Cele zece spaţii comerciale din Cetatea Alba Carolina nu prezintă interes pentru investitori. Doar două firme s-au înscris la licitaţie
Încă de când Primăria municipiului Alba Iulia a preluat în administrare Cetatea Alba Carolina, spaţiile din interiorul şanţurilor cetăţii, pretabile pentru activităţi economice, au fost un subiect delicat.
Pe de o parte, în acei primi ani s-a
înregistrat o mare dorinţă de a avea în concesiune un astfel de spaţiu, iar pe de altă parte au existat mereu cârcotaşi care deşi nu au făcut nimic, au comentat şi i-au comentat pe cei care au făcut.
Miercuri, 24 iunie a fost termenul pentru prima licitaţie a 10 spaţii din şanţurile Cetăţii. Dacă ne-am fi luat după comentariile pe marginea subiectului şi după intenţiile exprimate pe la diverse întâlniri ne-am fi aşteptat la o foarte mare afluenţă, la o concurenţă acerbă între investitori.
Din păcate, însă, semnalele de scepticism venite din partea administraţiei publice privind participarea reală s-au confirmat. Doar două firme, ambele din Alba Iulia, s-au înscris la licitaţie. Una dintre firme s-a înscris pentru Spaţiul 8, cel al fostului depozit de vinuri de pe latura de Vest, colţ cu latura de Nord, iar cealaltă pentru trei spaţii: Spaţiul 1, situat pe latura de Vest, vis-a-vis de Galeriile Trinity, Spaţiul 4 – vis-a-vis de Grădina Romană pe latura de Nord şi Spaţiul 13 – pe latura de Vest, în curba spre restaurantul Gothic.
S-au înscris şi cam atât, pentru că licitaţia a fost anulată deoarece legea prevede că trebuie să existe cel puţin trei oferte concurente pentru acelaşi obiect. Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, ne-a declarat că licitaţia va fi reluată şi, dacă nici la a „doua strigare” nu se ajunge la un rezultat pozitiv, atunci se va trece la negocierea directă cu investitorii interesaţi.
„Noi ţinem foarte mult la popularea şanţurilor Cetăţii cu spaţii destinate alimentaţiei publice şi serviciilor turistice, cu atât mai mult cu cât mutarea aici a centrului de interes de distracţie al albaiulienilor şi turiştilor ar rezolva una dintre problemele cu care ne confruntăm, mă refer la terasele de pe Bulevardul Transilvaniei. Ştiţi că nu există vară în care aici să nu avem scandaluri şi reclamaţii făcute pe bună dreptate de locuitorii blocurilor de pe bulevard deranjaţi de zgomotul de pe terase. Fără îndoială că există astfel de simbioze şi în multe alte oraşe turistice, dar, dacă noi avem posibilitatea de a avea o zonă de distracţie, servicii turistice şi de alimentaţie publică separată de zona de locuit astfel încât nimeni să nu fie deranjat, de ce să nu o facem? Îi invit, de aceea, pe toţi cei care au deschise terase sezoniere pe Bulevarul Transilvaniei să se gândească bine, să vină să participe la licitaţii pentru că vom face regulamente şi mai stricte pentru localurile din zonele de locuit. Mă aşteptam să nu avem prea mulţi investitori, dar totuşi nici chiar la atât de puţini. Sunt însă convins că în momentul în care unul sau mai multe dintre aceste spaţii vor avea investitori vor apărea iarăşi comentariile invidioase cine, de ce a făcut, cum… Iată, suntem deschişi spre oricine se dovedeşte un investitor serios. Spun investitor serios pentru că avem totuşi de-a face cu un monument istoric de clasa A şi nu ne putem juca cu condiţiile arhitecturale şi tehnice”, declară Mircea Hava.
Cu o singură excepţie, Spaţiul 13 unde se poate amenaja doar un bistro ecologic, restul spaţiilor pot fi amenajate fie ca spaţii de servicii turistice, fie alimentaţie publică, fie spaţii polivalente pentru activităţi culturale, fie activităţi comerciale, ori punct de informare turistică. Să spunem că pentru a uşura sarcina investitorilor, administraţia albaiuliană a obţinut ea avizul Ministerului Culturii pentru faza DALI (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie) şi a făcut şi o estimare a sumei care trebuie investită în restaurarea şi funcţionalizarea spaţiilor respective.
Sumele nu sunt de neglijat, motiv pentru care redevenţele sunt destul de reduse. Şi tot pentru că sumele de investit nu sunt de neglijat, s-a cerut clar investitorilor un document bancar oficial care să ateste că au capacitatea financiară de a susţine investiţia. Caietul de sarcini al licitaţiei este unul destul de strict şi ca cerinţe tehnice şi ca termene, fără ca acestea din urmă să fie bătute în cuie, pentru că există oricând posibilitatea unei prelungiri având în vedere că se lucrează pe un monument istoric unde nu se ştie niciodată ce se descoperă la o săpătură.
Condiţiile sunt stricte şi pentru că Primăria Alba Iulia a mai avut o experienţă cu aceste spaţii. S-a derulat în perioada 2004 – 2006 şi a avut şi rezultate bune şi unele negative. Negativ a fost faptul că s-au înghesuit foarte mulţi doritori la a-şi adjudeca un spaţiu, aşa ca să fie acolo, că vedem noi ce facem cu el. Prin urmare nu au făcut mare lucru, mai ales că a venit şi criza economică, iar adminsitraţia locală a dus adevărate lupte pentru a rezilia contractele respective.
Rezultatele bune sunt vizibile în cele câteva localuri care funcţionează deja în perimetrul şanţurilor Cetăţii. Sperăm ca numărul lor să crească, crescând totodată calitatea serviciilor turistice şi de alimentaţie oferite în Cetatea Alba Carolina, cu consecinţa creşterii atractivităţii Albei Iulia şi a numărului de turişti.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”
Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]
VIDEO | Detalii noi despre șoferul STP arestat preventiv: Ar fi solicitat și stocat imagini explicite de la o minoră de 14 ani și ar fi șantajat-o să se întâlnească cu el
Detalii noi despre șoferul STP arestat preventiv: Ar fi solicitat și stocat imagini explicite de la o minoră de 14 ani și ar fi șantajat-o să se întâlnească cu el Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a transmis un comunicat care oferă noi detalii cu privire la șoferul STP care a fost arestat preventiv pentru 30 […]
FOTO | 21 de percheziții în Alba și alte județe din țară, dar și în Austria, într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire. Ce au descoperit anchetatorii
21 de percheziții în Alba și alte județe din țară, dar și în Austria, într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire. Ce au descoperit anchetatorii Polițiștii Direcției de Investigații Criminale și brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba Iulia și Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și […]
