”Bărbatul meu nu vrea să își facă datoria de soț…” – ”PERLE” din solicitările la 112 publicate de IGPR, de Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență
Astăzi, 11 februarie, Serviciul de Urgență 112 împlinește 15 ani de funcționare. Cu această ocazie IGPR a ținut să amintească încă o dată că acest serviciu trebuie folosit doar atunci când suntem în pericol și avem nevoie de intervenția autorităților.
IGPR a publicat pe rețeaua de socializare și câteva dintre motivele pentru care s-a sunat la 112 în 2018, cu următorul mesaj: ”Chiar dacă, la prima vedere, par hazlii, în realitate, astfel de gesturi pot reprezenta un pericol pentru viața persoanelor care chiar au nevoie de ajutor. Cum? Ținând linia ocupată”.
*”Am 80 de ani și vă rog să facem împreună o pândă sub remorca din fața casei. Poate așa reușim să o prindem pe amanta soțului. Nu e mai tânără decât mine. Are 85 de ani, dar…”
*”Bărbatul meu nu vrea să își facă datoria de soț. Credeți că mă puteți ajuta în acest sens? ”
*”Am nevoie să mă deplasez urgent într-un loc. Știu că Poliția vine mai repede decât taxi-ul. Mă puteți ajuta, vă rog?”
*”Un parapantist este în pericol. Se află la o înălțime foarte mare! Vă rog să îl ajutați!!!”
*”Am nevoie de sprijin! Găinile vecinului au intrat la mine în curte.”
*”Nu am nicio urgență. Am sunat la 112 pentru că aici mi se vorbește frumos”
Referitor la exemplele de mai sus, polițiștii transmit: ”Pentru deplasări urgente, pentru traseul găinilor sau pentru o vorbă bună există întotdeauna cineva din proximitate care să ne ajute. Poate chiar polițistul de proximitate, în limita competențelor lui, evident”, a mai scris reprezentantul IGPR pe Facebook, reamintind că apelarea abuzivă ori alertarea falsă, prin utilizarea numărului de urgență 112, este contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ”pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”. Printre semnatarii actului […]
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării noastre și este cunoscut drept cel mai mare apărător al creștinătății din țara noastră, acesta domnind în […]
2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv La 2 iulie este sărbătorită, anual, Ziua internațională a ziaristului sportiv. Această dată a fost aleasă în 1994, de către Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS), cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înființare. <img class="aligncenter wp-image-429153 size-full" src="https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2017/07/jurnalist-sport.jpg" alt="" width="640" height="480" / Asociația Presei […]