Ştirea zilei

Autostrada Orăştie–Sibiu, centura ocolitoare a Sebeşului, stadiul lucrărilor în zona Lancrăm

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Duminică, 27 octombrie 2013, aşa cum deja ne-am obişnuit, pe lotul 2 al autostrăzii Orăştie – Sibiu, care va avea şi rolul de centură ocolitoare a Sebeşului, în zona Lancrăm – Kronoşpan, utilajele firmei STRACO desfăşurau activităţi specifice unui şantier de contrucţie de drumuri. Astfel, în apropierea pasajului rutier de la intrarea în Sebeş dinspre Lancrăm se turna ultimul strat de covor asfaltic,  iar câţiva cilindrii (foto) compactau suprafaţa viitoarei autostrăzi.După ce Transelectrica a rezolvat problema stâlpilor de înaltă tensiune din zona Vinţişoara, care au fost înălţaţi cu 12 m, cea mai mare problemă de pe acest lot o reprezintă pasajul rutier al viitoarei autostrăzi peste calea ferată de lângă Kronoşpan. Aici este „cuiul lui Pepelea”  al lotului 2, întrucât este porţiunea pe care lucrările au avansat cel mai puţin. Practic au fost efectuate lucrările de montare a grinzilor, de armare, a fost turnat betonul, dar pasajul (vezi galeria foto) încă nu a fost decofrat în totalitate. Pe această porţiune ar mai fi necesare încă 3-4 săptămâni pentru ca lucrările să fie finalizate, lucru care, evident, depinde de condiţiile meteo.

Ultimul termen anunţat de către STRACO pentru finalizarea acestui lot din autostradă este jumătatea lunii decembrie 2013.

[nggallery id=534]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Antrenorul albaiulian Iosif Luca, aniversat la împlinirea vârstei de 92 de ani: „Respect și recunoștință pentru tot ceea ce ați oferit fotbalului”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

FOTO | Antrenorul albaiulian Iosif Luca, aniversat la împlinirea vârstei de 92 de ani: „Respect și recunoștință pentru tot ceea ce ați oferit fotbalului” Antrenorul albaiulian Iosif Luca a fost aniversat, miercuri, 1 aprilie 2026, la împlinirea vârstei de 92 de ani la sediul Asociației Județene de Fotbal (AJF) Alba. „La mulți ani, maestre Iosif […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Femeie din Vințu de Jos, REȚINUTĂ de polițiști: A încălcat ordinul de protecție emis pe numele ei după ce și-a bătut fostul concubin

Ioana Oprean

Publicat

în

Femeie din Vințu de Jos, REȚINUTĂ de polițiști: A încălcat ordinul de protecție emis pe numele ei după ce și-a bătut fostul concubin O femeie din Vințu de Jos a fost reținută de polițiști. Ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele ei după ce și-a bătut fostul concubin. Potrivit IPJ Alba, la data […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Economistul Marinel Pavel, manager interimar la Spitalul Municipal Aiud: Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Economistul Marinel Pavel, manager interimar la Spitalul Municipal Aiud: Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale Economistul Marinel Pavel a preluat miercuri, 1 aprilie 2026, funcția de manager interimar la Spitalul Municipal Aiud. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii […]

Citește mai mult