Actualitate

Burse pentru stagii de studiu în străinătate: Cel puţin 1.000 de euro pe lună și plata transportului

Ioana Oprean

Publicat

în

Burse pentru stagii de studiu în străinătate: Cel puţin 1.000 de euro pe lună și plata transportului

Proiectul de H.G. privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, postdoctorale şi de cercetare a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, a anunţat ministrul Ligia Deca, relatează Agerpres.

„Proiectul „România Educată” explică necesitatea intensificării procesului de internaţionalizare a sistemului de învăţământ superior românesc, prin încurajarea membrilor comunităţii universitare să participe în mobilităţi internaţionale. În acest sens, ne propunem reluarea burselor pentru stagii de studii universitare, stagii postdoctorale şi de cercetare, instituite pentru prima oară în anul 1998″, a scris Ligia Deca pe Facebook.

Potrivit acesteia, cuantumul bursei lunare va fi de cel puţin 1.000 de euro, iar statul român va asigura inclusiv plata transportului din România până la locul de desfăşurare a stagiului şi retur. După finalizarea stagiului, bursierul îşi va relua studiile universitare sau postuniversitare în ţară.

„Prin această măsură, urmărim formarea de specialişti în domenii de maxim interes pentru România, precum: cel energetic, bioeconomie, eco-nano-tehnologii, afaceri transatlantice, relaţiile internaţionale, diplomaţia Uniunii Europene sau guvernanţă europeană. Posibilitatea efectuării unor astfel de stagii universitare va îmbunătăţi calitatea şi aplicabilitatea cercetării româneşti, prin sincronizarea cu noile trenduri de cercetare”, a adăugat ea.

Propunerile şi sugestiile cu privire la acest proiect, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, pot fi făcute până pe 16 ianuarie.

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe

Ioana Oprean

Publicat

în

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată vineri, 20 martie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și […]

Citește mai mult

Actualitate

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă

Ioana Oprean

Publicat

în

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult