Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Astăzi, start în pregătirea divizionarelor terţe din Alba | Metalurgistul Cugir, Performanţa Ighiu şi Industria Galda de Jos, înaintea unui retur pentru Liga a 2-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Astăzi, 18 ianuarie este prima zi în care se lucrează oficial în fotbalul din Alba, în această după-amiază cele trei divizionare terţe din judeţ, Metalurgistul Cugir, Performanţa Ighiu şi Industria Galda de Jos, fixându-şi întâiele antrenamentele.CSM Sighetul - Industria Galda de Jos 76

După un tur lăudabil pentru trio-ul “albanez”, urmează partea secundă a sezonului Ligii a 3-a, pe care formaţiile ce ne reprezintă o abordează cu şanse reale de promovare pe a doua scenă, Cugirul şi Galda la 3 “lungimi” de liderii Avântul Reghin şi ASU Poli Timişoara, respectiv Performanţa Ighiu – la şase puncte de prima poziţie. În pauza competiţională, fiecare dintre conjudeţene, după posibilităţi, şi-a croit campania de transferuri, dar lucrurile încă se mişcă din acest punct de vedere. Alba are oportunitatea ca la vară să se bucure de o accedere în Liga a 2-a, dar pentru aceasta trebuie ca returul ce va debuta în 5 martie 2016 să fie pregătit în cele mai mici amănunte. Dar iată ultimele amănunte din tabăra celor trei grupări, prin vocile antrenorilor principali, ce-şi anunţă obiectivele.

*Metalurgistul Cugir (Metalurgistul Cugir - CS Ineu 22locul doi în Seria a 4-a, cu 31 de puncte). Gruparea de sub Drăgana a fost, deocamdată, cea mai cuminte la bursa modificărilor din efectiv, departe de vânzoleala anilor precedenţi. A plecat juniorul Ghergar (împrumutat de la UTA “Bătrâna Doamnă”), iar principala preocupare este aducerea a doi juniori valoroşi. “Căutăm în continuare tineri pentru a întări compartimentul în cauză. Bineînţeles că, dacă se va ivi oportunitatea achiziţionării unor fotbalişti valoroşi, valoric peste ce avem în curte, nu ne opunem, dar nu suntem disperaţi. Ne propunem să jucăm cel mai bun fotbal posibil, să câştigăm fiecare meci, iar dacă o să terminăm pe primul loc ar fi perfect”, a declarat antrenorul Călin Moldovan. Cugirenii forează şi pistele ex-uniriştilor C. Cristea (curtat de Luceafărul Oradea), Selegea sau Fl. Ilie, dar şansele sunt destul de reduse.

*Performanţa Ighiu (locul trei în Seria a 4-a, cu 28 de puncte). Nou-promovata a mutat inspirat la achiziţii, înregimentându-i pe S. Szekely (UTA), Circov (Şurianu Sebeş), Cl. Oara (Mureşul Vinţu), juniorii Weiner (fost la LPS Sebeş) şi Szekely Performanta Ighiu 2D. Mărginean (Inter Ciugud), plecând F. Morar (Industria Galda) şi G. Toma (Şurianu Sebeş). “”Ne propunem să realizăm un retur superior primei părţi a campionatului. Ne-am şi întărit lotul, iar dacă o să reuşim rezultatele râvnite şi o să fim în cărţi pentru Liga a 2-a, ne permitem să visăm cu ochii deschişi”, a precizat Adorian Himcinschi. Programul amicalelor: cu FC Hermannstadt (în 30 ianuarie şi 26 februarie), Mureşul Vinţu de Jos (3 februarie), Viitorul Sântimbru (6 februarie), CNS Cetate Deva (10 şi 13 februarie) şi „U” Cluj (20 februarie). Ighienii speră să producă marea surpriză şi să depăşească performanţele anului 2015.

*Industria Galda de Jos (locul patru în Seria a 5-a, cu 28 de puncte). Meritoria echipă găldeană a continuat pe linia ce a adus rezultate mult peste aşteptări: linişte şi planuri realiste, conform posibilităţilor. “Ne propunem să fim cel puţin la fel de buni precum în toamnă, să demonstrăm că rezultatele obţinute în tur nu au fost rodul întâmplării. Nu plecăm la drum cu gândul promovării, nu punem presiune, dar încercăm să ne menţinem acolo sus”, a menţionat Paul Ciucă. Industria rămâne cu picioarele pe pământ şi în privinţa ţintelor propuse, jucători localnici, la îndemână din punct de vedere financiar. Sunt vizaţi F. Morar (Performanţa), S. Mureşan (FCM Baia Bare, după o îndelungată pauză, fotbalist vizat şi de Mureşul Vinţu, dar de negăsit în ultimele zile), dar şi câţiva juniori din judeţ. Principala realizare a Galdei o reprezintă menţinerea “vedetelor” Cernea şi Cr. Bodea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSO Voluntari, noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari este noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena, după a 3-a victorie din tot atâtea dueluri în finala Diviziei A1. Dezamăgire pentru „mândria Albei”, care nu a reușit să oprească sărbătoarea formației din Voluntari, care a cucerit laurii în mimimum de partide. Nu a fost nici măcar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea