Actualitate

ATENȚIE! Amenzi între 1.000 și 3.000 de lei pentru picnic în zonele neamenajate. De Paște și de 1 Mai – controale prin echipe mixte de la MAI și Ministerul Mediului

Ioana Oprean

Publicat

în

Reprezentanți ai Ministerului Mediului și Gărzii Naționale de Mediu, în colaborarea cu Poliția Locală și Jandarmeria Română, vor efectua controale în zonele de picnic în perioada Sărbătorilor Pascale și a minivacanței de 1 Mai, a anunțat, vineri, ministerul de resort.

Petrecerea Divorțaților

Echipele mixte de control vor patrula în zonele special amenajate pentru activități de picnic, în zonele neamenajate, cunoscute ca zone de picnic, respectiv în zonele turistice și în cele de afluență publică consacrate, pentru a asigura respectarea prevederilor legale.

Totodată, administrațiile publice locale au fost atenționate cu privire la obligațiile ce decurg din Legea 54/2012 referitoare la organizarea zonelor special amenajate pentru activitățile de picnic.

Potrivit Legii 54/2012, activitățile de picnic pot fi organizate numai în zone special amenajate, sau în zone indicate pentru picnic, care aparțin domeniului public sau privat al statului și/sau unităților administrative-teritoriale, zone în care există utilități și facilități pentru desfășurarea unor astfel de activități și este permisă aprinderea focului.

Organizarea activităților de picnic în alte zone decât cele special amenajate sau indicate se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 lei și 3.000 lei.

În zonele special amenajate, respectiv în zonele indicate pentru picnic, cetățenii trebuie să respecte un set de reguli, respectiv: păstrarea curățeniei și aruncarea deșeurilor doar containerele special amenajate, aprinderea focului doar în locurile special amenajate, supravegherea arderii și stingerea jarului după încheierea activității, folosirea toaletelor ecologice, parcarea autovehiculelor doar în zonele amenajate în acest scop, păstrarea liniștii și ordinii publice.

De asemenea, cetățenii trebuie să nu polueze cursurile de apă, să nu arunce țigări, chibrituri sau obiecte aprinse la întâmplare, să nu spele obiectele care au deservit activității de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate și să nu distrugă amplasamentul sau cadrul natural.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult