Rămâi conectat

Curier Județean

Bărbat din Alba, reținut de polițiști: i-a provocat ginerelui său leziuni în zona abdomenului și spatelui, cu un obiect ascuțit

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Bărbat din Alba, reținut de polițiști: i-a provocat ginerelui său leziuni în zona abdomenului și spatelui, cu un obiect ascuțit

La data de 12 septembrie 2024, în jurul orei 17.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați cu privire la faptul că la o locuință din comuna Vidra a avut loc un conflict, iar o persoană a suferit leziuni corporale.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat de 65 de ani i-ar fi provocat ginerelui său, în vârstă de 41 de ani, leziuni în zona abdomenului și al spatelui, cu un obiect ascuțit.

Victima a fost transportată la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Față de agresor, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea