Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Cele mai bune creme pentru ten uscat: TOP 5 (P)

Publicat

în

Hidratare, nutriție și netezire – acestea sunt funcții de bază ale unei creme de calitate pentru ten uscat! Astăzi, există o selecție uriașă de medicamente pe piața modernă, important e să-l găsești pe cel potrivit. În această listă, am inclus cele mai bune creme hidratante de față, care cu siguranță te va ajuta să decizi asupra unei achiziții.

Cum să alegi o cremă pentru ten uscat

Pentru ca produsul să aducă un efect maxim, merită să studiezi cu atenție compoziția. Aceasta trebuie să conțină componente precum:

  • glicerină – previne pierderea umidității și exfolierii;
  • suplimente de vitamine – acestea sunt extracte de fructe și adaos de unt de shea și chiar săruri de la Marea Moartă (minerale);
  • ingrediente hidratante – acestea includ acid hialuronic, colagen, pantenol;
  • pentru pielea matură, compoziția trebuie să conțină retinol și acid lanolinic.

Acum, să revizuim cele mai bune creme hidratante 

Elit - Gustul Desăvârșit

1.CeraVe Moisturising Cream

CeraVe Moisturising Cream este o cremă ușoară și non-grasă de la CeraVe care oferă o hidratare pe tot parcursul zilei, reparând și întărind bariera protectoare a pielii. Acidul hialuronic din compoziție menține un nivel optim de umiditate în celule, prevenind uscarea epidermei.

Avantaje:

tehnologia MVE – eliberare treptată a ingredientelor active pentru o hidratare de lungă durată;

hipoalergenică;

fără parabeni;

fără miros;

non-comedogenă;

nu înfundă porii https://makeup.ro/product/405758/ .

2.La Roche-Posay Nutritic Intense Riche

Cremă profund hidratantă și hrănitoare pentru utilizare de zi și de seară. Potrivită pentru pielea sensibilă. Compoziția conține: unt de shea, vitamina E, lipide MP, niacinamidă și glicerină de soia. Toate aceste componente hrănesc intens epiderma, hidratează, elimină instantaneu exfolierea, oferă protecție și reduc iritabilitatea.

Avantaje: 

se absoarbe rapid;

acționează instantaneu;

compoziție bună;

miros plăcut.

Dezavantaje:

preț;

nu este potrivită pentru alte tipuri de piele.

3.Aravia Intensive Moisture Сream

Un produs cu textură ușoară și uree în compoziție. Oferă o hidratare rapidă și profundă. Crema netezește suprafața pielii, elimină exfolierea, redă feței un aspect sănătos. Potrivită pentru utilizare după procedura de peeling sau după plajă. Compoziția include și uleiuri de cocos, cacao și semințe de struguri. Poate fi folosită dimineața și seara.

Avantaje:

volum mare (150 ml);

hidratare intensă;

se absoarbe rapid;

potrivit după procedura de peeling;

aromă plăcută, ușoară.

4.Nivea Make-Up Expert: cremă-fluid hidratantă 2 în 1

Crema de zi cu vitamina E, potrivită pentru pielea sensibilă. Se absoarbe rapid și nu lasă o senzație de peliculă. Funcționează bine ca bază de machiaj. Are o textură de gel ușoară și nu astupă porii. Conține lotus și calendulă.

Avantaje:

preț;

bază bună pentru machiaj;

se absoarbe rapid;

textură ușoară;

miros plăcut.

5.Librederm Hyaluronic Moisturising Cream

Cremă universală pentru toate tipurile de piele, inclusiv uscată și sensibilă. Se folosește dimineața și seara, se aplică și pe gât și decolteu. Compoziția conține acid hialuronic, squalen și ulei de camelină. Produsul nu conține parfum, se absoarbe rapid și are o textură plăcută. Înmoaie pielea și uniformizează microrelieful.

Avantaje: 

compoziție bună;

produs universal, potrivit și pentru pielea gâtului și decolteului;

fără parfum.

Dezavantaje: potrivită doar pentru perioada caldă a anului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sănătatea și natură

Lavanda – mireasma care vindecă. Ce sunt plantele aromatice și rețete pe bază de lavandă

Publicat

în

Lavanda – mireasma care vindecă. Ce sunt plantele aromatice și rețete pe bază de lavandă

„Spaima moliilor”, îmbătătoarea floare de levănţică este totodată un remediu de sănătate, prea puţin cunoscut. Sfârşitul de vară şi începutul de toamnă este o perioadă privilegiată pentru plantele aromatice, care acum sunt în plină maturitate, parfumând cu miresme întreg văzduhul.

Ce sunt plantele aromatice? Sunt specii care conţin o categorie cu totul specială de substanţe, aşa-numitele uleiuri aromatice (numite şi volatile sau eterice) care au, pe lângă calitatea lor de odorizant extrem de puternic, virtuţi terapeutice cu totul speciale. Multe din uleiurile volatile sunt mai puternice decât antibioticele în combaterea infecţiilor de tot felul, mai eficiente decât remediile de sinteză în reglarea activităţii nervoase şi hormonale, fiind pe bună dreptate considerate adevărate medicamente ale viitorului.

Lavanda este prin excelenţă o plantă europeană, originară din zona Alpilor, unde creşte spontan, pe pajişti întinse de la poalele munţilor şi până la altitudini de 1700 de metri, îmbălsămând aerul cu un miros de neconfundat. Răspândirea acestei plante în întreaga Europă s-a făcut cu sute de ani în urmă, când a pătruns, prin Marea Britanie, până în zonele îndepărtate ale Rusiei orientale. Mai mult, această iarbă aromată a intrat rapid în medicina populară a tuturor popoarelor europene, fiind adoptată şi îndrăgită imediat pentru virtuţile sale terapeutice, despre care vom vorbi pe larg în continuare.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cartea de vizită

Lavanda (Lavandula angustifolia) este un subarbust cu o înălţime de până la cincizeci de centimetri, cu tulpini subţiri şi lemnoase, frunze mici, de un verde-cenuşiu, şi flori liliachii-roşietice. Întreaga parte aeriană înflorită degajă o mireasmă puternică datorită uleiurilor volatile secretate din abundenţă. La noi, ea este o plantă de cultură, cerinţele ei faţă de climă (în special faţă de căldură) împiedicând-o să crească spontan. O găsim cultivată în zona de deal şi de şes, în locuri unde temperaturile, mai ales pe timpul verii, sunt mai ridicate. Din păcate, la noi în ţară, în ultimii zece ani, suprafeţele pe care este cultivată lavanda s-au restrâns tot mai mult, zeci şi sute de hectare de soiuri ameliorate de lavandă fiind distruse sau lăsate în părăsire.

Reţete pe bază de lavandă

*Pulberea de lavandă. Planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea sau în piuă, după care se pune într-un borcan de sticlă închis ermetic, care se păstrează la întuneric şi răcoare. Se ia o linguriţă de pulbere de 3-4 ori pe zi. Planta se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă. În ciuda parfumului său dulce, veţi remarca faptul că are un gust surprinzător de amar, motiv pentru care adesea este preferată tinctura.

*Tinctura de lavandă. Se obţine prin măcinarea părţilor aeriene uscate, cu râşniţa electrică de cafea, după care pulberea obţinută se pune într-un borcan care va fi umplut până la o treime, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade. După adăugarea alcoolului peste pulberea de plantă, borcanul se închide ermetic şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, agitând din când în când conţinutul pentru o mai bună solubilizare a principiilor active. După trecerea intervalului de timp necesar macerării, preparatul se filtrează prin tifon, iar tinctura obţinută se păstrează în sticluţe mici şi închise la culoare. Se administrează pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi, câte o linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă.

*Uleiul volatil de lavandă. Este preparatul cel mai puternic din lavandă, ce nu poate fi însă obţinut casnic, ci numai prin procedee industriale (de obicei prin distilare cu aburi). Îl găsim în magazinele şi farmaciile naturiste de la noi. Intern: se iau amestecate cu miere sau pe o bucăţică de zahăr 2-3 picături de trei ori pe zi. Extern: uleiul se foloseşte amestecat în unguente, adăugat la apă de baie, pentru aromatizarea aerului încăperilor.

Atenţie: înainte de a folosi un ulei volatil pentru uz intern, citiţi cu atenţie eticheta şi prospectul. Există şi uleiuri volatile numai pentru uz extern, care sunt semisintetice şi foarte dăunătoare organismului, administrate intern. În cazul în care în timpul tratamentului apar simptome cum ar fi ameţeala, durerea de cap, greaţa, usturimea la urinare, se întrerupe administrarea.

*Oţetul aromatic de lavandă. Într-o sticlă cu gâtul larg se pun 10 linguri de lavandă mărunţită, peste care se adaugă jumătate de litru de oţet de mere. Se lasă să se macereze vreme de 10 zile la temperatura camerei, după care se filtrează. Se foloseşte pentru fricţionări şi comprese.

*Uleiul gras de lavandă. La jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui rafinat se adaugă 5 linguri de lavandă uscată şi mărunţită. Se pune într-un borcan închis ermetic şi se lasă să se macereze la soare sau în apropierea unei surse de căldură vreme de 5 zile, după care se filtrează. Uleiul uşor aromatizat obţinut se mai pune la macerat cu alte 5 linguri de lavandă vreme de încă 5 zile, după care se filtrează, până când capătă un miros foarte puternic de lavandă. Se foloseşte pentru masaje şi fricţionări.

*Baia cu lavandă. Două mâini de lavandă se lasă la macerat în 2 litri de apă, vreme de 8-10 ore (de dimineaţa până seara), după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă 2 litri de apă clocotită, după care se acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se combină cele două extracte, preparatul obţinut fiind adăugat în apa din cada de baie.

Utilizări interne

*Dischinezie biliară, balonarea la bolnavii de bilă, crizele biliare însoţite de dureri de cap.  Se ia lavandă sub formă de pulbere, administrată pe stomacul gol, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Datorită principiilor sale active amare, lavanda măreşte secreţia de bilă şi ajută la evacuarea ei, calmând durerile abdominale şi activând digestia.

*Depresia, anxietatea. În cazurile uşoare se ia lavandă sub formă de tinctură – 1 linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi, în cure de lungă durată (3 luni minimum). Uleiul volatil de lavandă se administrează în depresiile şi crizele de anxietate severe: două picături de ulei volatil amestecate cu puţină miere se iau de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Studiile făcute până în prezent au arătat că există o anumită selectivitate a pacienţilor trataţi cu această plantă, unii neavând o reacţie specială la uleiul volatil, în timp ce la alţii s-a observat o ameliorare clară a stării lăuntrice, ameliorare tradusă prin reducerea sensibilităţii psihice, estomparea fricilor şi angoaselor, reapariţia dorinţei de viaţă.

*Aritmie cardiacă, adjuvant în ischemia cardiacă apărută pe fond de stres. Lavanda este prin excelenţă o plantă antistres, motiv pentru care, administrată în cure de lungă durată, ameliorează şi, gradat, conduce la vindecarea bolilor produse de acesta. În problemele cardiace s-a observat o acţiune deosebit de favorabilă a tincturii de lavandă, care acţionează direct la nivelul sistemului nervos central. Se administrează de trei-patru ori pe zi câte o linguriţă de tinctură diluată în jumătate de pahar de apă.

*Viermi intestinali.  Se combină în proporţii egale tinctură de lavandă, de pelin şi de cimbru (toate tincturile se prepară la fel ca cea de lavandă). Se ia din această combinaţie de tincturi câte o linguriţă diluată în puţină apă, de patru ori pe zi, înainte de masă. O cură durează minimum două săptămâni. Acest tratament este eficient atât singur, cât şi în combinaţie cu remediile alopate, a căror eficienţă o măreşte.

*Oboseală, iritabilitate psihică, insomnie. Cele mai bune rezultate se obţin făcând băi cu lavandă, cu jumătate de oră înainte de culcare. Suplimentar, este bine să puneţi sub pernă un mic săculeţ (ceva mai plat) cu lavandă. Somnul va fi mai odihnitor şi mai lin, iar peste zi veţi remarca o mult mai bună rezistenţă psihică şi stăpânire de sine. Intern, se ia tinctură de lavandă: o linguriţă de trei ori pe zi.

*Dureri de cap, migrenă, ameţeală. Ca remediu de urgenţă se iau 1-2 picături de ulei volatil de lavandă cu puţină miere. Ca tratament pe termen lung se recomandă pulberea de lavandă: o linguriţă de patru ori pe zi, administrată pe stomacul gol.
*Reumatism.  Se face un ceai din o parte flori de soc şi două părţi lavandă, o linguriţă din acest amestec fiind opărită cu o cană de apă, după care se lasă să se răcească puţin şi se filtrează. Se beau pe zi 2-3 căni din acest ceai, cât mai cald (pentru ca efectul sudorific şi depurativ să fie mai intens). Are un gust destul de greu de suportat, dar o cură de 10 zile cu acest ceai are efecte antireumatice excepţionale.

*Tuse convulsivă, gripă, bronşită. 2 picături de ulei volatil se amestecă cu o lingură de miere şi se administrează câte puţin din acest amestec, care nu va fi înghiţit direct, ci va fi lăsat să alunece pe gât pentru a-şi exercita din plin efectele antiinfecţioase şi calmante. Se iau maximum 6 picături de ulei de lavandă pe zi la adulţi şi două picături pe zi la copii.

Utilizări externe

*Adjuvant în pneumonie şi bronşită cronică. La 4 linguri de lavandă proaspăt măcinată se adaugă apă, amestecând progresiv, până când se formează o pastă, care se înveleşte în tifon şi se aplică pe piele. Deasupra cataplasmei se pune o sticlă cu apă fierbinte şi se acoperă cu o pătură, ca să păstreze căldura. Cataplasma se ţine minimum o jumătate de oră.

*Contra păduchilor şi altor insecte parazite. 3-4 picături de ulei volatil de lavandă se amestecă cu o linguriţă de oţet şi se aplică pe păr (sau pe zona afectată), după care capul se acoperă vreme de câteva ore, pentru a se forma un mediu de vapori de ulei volatil care vor elimina insectele. Se aplică tratamentul 7-10 zile la rând.

*Pentru creşterea părului. Se face un masaj la rădăcina părului cu oţet de lavandă obţinut prin macerare după metoda de mai sus.

*Întreţinerea pielii uscate. Imediat după baie se aplică uleiul gras de lavandă (obţinut prin macerarea plantei în ulei de floarea-soarelui, după metoda de mai sus) pe toată pielea, făcându-se în acelaşi timp un masaj uşor.

*Eczeme uscate, tumefacţii produse de loviri. Se aplică uleiul gras de lavandă pe zona afectată de 3-4 ori pe zi.

Câteva utilizări casnice ale lavandei

*Condiment de lavandă. Amestecaţi în cimbrul cu care condimentaţi mâncărurile puţină lavandă (într-o proporţie aproximativă de 1:5). Mâncărurile vor căpăta o aromă deopotrivă delicioasă şi rafinată, fiind, în plus, şi mai uşor digerabile. În zona sudică a Alpilor, cimbrul amestecat cu lavandă se dă mâncăcioşilor pentru a le regla apetitul şi a-i ajuta astfel să scadă spontan în greutate.

*Pentru a scăpa de molii. Se pun în dulap săculeţi cu inflorescenţe de lavandă uscată. Zilnic, conţinutul săculeţilor se freacă în palme pentru ca astfel să se degaje cât mai mult ulei volatil, care alungă insectele.

*Furnicile, puricii şi gândacii fug de mirosul de lavandă. Pentru a scăpa de musafirii nepoftiţi, stropiţi de două ori pe zi locurile în care aceştia se ascund sau traseele pe care vin, cu o soluţie formată din 6 linguri de apă şi 10 picături de ulei volatil de lavandă.

*Pentru a scăpa de mirosurile neplăcute din casă. Puneţi într-o cană de apă 10 picături de ulei volatil de lavandă şi 10 picături de ulei volatil de mentă. Ştergeţi cu această soluţie pereţii, podelele, toate zonele care degajă mirosuri neplăcute. Evitaţi suprafeţele lăcuite, pentru că uleiurile volatile sunt un dizolvant redutabil şi strică lacul.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

De ce unele sosuri nu trebuie înghețate (P)

Publicat

în

Congelatorul este unul dintre acele electrocasnice despre care putem spune că are puteri magice. Dacă ați revenit acasă după un Paște extrem de încărcat, de fapt, atât de încărcat încât nu ați scăpat fără mâncare la pachet, congelatorul este acea cutie miraculoasă în care puteți pune ce nu vă încape în frigider. Adusul aminte devine opțional, însă un congelator va funcționa așa cum vă așteptați numai dacă îi cunoașteți regulile.

Reguli de bază

Astfel, dacă vă folosiți congelatorul ca spațiu de depozitare doar pentru produsele congelate din supermarket, aflați că nu l-ați utilizat la capacitate maximă. Congelatorul este un loc excelent pentru a conserva alimentele gătite și produsele alimentare cu o durată de valabilitate limitată, cum ar fi bananele, chiflele pentru hot dog sau chiar produse congelate din start. Unul dintre cele mai bune exemple legumele congelate. Sunt ușor de păstrat și chiar mai ușor de gătit ca garnitură sau chiar ca fel principal de mâncare.

Când începeți să vă folosiți congelatorul pentru depozitarea alimentelor, trebuie să țineți cont de câteva lucruri. În primul rând, evitați să congelați orice lucru în sticlă, deoarece s-ar putea sparge. În al doilea rând, normele de siguranță alimentară spun că congelatorul dumneavoastră ar trebui să fie capabil să congeleze alimente gătite în aproximativ patru ore. În al treilea rând, nu dezghețați alimentele folosind apă fierbinte. Trecerea alimentelor congelate sub apă fierbinte le poate găti parțial, schimbând gustul și textura.

Elit - Gustul Desăvârșit

Dacă respectați aceste reguli generale, puteți îngheța în siguranță aproape orice. Cu toate acestea, există anumite alimente pe care nu ar trebui să le congelați niciodată, deoarece procesul de congelare și decongelare poate altera aroma și consistența acestora.

Cât timp poți păstra diverse alimente în congelator

Chiar dacă congelatorul vă permite păstrarea îndelungată a produselor congelate, din păcate există o dată de expirare pentru toată mâncarea pe care alegeți să o înghețați. Din fericire, unele tipuri rezistă mult mai bine decât altele.

De exemplu, produsele de panificație pot fi păstrate până la 3 luni. Dacă aveți de păstrat semi-preparate din această categorii, te poți bucura de ele chiar și după jumătate de an. Lactatele au o durată de viață în congelator variată: laptele trebuie consumat cel mult după trei luni, în timp ce untul și brânza rezistă chiar și șase luni. Dacă sunteți fan al iaurtului, trebuie să știți că acesta rezistă doar două luni.

Carnea depozitată direct în congelator are o durată de viață de cel mult 6 luni. Dacă aceasta este tocată, ar fi bine să o consumați cel mult în 4 luni. Peștele cu carne grasă are aceeași valabilitate a cărnii tocate, iar cel obișnuit poate fi păstrat chiar și 6 luni.

Și pentru că sezonul cald este aici, aflați că fructele pot fi păstrate la congelator chiar și un an. În cazul legumelor, cele crude pot fi păstrate aproximativ trei luni, iar cele prefierte pot fi consumate chiar și după un an. Cum rămâne însă cu sosurile?

Unele sosuri nu trebuie înghețate

Când apa îngheață, formează cristale de gheață, iar acestea pot avea un efect devastator asupra anumitor alimente, inclusiv asupra unor sosuri.

Dacă un sos a fost îngroșat cu un amidon precum cel din făină sau amidonul de porumb, cantitatea mare de apă absorbită de moleculele amidonului se va cristaliza. Sosul dezghețat rezultat sfârșește, de obicei, prin a fi mult mai subțire. Dacă se întâmplă asta, probabil că trebuie să renunți la el și să realizezi că acel sos perfect a dispărut.

Pe lângă sosurile cu amidon, sosurile pe bază de maioneză și alte emulsionări, precum sosul hollandaise, de asemenea, nu se descurcă bine în congelator. Congelarea poate separa grăsimile de alte ingrediente, făcând ca sosul să se rupă. Unele sosuri pe bază de brânză și smântână – cum ar fi béchamel și Alfredo – se pot rupe, de asemenea, dacă sunt congelate. Cu toate acestea, decongelarea în frigider timp de câteva ore, iar apoi bătând sosul în timp ce îl reîncălziți, poate ajuta la readucerea acestuia la consistența sa anterioară.

Aceștia sunt primii pași pentru ca produsele congelate să fie păstrate așa cum trebuie în congelatorul tău. Tot ce vă rămâne de făcut este să le faceți loc printre felurile de mâncare de la Paște.

 foto: freshful.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Păpădia sau “cuiul pământului” – proprietăţi curative. Tratamente naturiste bazate pe păpădie

Publicat

în

Păpădia – proprietăţi curative. Tratamente naturiste cu păpădie: Cura de tulpini de păpădie • Infuzia de păpădie • Decoct din păpădie • Extract fluid din păpădie şi hrean • Tinctură din păpădie şi hrean • Siropul de păpădie • Băi terapeutice cu păpădie

Aşa cum îi stă bine unui om gospodar, primăvara încep muncile agricole pentru cei care au o mică grădină în spatele casei. Bineînţeles, primele care apar şi unde trebuie şi unde nu trebuie, mai ales unde nu trebuie, în toate cotloanele, sunt păpădiile. În verdele crud al ierbii aceste pete de culoare galbenă sunt o încântare pentru ochi, un blestem pentru grădinari, dar un miracol pentru sănătate. Cartea de vizită Păpădia este o plantă erbacee perenă cu rădăcină pivotantă lungă, viguroasă, de 12-20 cm, datorită căreia e denumită în China “cuiul pământului”, cu frunze lungi, crestate şi cu flori galbene grupate în capitule.

Este o excelentă sursă de minerale, fier, cupru, potasiu, fosfor (0,5% – conţine mai mult fosfor decât spanacul şi varza), calciu (1,6%) şi magneziu, vitaminele A, B1, C, D, un principiu amar, taraxacina, flavonoide, fitosteroli, acizi (cafeic, silicic, palmitic, oleic) şi taninuri. Istoric De secole, preparatele pe bază de păpădie sunt indicate în caz de dischinezii biliare, dispepsii, colopatii, hepatite acute şi cronice, ciroză hepatică, litiază biliară, microlitiază renală, detoxifiere, reumatism, ulcere aftoase, gastrită.

Elit - Gustul Desăvârșit

Despre Theseu, cel mai cunoscut erou atenian din mitologia greacă, se spune că ar fi dorit, după ce a ucis Minotaurul, o salată de păpădie pentru a-şi reface forţele. Legendele mai spun că în Atlantida păpădia era folosită şi ca aliment, dar şi terapeutic, pentru proprietăţile ei tonice. Păpădia a fost una dintre plantele medicinale cele mai cunoscute şi mai utilizate de-a lungul istoriei.

Primele informaţii scrise despre păpădie le avem de la medicii arabi din secolele X şi XI, care o considerau un fel de andivă sălbatică. Era mult preţuită de indienii americani, care o foloseau ca tonic amar, cicatrizant pentru răni şi arsuri şi ca aliment. În perioada medievală era consumată în Europa sub formă de salată, dar medicii menţionau şi proprietăţile ei sedative şi diuretice, francezii chiar au numit-o ”pisse-en-lit” (pipi-n pat), iar Lyle, unul din primii herbologi americani, o descria ca fiind relaxantă, stimulentă hepatic şi având o lentă acţiune diuretică.

Citeşte şi: Muşeţelul plantă medicinală • Muşeţelul întrebuinţări şi proprietăţi • Preparate din muşeţel • Proprietăţi terapeutice

papadia

Cura de tulpini de păpădie Tulpinile de păpădie ajută la revitalizarea celor veşnic obosiţi şi bolnăvicioşi. Aceste tulpini, odată ajunse în stomac, îmbunătăţesc sucul gastric, curăţindu-l de substanţele care se depun de-a lungul timpului şi care îngreunează buna funcţionare. Tot aceste tulpini de păpădie consumate pe o perioada de 30- 40 zile, acum primăvara, când sunt fragede şi zemoase, sunt un remediu invizibil pentru cei care suferă de artrită şi reumatism.

Preparate pentru uz intern Infuzie de păpădie. Pregătită corect, infuzia reprezintă un adevărat elixir pentru ficat şi rinichi, un depurativ natural al întregului organism, contribuind eficient la eliminarea toxinelor. Se obţine amestecând 10 g (2 linguriţe) de plantă uscată (partea aeriană alcătuită din frunze) şi 250 ml apă (o cană). După ce a dat în clocot, vasul se acoperă şi preparatul se lasă la infuzat, în repaus, 10 minute.

La final, se strecoară şi poate fi băut. Important este să nu îndulcim ceaiul cu zahăr. Dacă totuşi, gustul ni se pare neplăcut, putem folosi mierea de albine sau zahărul brun. Doza recomandată este de două căni pe zi, una dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara înainte de culcare. O cură de trei săptămâni va avea efecte benefice asupra întregului organism, acţiunea sa fiind vizibilă şi la nivelul pielii, care va deveni mai fermă şi mai fină.

Filtrele de detoxifiere ale organismului sunt numeroase: pielea (prin transpiraţie), plămânii (prin respiraţie), aparatul renal (prin urinare) şi, nu în ultimul rând, tubul digestiv (prin defecaţie), care este a patra cale de eliminare a toxinelor din organism. În afecţiunile renale de natură infecţioasă se recomandă cura cu infuzie de păpădie şi administrarea de pilule cu albastru de metilen. Pilulele cu albastru de metil au reprezentat în trecut principala terapie în afecţiunile renale de natură infecţioasă. Din păcate, această terapie a fost înlocuită, nu cu cel mai mare succes, de antibiotice.

Citeşte şi: Boli ce pot fi prevenite cu ceapă • Tratamente interne cu ceapă • Tratamente externe cu ceapă • Remedii din ceapă

Decoct din păpădie. La o cană cu apă (250 ml) se pun două linguri (30 g) de rădăcină de păpădie uscată şi mărunţită. Preparatul se fierbe la foc mic, timp de 15 minute, completându-se treptat apa care se evaporă. După ce se filtrează, poate fi păstrat la frigider cel mult două zile. Doza recomandată este de 30 ml (2 linguri), de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine vreme de trei săptămâni şi poate fi reluată după o săptămână de pauză. Tratamentul cu decoct de rădăcină de păpădie contribuie semnificativ la normalizarea circulaţiei sângelui şi a ritmului cardiac şi este un valoros tratament adjuvant în ciroza hepatică, cistită şi dereglări ale glandei tiroide. Decoctul are ca efect şi eliminarea calculilor renali (cunoscutele pietre la rinichi), fiind un bun diuretic.

Extract fluid din păpădie şi hrean. 100 g rădăcină de păpădie uscată se fierb într-un litru de apă până când volumul acesteia scade la jumătate (500 ml), apoi se adaugă 10 g hrean ras. După răcire, se filtrează, iar poţiunea poate fi păstrată la frigider aproximativ 5 zile. Doza optimă este de 60 ml (4 linguri) de trei ori pe zi, timp de o săptămână. Concentratul este indicat mai ales celor care suferă de bronşită cronică, boli intestinale sau afecţiuni reumatice.

Tinctura de păpădie. Se obţine din 20 g de rădăcină uscată de păpădie şi 100 ml alcool alimentar de 70 de grade, folosind metoda generală de preparare a tincturilor: componentele se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Apoi se filtrează şi se lasă la decantat încă 6 zile. Se păstrează în sticluţe cu dop picurător. Se poate păstra un an de la data preparării.

Tinctură din păpădie şi hrean. 20 g de rădăcină de păpădie uscată şi 10 g hrean ras se pun într-un borcan cu filet, iar deasupra se toarnă 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Borcanul se închide ermetic şi preparatul se lasă la macerat 10 zile, timp în care trebuie agitat de 3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează şi se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În final, se filtrează din nou, iar tinctura rezultată se păstrează în sticluţe de culoare închisă.

Preparatul poate fi păstrat un an după obţinere. Pentru tratament sunt indicate 20-30 de picături, dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine două sau trei săptămâni şi, dacă este necesar, se reia ori de câte ori este nevoie. Asocierea păpădiei cu hreanul aduce un plus de sănătate organismului, prin desfundarea căilor respiratorii, ceea ce duce la mai mult oxigen în sânge şi o mai bună funcţionare a inimii. Astfel, tinctura mixtă are un efect benefic asupra tuturor organelor-cheie: plămâni, ficat şi rinichi.

Preparatul acţionează eficient în stimularea bilei leneşe, atât păpădia, cât şi hreanul, având drept efect mărirea volumului de bilă secretată. Cu un puternic rol antiinflamator, licoarea are efecte benefice şi asupra celor care suferă de reumatism sau artrită, fiind totodată şi un antiseptic de elită, care ucide şi elimină bacteriile, contribuind la regenerarea ţesuturilor. Este recomandată în curele de slăbire şi mai ales celor care se luptă cu obezitatea, dereglări ale glandei tiroide, indigestie sau retenţie de apă în organism. În afecţiunile renale, tinctura de păpădie şi hrean, uşor de preparat în orice gospodărie, se poate asocia cu pilulele cu albastru de metil, ambele potenţându-se reciproc.

Citeşte şi: Ghimbirul proprietăţi • Ghimbirul afrodisiac • Reţete cu ghimbir • Ceaiul de ghimbir

Poţiune tonifiantă pentru ficat şi rinichi. 15 g de rădăcină uscată de păpădie (aproximativ o lingură), 30 g de rădăcină uscată de cicoare (aproximativ 2 linguri), 15 g de boabe de ienupăr se amestecă într-un vas emailat, care se pune pe foc, iar peste plante se toarnă 1 litru de apă. Ingredientele se fierb 15 minute, apoi lichidul se strecoară. Licoarea poate fi păstrată în frigider, doza recomandată fiind 30 ml (două linguri) de trei ori pe zi. Este indicată mai ales atunci când toxinele din organism s-au concentrat şi cristalizat sub formă de piatră la nivelul ficatului ori rinichilor. Poţiunea este recomandată şi celor care suferă de diabet, principiile active din ienupăr având rolul de a reduce nivelul zahărului din sânge şi a stimula diureza. Atenţie, preparatul nu este recomandat celor care suferă de afecţiuni renale grave, deoarece ienupărul poate produce iritarea rinichilor.

Elixir din păpădie şi condimente. 30 g de rădăcină de păpădie, 30 g de rădăcină de pătrunjel, 15 g de rădăcină de ghimbir, 15 g de rădăcină de lemn dulce se amestecă într-un vas emailat, cu o lingură de lemn, iar deasupra se toarnă 2 litri de apă şi se pune pe foc. Mixtura este lăsată să fiarbă până când cantitatea de apă se reduce la jumătate (1 litru), apoi se strecoară şi este păstrată în frigider.

Doza recomandată este de 50 ml (un păhărel), de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masă. Pentru efecte optime, cura se ţine 7 zile. Îmbinarea celor patru plante contribuie la sănătatea întregului organism, de la fluidizarea sângelui până la tonifierea sistemului nervos şi a sistemului muscular. Elixirul este indicat pentru a combate stările de greaţă şi indigestiile, ameliorând cu succes simptomele inflamaţiilor gastrice.

Siropul de păpădie. Se prepară din toată planta (cu tot cu rădăcină), culeasă cu grijă să nu se rupă pentru a nu lăsa să se scurgă latexul, conservând principiile active ale plantei. Se spală bine cu apă rece, apoi se toacă mărunt şi se pune într-un borcan cu tot cu latexul scurs, cu mai mult de jumătate miere de albine, amestecând bine conţinutul. Se acoperă şi se lasă la macerat 2 săptămâni, apoi se consumă câte 1-2 linguriţe de 2- 3 ori pe zi timp de 2- 3 săptămâni, fiind benefic pentru afecţiunile tubului digestiv şi bolile hepato-biliare. Reţete pentru uz extern

Băi terapeutice. Păpădiile sunt o bună ocazie de relaxare, dar şi de eliminare a toxinelor, pielea fiind unul dintre filtrele de dezintoxicare ale organismului. Se prepară mai întâi o infuzie concentrată din 300 g de păpădie uscată şi doi litri de apă. După ce a dat în clocot, fiertura se mai lasă la foc mic încă 20 de minute, se filtrează şi poate fi turnată în apa din cadă. Îmbăierea durează aproximativ un sfert de oră şi este recomandată de 2-3 ori pe săptămână. Băile cu păpădie alină durerile reumatice şi articulare, fiind recomandate şi pentru calmarea iritaţiilor pielii, produse de afecţiunile dermatologice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare