Cardul European pentru Dizabilitate: Cum se emite, ce beneficii aduce și în ce țări este valabil
Cardul European pentru Dizabilitate: Cum se emite, ce beneficii aduce și în ce țări este valabil
Cardul european pentru dizabilitate poate fi emis la cerere și le oferă persoanelor intrări gratuite sau subvenționate la muzee, spectacole, activități sportive, dar și transport gratuit cu mijloacele de transport în mai multe state din Uniunea Europeană.

Cardul European pentru dizabilitate este emis la cerere de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD). Anul acesta au fost emise 1.196 de carduri, iar 4.100 de cereri sunt în curs de procesare, anunță Ministerul Muncii.
Momentan, cardul poate fi folosit în Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda, Malta și România, dar programul urmează să fie extins la nivelul tuturor statelor membre, potrivit adevarul.ro.
Practic, cardul constituie o dovadă pentru persoanele cu dizabilități. Printre avantaje se numără facilitarea liberei circulații în UE, facilitarea accesului la aceleași condiții preferențiale ca rezidenții din țara gazdă, încurajarea participării la activități culturale, recreative și sportive, prevenirea falsificării cardurilor sau a fraudei și realizarea unei societăți mai incluzive, spun oficialii europeni.
Citește și: Schimbări la Rabla Plus 2024: Valoarea ecotichetului scade la jumătate pentru achiziția de mașini full electrice
Acesta oferă transport gratuit cu mijloacele de transport în comun și parcare gratuită. Totodată, perimite accesul gratuit sau suportă parțial costul de intrare la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber.
„Accesibilitatea, drepturile cetățenilor, calitatea vieții, accesul egal și nediscriminarea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități sunt importante pentru România și Uniunea Europeană. Recunoașterea reciprocă între Statele Membre a statutului de persoană cu dizabilități, prin Cardul European pentru Dizabilitate, este un pas absolut necesar pentru a îmbunătăți calitatea vieții acestor oameni”, a declarat ministrul Simona Bucura – Oprescu.
Însă, în țara noastră, acesta nu este recunoscut peste tot.
„Există transport gratuit doar acolo unde muncipalitățile au acces la aceste facilități ale cardului, în București este și în Ilfov este pe transportul urban între localități. Au fost tipărite un număr de 21.000 de carduri, în acest an până la această dată sunt tipărite aproximativ 1.200 de carduri”, a transmis Romi Mihăescu, președinte ANPDPD, potrivit Știrile Protv.
Persoanele interesate de obținerea Cardului European pentru dizabilitate trebuie să depună o cerere de înscriere altături de o fotografie tip buletin, recentă. Documentele pot fi depuse fie electronic, pe adresa de e-mail a a Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din județul sau sectorul de domiciliu, fie personal la sediul DGASPC. Cardul este emis în 30 de zile.
Potrivit, ANPDPD, în țara noastră sunt 890.702 persoane încadrate în grad de handicap. La nivelul european se estimează că 30 de milioane de persoane au o dizabilitate recunoscută, potrivit Consiliului European.
Foto: Facebook Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]
FOTO | Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar
Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar Un accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 20.20, pe strada Vâlcele din municipiul Dej. În evenimentul rutier a fost implicat și un șofer din Alba. […]
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca barajului Oașa – Organizare de șantier”. Proiectul este propus pe teritoriul comunei Șugag (CF nr. 108818, județul […]
