Au pus în pericol siguranța în trafic: Soferi beți, fără permis sau cu numere expirate, prinși de polițiștii din Alba
Au pus în pericol siguranța în trafic: Soferi beți, fără permis sau cu numere expirate, prinși de polițiștii din Alba
La data de 8 septembrie 2022, în jurul orei 02,00 polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un tânăr de 24 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Postăvarului din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 7 septembrie 2022, în jurul orei 15,00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, în timp ce acționau pe raza localității Lunca Târnavei, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Jidvei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul condus de tânăr nu este înmatriculat în circulație, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din luna septembrie a anului 2021.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
La data de 7 septembrie 2022, în jurul orei 19,15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Câmpeni au depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Poiana Vadului, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 75, având permisul de conducere suspendat.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Raveca Leahu, din Oarda de Sus, sărbătorită la frumoasa vârstă de 101 ani. ,,Impresionează prin puterea, simplitatea și demnitatea cu care își trăiește fiecare zi”
Raveca Leahu, din Oarda de Sus, sărbătorită la frumoasa vârstă de 101 ani. ,,Impresionează prin puterea, simplitatea și demnitatea cu care își trăiește fiecare zi” Raveca Leahu, din Oarda de Sus, a fost sărbătorită la frumoasa vârstă de 101 ani. Vârstnica a fost vizitată de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa și de viceprimarul Adina […]
VIDEO | „Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor
„Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor Un incident neplăcut a avut loc la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, joi, 26 martie. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare chiar sub privirile și în uralele colegilor. Precum […]
VIDEO | Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator
Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator Antreprenoriatul este un concept tot mai des întâlnit în rândul tinerilor, însă puțini știu cu adevărat ce înseamnă sau, mai mult decât atât, cum poate fi […]

