Curier Județean

Blaj, municipiu verde: A fost semnat contractul pentru achiziția a 15 stații de încărcare pentru mașini electrice. Unde vor fi amplasate

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj, municipiu verde: A fost semnat contractul pentru achiziția a 15 stații de încărcare pentru mașini electrice. Unde vor fi amplasate

Municipiul Blaj continuă să se dezvolte ca „oraș verde” urmând ca 15 stații de încărcare pentru autovehicule electrice să fie amplasate în municipiu.

„Noi vești bune pentru Blaj! Am semnat, împreună cu Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), contractul pentru achiziţia şi montajul în municipiul Blaj a 15 staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice!

Valoarea investiției este de 3.173.367,15 lei, din care AFM acordă o finanţare nerambursabilă în sumă de 2.823.300 lei, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru realizarea proiectului!

Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni de la semnarea contractului.

Cele 15 stații, de 72 KW, cu două puncte de încărcare fiecare, vor fi amplasate în următoarele zone:

Petrisat, Cămin Cultural;
Sala de Sport „Timotei Cipariu”, strada I.M.Clain;
Zona Blocurilor, strada Gheorghe Barițiu;
Strada Câmpul Libertății, zona Serviciului Asistență Socială;
Parcarea din cartierul Izvoarele (Ciufud);
Parcarea din fața Hotel Târnavele+BRD, Bulevardul Republicii;
Parcarea din Zona APA CTTA, strada Gării;
Parcarea din zona străzilor Eroilor – Fabricii;
Parcarea din zona străzii Gării;
Parcarea de la Blocul 16, strada Eroilor;
Parcarea de la Blocul 16, strada Eroilor;
Parcarea de la Centrul Cultural „I. Mureșianu”, strada Avram Iancu;
Parcarea de la Centrul Cultural „I. Mureșianu”, strada Avram Iancu;
Parcarea de la Sala Polivalentă „Alba Blaj” Arena;
Parcarea de la Sala Polivalentă „Alba Blaj” Arena.

Obiectiv: Blaj, oraș verde!
Investim în Blaj, investim în noi!”, a transmis primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, prin intermediul paginii de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetația uscată la Cărpiniș. Pompierii din Câmpeni intervin cu autospecială

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU de vegetația uscată la Cărpiniș. Pompierii din Câmpeni intervin cu autospecială Pompierii din Câmpeni intervin, astăzi, 22 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în localitatea Cărpiniș. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în loc. Cărpiniș. Forte alocate: 1 autospecială de stingere cu apă […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului din Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale” Astăzi se împlinesc 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș. La 21 martie 1951, Serviciul Muzee și Monumente din cadrul Comitetului pentru […]

Citește mai mult