Rămâi conectat

Sport

Barajul pentru promovarea în Liga 3, la fel ca sezonul trecut | Reprezentanta Albei își va afla oponentul luna viitoare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Determinarea echipelor care vor promova în Liga 3, ediția 2023/2024, va avea loc în baza acelorași reguli care au fost aplicate de Federația Română de Fotbal și pentru sezonul actual, conform deciziei Comitetului Executiv al FRF din 21 decembrie 2022.

Cele 42 de campioane județene și cea din București vor fi repartizate în șapte regiuni a câte șase echipe fiecare, regiuni deja cunoscute (vor promova 21). Stabilirea celor trei jocuri per regiune, urmeează a fi decisă prin tragere la sorţi, în februarie 2023, de către Departamentul Competiţii al FRF. Prima echipă extrasă din urnă va fi organizatoare a jocului tur, returul urmând să se desfăşoare pe terenul formației adverse. Meciurile sunt programate sâmbătă, 17 iunie, la ora 18.00, respectiv o săptămână mai târziu, în 24 iunie, la ora 17.30, returul. AJF-urile și AMFB-ul sunt obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, în scris, până la data de 11 iunie 2023, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă (CIS) al acestora eliberat de Ministerul Sportului. La baraj au dreptul să participe doar prima clasată la finalul campionatului Ligii 4 din fiecare județ sau din București.  În situația în care echipa campioană nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj, deoarece nu deține personalitate juridică și/sau CIS, jocurile de baraj în care era repartizată nu se vor disputa, adversara, dacă îndeplineşte condițiile de participare, urmând să fie declarată câștigătoare.

În ceea ce privește reprezentanta Albei la dubla pentru accederea în eșalonul superior, aceasta va avea parte de un adversar din Regiunea 3 Centru, formații din județele Brașov, Mureș, Covasna, Harghita sau Sibiu. În Liga 4, după terminarea turului, Industria Galda de Jos (foto), marea favorită a stagiunii, are 8 puncte avans raportat la Viitorul Sântimbru, clasată pe locul secund la mijlocul campionatului.

În cele ce urmează vă prezentăm situația în județele ce se vor afla în urna posibililor adversari:

*Brașov (10 echipe): 1. ACSM Codlea – 38 p, 2. Inter Cristian – 35 p, 3. Ciucaș Tărlungeni – 34 p (s-au jucat 15 etape);

*Covasna (14 echipe): 1. Prima Brăduț – 33 puncte, 2. CSO Baraolt – 32 p, 3. AS Covasna – 28 p;

*Harghita (11 echipe): 1. CS Gheorgheni-VSK Gheorgheni – 33 p (maximum), 2. Roseal Odorheiu Secuiesc – 24 p, 3. Golimpiakosz Odorheiu Secuiesc – 21 p;

*Mureș (14 echipe în Liga Elitelor)1. CS Iernut – 35 p, 2. AFC ASA Tg. Mureș – 34 p, 3. Academica Transilvania Tg. Mureș – 25 p;

*Sibiu (14 echipe): 1. ACS Mediaș 2022 – 39 p (doar victorii), 2. Inter Stars 2022 Sibiu – 36 p, 3. FC Avrig – 31 p.

Vara trecută, CS Universitatea Alba Iulia a promovat fără emoții, după după victorii reuprtate la scoruri de maidan, cu CSO Baraolt (Covasna), 11-2 pe “Cetate” și 7-1 în deplasare. Cu excepția campionatului din Harghita, în celelalte 4 bătălia se anunță încinsă în primăvară pentru prima poziție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotătorii LPS Alba Iulia la Naționale: Andrea Zsebe – 3 medalii de argint, ștafetele combinate – două medalii de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii LPS Alba Iulia la Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori: Andrea Zsebe – 3 medalii de argint, ștafetele combinate – două medalii de bronz La Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, înotătorii de la LPS Alba Iulia au reușit rezultate de apreciat, fiind adjudecate 5 medalii, toate în probele juniorilor II. Astfel, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea