Bărbat din Blaj, REȚINUT de polițiști pentru violență în familie, după ce și-a strâns de gât concubina. S-a ales cu ordin de protecție
Polițiștii din Blaj au reținut un bărbat de 43 de ani, care și-ar fi agresat concubina. Acesta ar fi lovit-o cu palmele peste față și ar fi strâns-o de gât.
Polițiștii din Blaj au reținut un bărbat care și-ar fi agresat concubina. A fost emis și un ordin provizoriu de protecție.
În după-amiaza zilei de duminică, 11 aprilie 2021, Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată de către o femeie de 35 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubin.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, pe fondul unor neînțelegeri avute cu concubina sa, ar fi lovit-o cu palmele peste față și ar fi strâns-o de gât.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării răspunsurilor date de femeie a rezultat că se impune emiterea unui ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile.
Totodată, față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie și a fost luată măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de azi, 12 aprilie, reținutul va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Preotul Constantin Necula, conferință duhovnicească pentru angajații de la Penitenciarul Aiud: ,,Din când în când e nevoie de o primenire, de o înnoire”
Preotul Constantin Necula, conferință duhovnicească pentru angajații de la Penitenciarul Aiud: ,,Din când în când e nevoie de o primenire, de o înnoire” Părintele Constantin Necula a fost prezent, miercuri, 1 aprilie 2026, la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud. În prima parte a zilei, părintele Constantin Necula le-a oferit sfaturi duhovnicești deținuților custodiați în cadrul […]
VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O șoferiță a tăiat calea unui autobuz în zona Spitalului Județean de Urgență
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O șoferiță a tăiat calea unui autobuz în zona Spitalului Județean de Urgență Un accident rutier a avut loc miercuri după-masa în Alba Iulia. O mașină și un autobuz s-au ciocnit pe Bulevardul Revoluției. Evenimentul rutier a avut loc în zona Spitalului Județean de Urgență. Potrivit martorilor, o șoferiță ar […]
FOTO | Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Trascău, realizat de autoritățile din Alba în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca: „Un instrument esențial în stabilirea modului în care se dezvoltă această zonă”
Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Trascău, realizat de autoritățile din Alba în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca: „Un instrument esențial în stabilirea modului în care se dezvoltă această zonă” Consiliul Județean Alba a dat startul elaborării Planului de Amenajare a Teritoriului Zonal Trascău, un document strategic care va stabili direcțiile de dezvoltare pentru una […]