Actualitate

CNAIR vrea să construiască autostrăzi prin intermediul companiei pe care o deţine. Aceasta nu va fi favorizată la licitaţii

Ioana Oprean

Publicat

în

CNAIR vrea să construiască autostrăzi de la zero prin intermediul companiei pe care o deţine, Antrepriză de Construcţii, care va participa la licitaţii alături de celelalte companii interesate şi care nu va fi în niciun fel favorizată.

Petrecerea Divorțaților

„Domnul Neaga (Narcis Neaga, directorul general al CNAIR – n.r.) a venit cu ideea încă mai demult să avem această companie. Noi am fost cu totul de acord, pentru că, aţi văzut, avem antreprenori nesiguri, care nu-şi fac treaba, şi nu putem rămâne captivi acestor antreprenori care nu se mobilizează şi trebuie să intrăm noi să le arătăm cum se munceşte şi cum se face treaba şi în acest sens am pregătit o ordonanţă care vine să ajute din punct de vedere financiar compania să nu mai dăm profitul către stat în acest an, pentru a putea achiziţiona utilajele necesare pentru eficientizarea acestei companii”, a spus Cuc, într-o declaraţie de presă.

Întrebat dacă se referă la achiziţia unei companii, ministrul a arătat că este vorba despre compania Antrepriză de Construcţii din cadrul CNAIR, care există deja ca entitate juridică separată, dar care trebuie populată cu utilajele necesare.

Ministrul a arătat că a solicitat Finanţelor să excepteze CNAIR de la plata a 50% din profit către bugetul de stat, ca dividende.

„Sper ca domnul Teodorovici să aibă îngăduirea necesară să nu mai ia aceşti bani ca să rămână toţi în companie strict pentru achiziţia acestor utilaje”, a continuat Cuc, fără a putea preciza despre câţi bani este vorba.

„Vreau ca până la sfârşitul lunii iunie, această companie să fie operaţională, să achiziţioneze utilajele şi să angajeze oameni”, a adăugat el.

Cuc a precizat că această ordonanţă va avea nevoie şi de avizul Consiliului Concurenţei.

„Cred că oamenii de la Consiliul Concurenţei sunt şi ei români şi vor autostrăzi în România şi nu putem anticipa dinainte că această companie va lucra pe alte preţuri, mi s-ar părea o abordare mult prea proactivă a celor de la Consiliul Concurenţei, dacă s-ar antepronunţa”, a argumentat oficialul guvernamental, când i s-a arătat că firmele din cadrul Primăriei Capitalei au ridicat probleme de concurenţă.

Potrivit ministrului, această firmă va participa la licitaţiile organizate de CNAIR pentru lucrări noi, aşa cum participă şi celelalte companii.

„Această firmă va participa şi la licitaţii pentru lucrări noi, aşa cum participă celelalte companii. Va urma procedurile legale şi nu va fi favorizată în niciun fel. În principiu, noi am creat această firmă tocmai pentru a nu mai rămâne captivi constructorilor neserioşi. Ne-am săturat şi cred că şi dumneavoastră, şi toţi românii”, a susţinut Cuc.

El a mai spus că există cazuri când licitaţiile sunt câştigate de firme care nu au niciun utilaj şi care, ulterior, subcontractează lucrările unor firme româneşti, pe care nu le plătesc la timp.

„Ce ne facem cu acele firme care vin în România cu o mapă şi două laptopuri, subcontractează antreprenorilor români lucrările şi nu-i plătesc. Haideţi să fim un pic mai patrioţi, mai naţionalişti şi, la un moment dat trebuie să luăm taurul de coarne şi să vedem situaţia reală. Pentru că mă duc pe şantiere şi foarte mulţi subcontractori se plâng că nu sunt plătiţi şi avem o problemă. Să nu mai fim noi mai catolici decât papa şi să ne protejăm şi noi mediul economic din România, pe de o parte, pentru că astfel sunt sigur că obiectivele de investiţii pe care le avem în desfăşurare vor fi şi finalizate”, a subliniat ministrul.

Pe de altă parte, proiectul de ordonanţă de urgenţă lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor arată că este vorba despre intenţia CNAIR de a achiziţiona o companie cu care ar urma să fuzioneze.

„Cota de 50% din profitul contabil al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – SA rămas după deducerea impozitului pe profit nu se repartizează sub formă de dividende bugetului de stat şi va constitui sursa proprie de finanţare pentru investiţii în anul 2019, în scopul achiziţionării, în proporţie de 100%, a părţilor sociale sau a acţiunilor reprezentând capitalul social al unei societăţi, care are ca obiect de activitate, realizarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea şi întreţinerea infrastructurii rutiere, în vederea fuzionării prin absorbţie cu aceasta, pentru efectuarea lucrărilor în regie proprie”, se arată în textul proiectului.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult