Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Cele 6 sărbători închinate Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul și Botezătorul Mântuitorului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cele 6 sărbători închinate Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul și Botezătorul Mântuitorului • Când îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul

Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători, Zămislirea lui, la data de 23 septembrie, nașterea Sfântului Ioan, în 24 iunie, soborul lui, la data de 7 ianuarie, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în data de 29 august, iar la data de 24 ianuarie este cinstită prima și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Citește și: Mesaje de Sfântul Ioan. Felicitări de Sfântul Ioan. Urări de Sfântul Ioan

Sfântul Ioan Botezătorul a fost un mare prooroc, ducând o viață pustnică, în feciorie, întru continuu post și rugăciune. Astfel, el a fost demn de a fi numit prieten al Mântuitorului, fiind unul dintre puțini prooroci care au avut șansa să îl întâlnească pe acesta.

Ioan Botezătorul a mai fost numit Înaintemergătorul Mântuitorului de vreme ce acesta l-a întâmpinat la intrarea Sa în Ierusalim. Sfântul Ioan nu se temea să mustre pe cei nevrednici, care trăiau în păcat și comiteau fărădelegi, numindu-i pui de vipere. El îi iubea pe cei cinstiți și drepți, ajutându-i să găsească calea spre mântuire.

El s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, a fost descendenta lui Aaron. Sfântul Ioan Botezătorul a fost născut cu 6 luni înaintea nașterii Mântuitorului. Îngerul Gavriil a vestit nașterea lui Ioan, apărând în fața lui Zaharia. Acesta nu a crezut spusele îngerului și a rămas mut pâna la nașterea pruncului său.

Citește și: Mesaje de Sfântul Ion. Urări de Sfântul Ion și FELICITARI de Sf Ioan Botezătorul

Elisabeta, pe când aceasta îl purta în pântece pe Ioan, s-a întâlnit cu Fecioara Maria care îl purta în pântece pe Iisus. Se spune că Ioan a mișcat în pântecele mamei sale în acel moment. Ioan l-a cunoscut pe Mântuitor atunci când acesta l-a botezat.

Misiunea Sfântului Ioan

În al cinsprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice. Menirea lui a fost să pregătească credincioșii pentru venirea lui Iisus. El a trebuit să îl facă cunoscut pe acesta lui Israel. Când acesta l-a botezat pe Mântuitor în apa Iordanului a văzut Sfântul Duh cum coborându-se în formă de porumbel asupra sa. Acesta este cel mai bun exemplu, arătând capacitatea omului de a ieși din sine însuși și a se jertfi pentru aproapele său.

Citește și:  Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul și nume derivate de la Ion

Din Evanghelia după Marcu aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul purta o haină din păr de cămilă, încinsă la brâu cu o curea. El trăia în pustietate, mâncând doar miere sălbatică și lăcuste. Se spune că faptul că Ioan purta o haină din piele de cămilă semnifică chemarea păgânilor și a evreilor la Hristos. Ca și hrană, albinele și lăcustele erau considerate ca fiind curate în Vechiul Testament. Asta semnifica că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute lui Dumnezeu.

Când îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul

Biserica îl cinstește pe Sfântul Ioan Botezătorul de mai multe ori. Pe 23 septembrie, creștinii sărbătoresc zămislirea lui. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorită pe 24 iunie, iar soborul este pe 7 ianuarie.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este pe 29 august, aceasta fiind și ultima sărbătoare trecută cu roșu înainte de sfârșirea anului bisericesc. Creștinii sărbătoresc prima și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul pe 24 februarie, iar cea de-a treia aflare a capului său este sărbătorită pe 25 mai.

Ultima sărbătoare din acest an bisericesc, pe 29 august, îi aduce împreună pe creștini care se roagă la Sfântul Ioan Botezătorul pentru iertarea păcatelor. Sfântul Ioan i-a apărat mereu pe cei pocăiți chiar dacă aceștia nu apucaseră să își demonstreze vrednicia în fața Domnului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale

Ziarul Unirea

Publicat

în

La data de 15 aprilie, anual, este celebrată Ziua Mondială a Artei, ca recunoștință față de contribuția oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea