Ziarul Unirea

Blazare şi zvâc

Am din ce în ce mai frecvent un sentiment de inadecvare, de neadaptare la epocă, la vremuri. Senzaţia mi-a fost reîmprospătată recent la birou, unde suntem în toiul unui proces de recrutare de avocaţi, masteranzi şi studenţi. Criterii principale: performanţă, profesionalism, pasiune, caracter. Am primit zeci de CV-uri şi scrisori de intenţie. Din prima, am aflat că aplicantul este „o persoană dinamică, cu aptitudini foarte bune de comunicare, cu atenţie la detalii, responsabilă şi hotărâtă, capabilă să lucreze în condiţii de stres, care acordă o importanţă deosebită concretizării rezultatelor la locul de muncă”. Caracterizarea lemnos-laudativă continua, desigur, prin evidenţierea determinării candidatului şi a intenţiilor sale, pe cât de serioase, pe atât de autentice, de personale. Mi-am spus că trebuie neapărat să cunosc o persoană cu atâtea calităţi, chiar cu riscul de a dezvolta o serie de complexe în urma întâlnirii. Continuând cu următoarele scrisori, surpriza a fost însă de proporţii. Aveam de-a face nu cu o persoană excepţională, ci cu zeci de astfel de tinere speranţe. Toate dinamice, cu aptitudini de comunicare, responsabile şi în egală măsură hotărâte şi capabile de tot soiul de performanţe, văzute şi nemaivăzute. Sceptică în faţa unei asemenea coincidenţe, uşor neîncrezătoare că m-aş afla în pragul unor întâlniri providenţiale, am consultat oracolul Google, întrebând despre scrisoarea de intenţie. Desigur, primul rezultat a fost şi cheia misterului. Scrisoarea nu exprima mai mult decât intenţia unui site de resurse umane de a câştiga trafic, postând modele ale unor astfel de texte. Dar, până la urmă, ce să facă omul dacă s-a întâmplat să gândească şi să aibă aceeaşi intenţie cu colegii săi şi cu site-ul sus-citat?! De fapt, e binecunoscut că minţile sclipitoare gândesc la fel. Majoritatea textelor au fost nu numai inautentice, nespunând în fapt nimic, ci şi neîngrijite, dezorganizate, cu greşeli elementare de limbă.
Una dintre proaspetele absolvente, înainte de a proba sau de a-şi expune, cel puţin declarativ, calităţile, înainte de a ne convinge în vreun fel, m-a întrebat senină: „De când voi fi plătită şi cât? Nu de alta, dar să ştiu dacă să mai scot bani din cont”. Nu am putut să-mi reprim sentimentul instant al participării mai degrabă la o strângere caritabilă de fonduri, decât la discutarea unei potenţiale colaborări reciproc avantajoase. Într-o altă împrejurare, o domnişoară în practică, având un CV impresionant, dar expertiză inexistentă şi grave scăpări de raţionament juridic, exasperată de corecturile pe care le făcusem pentru a zecea oară în raportul de consultanţă pe care încercase să îl realizeze, mi-a replicat iritată, de o manieră ironico-tăioasă: „Spuneţi, doamna Laurenţiu, ce mai doriţi să modific?!” Era evident că pentru ea eram de o exigenţă deplasată, de neînţeles, nepotrivită cu ritmul alert în care se desfăşoară lucrurile astăzi, când nu avem timp pentru detalii. În ochii unor astfel de oameni preocuparea pentru precizie şi acurateţe e agitaţie inutilă, respectul pentru profesie şi, până la urmă, faţă de sine, semn al neadaptării la sistem, ambele fiind trăsături agasante ale unor personaje stranii, stresate şi stresante, care strică atmosfera de chill-out ce ar trebui să domnească peste tot. Profesionistul e deranjant şi obositor pentru cei din jur, iar exigenţa lui e semn de aroganţă. Pasiunea e bizară şi atrage adesea replici tendenţioase – „relaxează-te!” -, insinuând un comportament deplasat.
În ochii mei, astfel de atitudini sunt semne absolut îngrijorătoare. Blazarea, dezinteresul (aş paria că nu numai faţă de profesie), în special la o vârstă atât de fragedă, sunt de-a dreptul ciudate. În mod normal, e nepermis ca la douăzeci de ani să nu ai pasiune, entuziasm, curiozităţi, să nu ai foc, să nu ai zvâc. Cred că de multe ori suntem prea relaxaţi. Că nu forţăm limitele. Nu luptăm. Nu avem mentalitatea „where there’s a will, there’s a way”(când există voinţă, există o cale). Renunţăm prea repede, prin artificiul ţapului ispăşitor, căutând mai degrabă vinovaţi pentru insuccesul nostru decât soluţii. Dar ne plângem. Nu cred că avem vreo şansă de a deveni cu adevărat performanţi, cât timp aplicăm principiul „merge şi aşa”, iar mediocritatea nu numai că nu ne repugnă, ci, dimpotrivă, ni se pare confortabilă şi devine un ţel, un mod de viaţă.
Ioana Romana LAURENŢIU

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

La TV totul e bine… la mine nu!

Nu cred că cineva din România, bineânțeles în afară de cei din Guvern, va îndrăzni să contrazică statisticile și sondajele… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

70 de milioane de lei sprijin de la stat pentru promovarea firmelor la export

Prin Programul de promovare a exporturilor, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț şi Antreprenoriat aprobat de Guvern,  firmele private… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Status: busy

După o lungă perioadă aglomerată și agitată, debutând încă din copilarie, când la zece-unsprezece ani suna gongul fixat de mine… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Se ofilește crinul liberalului Crin

Venă groasă și isterică la gâtul crinului galben al liberalismului rămânesc. Icterul mecanic provocat de „Inițiativa România Liberală” a provocat… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Român ca bradul…

Una dintre comparaţiile cele mai dragi sufletului nostru  este aceea că românul e „ca bradul”. Adică drept, neîncovoiat, falnic şi… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Temperaturi sub zero grade Celsius înregistrate în județul Alba

Miercuri dimineață, 28 octombrie 2015, la Sebeş a fost măsurată o temperatură minimă de minus 0,4 grade Celsius, potrivit Serviciului… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Studiu sociologic. România și criza migrației: Cum a evoluat această problemă de-a lungul timpului

Problema migrației a fost, dintotdeauna, una dintre efectele negative ale complexului proces de globalizare. Astfel, una dintre cele mai teribile… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Retrocedăm… Ardealul?!?

Nu ştiu de ce noi, românii, ne găsim întotdeauna să fim mai… catolici decât Papa! Mă refer de această dată… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

15 Comentarii

Mates 21 aprilie 2011 at 7:59

Probabil unul dintre cele mai bine scrise articole pe care le-am citit în ultima vreme.

doru susan 21 aprilie 2011 at 8:38

Subscriu fara ezitare.

blaser 21 aprilie 2011 at 15:27

„Am din ce în ce mai frecvent un sentiment de inadecvare, de neadaptare la epocă, la vremuri.”
Welcome to the club!
” căutând mai degrabă vinovaţi pentru insuccesul nostru decât soluţii. Dar ne plângem.”
„All In.”

vigilante 21 aprilie 2011 at 16:15

Felicitari pentru articol stimata doamna. La obiect ca intotdeauna. Societatea noastra este una blazata din nefericire. Suficienta, prostul gust, parvenitismul, „modelele” de reusita in viata pe care ni le ofera cu nonsalanta toate mediile de informatie in goana lor dupa senzational, dupa rating si implicit avantaje de ordin material corelate cu lipsa unui sistem de valori real conturat inca din primii ani ai copilariei si-au pus, isi pun si isi vor mai pune in continuare amprenta asupra tuturor si in special a tinerilor care lipsiti de o experienta de viata iau totul de-a gata si trateaza totul prin prisma axiologiei proprii formata sub influenta acestei perioade de tranzitie care nu stiu cand se va termina cu adevarat.

M. 23 aprilie 2011 at 11:52

Intr-adevar , semnatara acestui articol are dreptate, generatia tanara in majoritate sufera de superficialitate si blazare. Insa nu stiu daca e dumneaei cea mai in masura sa judece atat de aspru pe cei care, isi depun CV-uri si scrisori de intentie dupa modele trase la indigo si mai au „pretentia” sa fie platiti in urma muncii prestate. In fond ei sunt oameni care au de platit facturi, nu au avut sansa, ca semnatara acestui articol, sa-si infiinteze o firma de avocatura direct dupa terminarea facultatii, nu din cauza unor rezultate academice stralucite, sau apartenentei la vreo „elita” intelectuala, dupa cum pretinde atat de nonsalant acum, ci doar pentru ca a avut privilegiul sa fie fiica unor oameni cu stare- redactorul sef al ziarului Unirea si directorul DSP Alba. De fapt, dupa cum deducem din articol doamna in cauza n-a trebuit sa treaca niciodata prin procesul infiorator de recrutare, ca cei care au terminat o facultate in rand cu domnia sa (sau poate chiar cu rezultate mai bune), i s-a pus totul in brate, ajungand unde trebuie fara prea mult efort . De altfel, daca tot este mult prea ocupata cu performanta la locul de munca, ar trebui sa ne scuteasca de sfaturile si invataturile cu condescenta adresate provincialilor din orasul natal livrate prin intermediul ziarului „de familie” si sa se orienteze catre publicatii mai serioase, din domeniul juridic, poate, sau de tiraj mai mare. Sunt sigur ca toti ar avea nevoie de „expertiza” dumneaei.

vigilante 23 aprilie 2011 at 13:53

Eu ce ziceam stimate domn M.? Parvenitismul e pe toate fronturile. Sunt perfect de acord cu domnia voastra..multi din cei ajunsi intr-o pozitie importanta au „reusit” in viata asa cum spuneam mai sus fie sustinuti politic fie prin nepotism. Unii chiar nu au habar ce inseamna sa participi la interviuri pt ca sunt promovati prin alte metode demne de o Romanie cu un trecut fanariot. Chiar nu stiam ca stimata doamna avocat provine de unde provine..am apreciat doar continutul articolelor dumneaei in general pertinente.

Sergiu 23 aprilie 2011 at 12:16

Asa e Ioana, noi a trebuit sa umblam cu CV-urile pe la porti, sa suferim umilinte de la cei de teapa ta, doar pentru ca pe mama sau tata nu-i chema intr-un anumit fel. N-am putut toti sa ajungem asistenti universitari cu rezultate mediocre in facultate si sa avem conditii privilegiate din start.
bineinteles ca angajatii sunt blazati, cat timp „neocapitalistii” astia de angajatori se asteapta sa stai 24 cu 7 la servici, sa faci performanta si sa te multumesti cu bani de 3 covrigi.

CORCODELU' 23 aprilie 2011 at 12:57

M-am săturat de toate fiinţele astea superioare, care vor o lume croită după chipul şi asemănarea lor. E greţos să-ţi expui în felul ăsta complexul de superioritate. Cică generaţia tânără e sursa haosului din Romănia, comunişti împuţiţi ce sunteţi voi, înfiltraţi peste tot, politică, justiţie, educaţie etc. M-am săturat de ăştia cu penelu’ fin care au impresia că sunt mari vizionari, că ei şi doar ei ştiu ce e de făcut , dar din păcate nu-i ascultă nimeni. Oricum textul e plin de banalităţi, de clişee, nimic valoros în el, deşi autoarea vrea să pară genială, că, vezi doamne , ce ar fi descoperit ea.
Un tânăr neliniştit şi blazat. Şi acum să ne revenim, punct.

Hantulescu 26 aprilie 2011 at 11:58

Dragilor „M”, „Sergiu” si „Corcodelu'”, nu prea am obiceiul sa postez comentarii, dar de data asta sunt nevoit s-o fac, pentru ca, va aflati intr-o eroare determinata de umorile voastre personale. Apreciez limbajul pe care-l utilizati in comentariile voastre, deci forma, nu si continutul lor. Pentru ca, daca sunteti asa critici fini si dotati intelectualiceste, atunci ar trebui sa atacati ideile din acest articol (excelent, dupa parerea mea), nicidecum persoana semnatarului. De fapt se vede ca nu aveti agumente si atunci recurgeti la tactica aceea demna de rigola a atacului la persoana, desi prin aceasta va descalificati singuri. „Povincialul” din mine se revolta in fata acestei probe de iumbecilitate impopotonata intelectualiceste, pe care o dati voi… Cu (i)reverenta, un jurnalist care stie cate parale fac personajele ca voi!

Adela 26 aprilie 2011 at 12:05

I-am fost studenta doamnei Laurentiu si era foarte bine pregatita, intotdeauna pe faza si la curent, entuziasta si foarte apropiata de studenti. Cu totii o iubeam, desi era exigenta. Impunea respect, dar ne insufla pasiune. Si era asistenta unui profesor din facultate notoriu pentru faptul ca la el nu functionau pilele (nu neaparat favoritul meu, dar poate singurul profesor din Facultatea de drept de la Babes cu o astfel de reputatie). Deci imi vine greu sa cred ca a ajuns acolo datorita familiei. In plus, pot sa ii spun domnului M de mai sus, ca am citit o serie de articole de specialitate scrise de aceeasi autoare, publicate in cele mai bine cotate reviste din domeniu. Sper doar ca doamna Laurentiu sa nu ia in seama tot raul gratuit si nedrept de mai sus.

Ciprian 26 aprilie 2011 at 14:03

Doamna care semneaza articolul de mai sus, nu are ce sa caute in CV-urile nimanui.Daca ar fi atat de „bine pregatita” cum pretinde, ar fi constienta ca un om specializat pe HR (Human Resource) este singurul in masura sa-si dea cu parerea. Intreb la randul meu: ce stiti d-voastra despre organizarea unei sesiuni de interviuri? Ce metode folositi? Ce teste ? In ce masura rezultatele sunt comparate cu standardele? Ati facut macar un profil al candidatului „ca la carte”? Vorbeati de salarii…pai scuze, majoritatea angajatorilor solicita intervievatilor o cuantificare. Clasicul :”Ce salariu considerati ca v-ar multumi…” Sa fim seriosi doamna.Nu aveti idee ce presupune piata muncii in momentul de fata si nici pe departe nu sunteti in masura sa judecati un CV.

Ciprian 26 aprilie 2011 at 14:06

P.S. „greseli elementare de limba” ? Amuzant. Aceasta este o greseala de exprimare. Sau o fi una gramaticala? Sa vedem, stiti diferenta doamna?

Stefan 26 aprilie 2011 at 14:31

Excelent articol, din pacate adevarul trist.
Sunt doua „adevaruri triste” dintre care unul reiasa din articol iar celalalt din reactia starnite de articol:
1. pretentiile sunt de cele mai multe ori corelate cu ce ar visa sa faca in viata sau ce i-ar indreptatii diplomele obtinute sa faca si nu cu capabilitatile personale care nu trebuie sa fie neaparat de profesionisti cu experienta. Mai nou se cauta oameni onesti, curiosi de nou si cu dorinta de dezvoltare, intr-un cuvant: pasionati.
2. din comentariile de mai sus reiasa clar sindromul postmodernist roman: altul este vinovat pentru frustrarea si insuccesul meu.
Este din pacate o realitate trista cu care ne confruntam in toate domeniile. Intrebarile cele mai frecvente chiar si la primul interviu de angajare sunt: ce masina voi primi? cat este salarul? daca se pot face km personali cu masina?ce telefon primesc? Iar cand ceri socoteala activitatilor desfasurate am primit si raspunsuri de genul: de ce te iei numai de mine, nici ceilalti nu sunt perfecti, sau, de ce nu ai insistat mai mult daca era asa de important.
Sunt insa doua intrebari care se impun in aceasta situatie:
1. Este de vina tineretul sau angajatii lipsiti de pasiune?
2. Este deficienta liderilor care formeaza echipa?
Eu inclin spre cea de-a doua: in Romania ducem lipsa de lideri care sa fie capabili sa elaboreze o strategie, sa formeze echipa si sa implementeze strategia respectiva.
Daca ne uitam putin in jurul nostru, vedem vecini, cunoscuti de-ai nostrii, chiar unii dintre noi, care am reusit prin forte proprii sa fie angajati la firme multinationale pe salarii bune cu responsabilitati pe masura si care se descurca. Daca managerul roman nu este capabil, vine manager strain, daca angajatul nu este capabil sau calca stramb este inlocuit. Singurul lucru etern in era capitalista este schimbarea. Cine nu are capacitatea de a concura si acomoda noilor cerinte – se plange si invinovateste pe altii de nereusita lui.
Brucan a fost mult prea optimist. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Hantulescu 26 aprilie 2011 at 16:04

Lui Ciprian trebuie sa-i explice cineva notiunea de preselectie. De ce? Pai, pentru ca inainte de teste si raportari la standarde trebuie facuta o preselectie. Ca nu aplici testul unui numar de 50 de indivizi care doar iti mananca timpul si nervii. Dupa cum ai putut intelege din articol, draga Ciprian, CV-urile depuse erau … „trase la indigo” si preluate de pe net! Nicio contributie de la „cerebelul la purtator” al „catindatilor”. Pentru ce ar fi trebuiet sa fie angajati ei in firma respectiva? Cu ce abilitati si talente? Cu „talentul” de a naviga pe net? Unde-i originalitatea? Unde-i creierasul lor in aceasta ecuatie? Un CV original nu se ia de pe net. Formulele standardizate gasite cu duiumul pe net nu te fac mai destept sau mai eficient, ci nici nu te arata pe tine asa cum esti! E de preferat un CV mai modest, dar original, decat unul pompos si… copiat. Asta spunea doamna, prietene Ciprian! Preselectia se pare ca i-a cernut pe multi copisti, comozi si lipsiti de originalitate, talent, daruire si logica. In rest, vorba unui ante-vorbitor inspirat: „las la aprecierea instantei…”, cat de bine pregatiti sunt copisti-navigatori pe net, pentru viata reala si pentru adevaratele infruntari in instanta! Ca hartii pe care sa le copiezi, formulare si tipizate standard stie si o maimuta sa trimita la un proces de selectie a fortei de munca. Poate ca nu stiti dar munca adevarata in avocatura inseamna si inventivitate, imaginatie si informatie la purtator, nu inter-niet, inter-niet, si inter-niet toata ziua…

garnutz 29 aprilie 2011 at 17:52

Hallo…Halba-Lulea calling…do you read me?

Comentariile sunt oprite