre sacrificii, lacrimi și pierderi de vieți omenești sunt strânse în multe cărți, una dintre ele scrisă chiar de un localnic din Arefu, Dodica Dobrin – „Legende din satul soarelui – Locuitorii din împărăția norilor”. El a fost singurul fotograf care a importalizat lucrările la Transfăgărășan, „metroul munților”.

Sursa: activenews.ro

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

20 septembrie 1866: S-a născut marele poet transilvănean George Coșbuc

Publicat

în

20 septembrie 1866: S-a născut marele poet transilvănean George Coșbuc

George Coşbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud; d. 9 mai 1918, Bucureşti) a fost un poet, critic literar, ocazional şi traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Poezia sa aparţine patrimoniului cultural naţional şi, deşi este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările şcolare sau populare, creaţia sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârşit şi un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele şcolare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a ţăranilor, e un precursor al mişcării poporaniste şi un tehnician desăvîrşit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice şi de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima.

A dat o versiune completă a operei lui Dante, „Divina comedie”. A tradus foarte mult din lirica străină şi a adaptat prin localizare la sufletul şi mediul ţărănesc „Eneida” şi „Odiseea” („Iliada” a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) şi a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calităţi îl recomandă pentru poziţia pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simţul echilibrului şi faptul că a scos în evidenţă partea solară, idilică, a sufletului ţăranului român.

Electrica Furnizare Discount

Despre începuturile sale literare George Coşbuc mărturiseşte: „Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am şi nici nu ştiu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti.” După cum însuşi a mărturisit-o, Coşbuc intenţiona să realizeze o epopee, astfel încât „baladele” şi celelalte poeme luate din „poveştile poporului” pe care le-a scris, să capete „unitate şi extensiune de epopee”. Deşi nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creaţia sa natura românească, muncile câmpeneşti, datinile ataşate marilor momente ale existenţei, erotica ţărănească, revolta ţăranului, experienţa tragică a războiului, momente din istoria poporului român.

În descrierea naturii, deosebindu-se de V. Alecsandri (cel dintâi pastelist remarcabil în evoluţia liricii româneşti), la Coşbuc obiectul evocării e omul pământului, peisajul având funcţia de a-i oferi acestuia cadrul de manifestare, în tradiţia poemelor lui Vergiliu şi ale lui Hesiod, cu ale sale „Munci şi zile”. G. Coşbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie, spectacolul lumii rurale relevând cadrul existenţial şi unele dintre îndeletnicirile ţărăneşti tipice („Noapte de vară”, „Vara”, „În miezul verii”, „Iarna pe uliţă”). Natura este plastică şi, de obicei, evocatoare de tablouri cu contururi exacte, exprimând puternice stări sufleteşti. Viziunea artistică din „Balade şi idile” este unitară, poemele impunându-se prin prospeţime şi prin optimism, în legătură intimă cu mentalitatea ţărănească, ale cărei ipostaze fundamentale le stilizează. Idilele sunt caracterizate printr-un lirism discret, în viziune obiectivată epic sau dramatic.

Poetul surprinde în scene de o graţie firească semnele tulburării erotice, jocurile şi capriciile iubirii, farmecul vârstei incerte, între o candoare sufletească şi o instinctivă tactică erotică. Imaginea, esenţializată, a psihologiei şi a comportamentului erotic este recompusă prin reacţiile, gesturile şi replicile eroilor. Se detaşează din idile o anume simplitate a situaţiilor, extrase dintr-un cotidian ţărănesc, stilizat cu graţie şi simplitate. Dovadă a unei înzestrări clasice temperamentale, înclinată spre lumea obiectivă şi nu spre atmosfera subiectivă, vocaţia poetului în descrierea naturii este desenul, în forma unor notaţii simple, neutre sub raport artistic, dar de o mare siguranţă şi expresivitate în mobilitatea percepţiei. Coşbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunţii („Nunta Zamfirei”) sau prin viziunea asupra morţii („Moartea lui Fulger”). Experienţa tragică a războiului, momentele din istoria naţională şi revolta ţăranului apar în sinteze poetice, reprezentative pentru psihologia noastră etnică şi a filosofiei implicate în atitudinea românească în faţa vieţii şi a morţii. Coşbuc a creat o operă de sensibilitate românească, sinteză de autentică şi originală substanţă poetică şi artistică.

În şedinţa din 13/26 mai 1916, sub preşedinţia lui Iacob Negruzzi, Secţiunea literară a Academiei Române hotărăşte cu 4 voturi din 6, să-l propună pe George Coşbuc membru titular al Academiei. La 20 mai/2 iunie plenul academic, prezidat de Barbu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Coşbuc. Vorbind în numele Secţiei literare, Duiliu Zamfirescu spunea în raportul său: „Reputaţia sa literară e aşa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate ţările locuite de români. Primindu-l în mijlocul nostru consfinţim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coşbuc a dat poporului român, în mai puţin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem uşile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii şi sunt originale.”

La 24 februarie 1918, apare în revista „Scena” din Bucureşti ultima poezie a lui Coşbuc – „Vulturul”. „La 9 mai 1918, poetul George Coşbuc moare la Bucureşti. Ţara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspiraţiile neamului nostru…”, spunea Bogdan-Duică la înmormântarea ilustrului dispărut. La moartea lui Coşbuc, Nicolae Iorga, cel care afirmase mai demult că „poezia lui Coşbuc este de o virtuozitate extraordinară”, publică un necrolog pe care-l încheie cu următoarele cuvinte: „Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanţii din ’77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al ţării. Să lăsăm ca asupra frunţii lui palide, acum liniştite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”

În ziarul „Lumina”, din Bucureşti, Liviu Rebreanu publică, la 14 mai 1918, articolul „George Coşbuc”, afirmând printre altele: „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii… A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.”

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica

Publicat

în

Ce nume de fete și băieți se sărbătoresc de Sfânta Marie în 15 august și în 8 septembri. Nume derivate din Maria care se sărbătoresc de Sf Maria. Variante ale numelui. Semnificația numelui Maria

Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceștia fiind femei.

Citește și: urări de la mulți ani de Sfânta Maria

Dintre femeile care își serbează onomastica – aproximativ 1.400.000 se numesc Maria, aproximativ 270.000, Mariana, și în jur de 51.000 poartă numele de Marinela.

Acest nume a devenit celebru în epoca republicană datorită lui Caius Marius, un vestit om de stat şi comandat militar. Încercând să lămurească pe deplin originea şi semnificaţia acestui nume, cercetătorii au ajuns la concluzia că el se apropie de cuvântul etrusc “maru”, care era numele unei funcţii şi care iniţial a avut înţelesul de “om, individ”.

Electrica Furnizare Discount

Există păreri care susţin că el ar putea fi apropiat şi de radicalul indo-european “mer mor”, cu înţelesul de “bărbat tânăr, femeie tânără”, care se întâlneşte şi în limba latină “maritus” (“căsătorit, soţ”, de la verbul “marito” – “a se căsători”).

Contrar aparenţelor, numele de Marius nu are nicio legătură cu binecunoscutul nume de Maria, aşa cum greşit se crede.

Acest nume nu îşi datorează recunoaşterea datorită influenţei creştine, ci mai ales datorită faptului că a fost reluat direct din istoria romană în epoca Renaşterii şi a devenit rapid foarte utilizat în perioada revoluţiilor democratice bugheze (mai ales din Franţa).

Nume care se sărbătoresc de Sf. Maria: Maria (vine din ebraica si înseamnă: cea iubita, cea îndrăgită), Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Mariuca, Maricica, Mia, Mioara, Marian, Marin.

Semnificația numelui Maria are numeroase proveniențe

S-au vehiculat multe ipoteze cu privire la acest nume foarte popular și îndrăgit de întreaga lume creștină. Cei mai mulți consideră că acesta ar fi de origine ebraică, având ca exemplu pe sora lui Moise, care a purtat acest nume.

Semnificația numelui Maria: puritate

Semnificația numelui Maria duce cu gândul la puritate, fiind purtat de mama lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, în anumite culturi are interpretări diferite. În accepțiunea egipteană, acest nume ar putea veni de „mry”, care în seamnă iubit sau iubire.
Ce spun lingviștii despre semnificația numelui Maria

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Urări și felicitări de Sfânta Maria

Deși este purtat de Maica Domnului, semnificația numelui Maria este alta pentru lingviști. Aceștia cred că el provine de la numele ebraic Maryam, care se traduce prin „picătură de mare” sau „stea de mare”. În interpretarea latină, semnificația numelui Maria este „stea de mare”. În accepțiunea evreiasă semnificația numelui Maria este „mare a amărăciunilor”. Deși semnificația numelui Maria este una foarte specială pentru creștini, începând cu secolul al IV-lea, multă lume a evitat să-l aleagă pentru botezul copiilor, deoarece le era teamă să nu denigreze imaginea Fecioarei Maria.

Semnificația numelui Maria în numerologie

În numerologie, semnificația numelui Maria descrie o persoană altruistă, generoasă și care este înzestrată cu o sensibilitate sufletească special. Femeile care poartă aceste nume sunt mămoase, epmatice și tandre. Tot numerologia descrie semnificația numelui Maria purtat de femeile cu firi idealiste, perfecționiste, care se gândesc la cei din jurul lor.

Semnificația numelui Maria în alte culturi

Pentru creștini, semnificația numelui maria vine din Noul Testament, fiind purtat de mai multe femei, cele mai importante fiind Maica Domnului și Maria Magdalena. Deși acest nume a fost foarte apreciat de creștini, în anumite perioade a fost considerat mult prea sfânt pentru a fi folosit. În țările vorbitoare de limbile spaniolă, franceză și engleză semnificația numelui Maria și-a păstrat proveniența biblică. Acolo, este foarte popular ca un prenume mijlociu, întrebuințat ocazional de familiile catolice și se crede că un copil ce poartă acest nume este protejat de Sfânta Fecioara Maria. În lumea arabă, semnificația numelui Maria vine de la forma Mariam, care a predominat în țările musulmane datorită respectului pe care îl are Islamul față de Fecioara Maria, mama lui Iisus. Părinții musulmani își doreau ca fetele lor să semene Preacuratei în modestie, dar și în castitate.

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare