Ştirea zilei

Autostrada Orăştie–Sibiu, centura ocolitoare a Sebeşului, stadiul lucrărilor în zona Lancrăm

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Duminică, 27 octombrie 2013, aşa cum deja ne-am obişnuit, pe lotul 2 al autostrăzii Orăştie – Sibiu, care va avea şi rolul de centură ocolitoare a Sebeşului, în zona Lancrăm – Kronoşpan, utilajele firmei STRACO desfăşurau activităţi specifice unui şantier de contrucţie de drumuri. Astfel, în apropierea pasajului rutier de la intrarea în Sebeş dinspre Lancrăm se turna ultimul strat de covor asfaltic,  iar câţiva cilindrii (foto) compactau suprafaţa viitoarei autostrăzi.După ce Transelectrica a rezolvat problema stâlpilor de înaltă tensiune din zona Vinţişoara, care au fost înălţaţi cu 12 m, cea mai mare problemă de pe acest lot o reprezintă pasajul rutier al viitoarei autostrăzi peste calea ferată de lângă Kronoşpan. Aici este „cuiul lui Pepelea”  al lotului 2, întrucât este porţiunea pe care lucrările au avansat cel mai puţin. Practic au fost efectuate lucrările de montare a grinzilor, de armare, a fost turnat betonul, dar pasajul (vezi galeria foto) încă nu a fost decofrat în totalitate. Pe această porţiune ar mai fi necesare încă 3-4 săptămâni pentru ca lucrările să fie finalizate, lucru care, evident, depinde de condiţiile meteo.

Petrecerea Divorțaților

Ultimul termen anunţat de către STRACO pentru finalizarea acestui lot din autostradă este jumătatea lunii decembrie 2013.

[nggallery id=534]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prefectul Nicolae Albu și-a dat demisia: A condus aproape 7 ani Instituția Prefectului-Județul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Prefectul Nicolae Albu și-a dat demisia: A condus aproape 7 ani Instituția Prefectului-Județul Alba Prefectul de Alba, Nicolae Albu, și-a anunțat marți, 20 octombrie 2026, demisia din funcție, în contextul intrării Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție.  „După aproape șapte ani în care am avut onoarea și responsabilitatea de a ocupa funcția de prefect al […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean Delegații organizațiilor locale USR din Alba s-au reunit duminică, 18 octombrie 2026, pentru alegerea președintelui filialei județene și desemnarea membrilor Biroului Județean USR Alba. În urma votului exprimat de participanții la Conferința Județeană, Flaviu Lucian Rădițoiu, membru USR din iunie 2020, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“

Ioana Oprean

Publicat

în

Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“ Cunoscutul regizor britanic Charlie Ottley se află luni, 19 octombrie 2026, la Alba Iulia. Întâlnirea cu Charlie Ottley a avut loc începând cu ora 13:00, în Atrium Centurionum, la sediul Consiliului […]

Citește mai mult