Astăzi, la ora 17.00, baschet feminin – Universitatea CSM Oradea – CSU Alba Iulia
Arena „Antonio Alexe” va găzdui astăzi, cu începere de la ora 17.00, partida dintre echipa locală, Universitatea CSM Oradea şi CSU Alba Iulia, partidă din cadrul etapei a 8-a a campionatului feminin, Divizia A. Se vor duela ocupanta locului al 13-lea, respectiv locul al 3-lea în clasamentul oficial. Formaţia gazdă are la activ o singură victorie înregistrată în faţa Politehnicii Iaşi şi 6 înfrângeri. La polul opus, elevele lui Tomas Bilek au un parcurs surprinzător de bun, contabilizând 6 reuşite şi doar un singur eşec. Formaţia din Alba Iulia porneşte în postură de favorită sigură, dată fiind diferenţa valorică dintre cele două protagoniste, dar şi de evoluţia de până în prezent a grupării albaiuliene, o armă importantă fiind Nadia Parker cu o medie de 18 puncte pe meci, 9,9 recuperări şi un indice de 23,4 la eficienţă (locul secund în topul campionatului la acest capitol). „Nu vom trata cu superficialitate întâlnirea, nu ne subestimăm adversarul. Vrem să câştigăm şi dacă ne vom face jocul obişnuit nu vom avea probleme. Sper să nu avem parte de accidentări”, a declarat antrenorul secund George Lăncrănjan. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, a patra înfrângere la Atena, în turneul 8 al Conference Cup, și meci pentru locurile 7-8
CSM Unirea Alba Iulia a suferit a patra înfrângere la Atena, în turneul 8 al Conference Cup, și are meci pentru locurile 7-8 în competiția continentală de polo feminin CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, a suferit a patra înfrângere la Atena, în cadrul turneului 8 al Conference Cup, 7-9 cu NC […]
CSM Unirea Alba Iulia, al treilea eșec în Conference Cup, turneul final 8, scor 10-15 cu Galatasaray!
CSM Unirea Alba Iulia, campioana României, a pierdut și al treilea meci în cadrul Conference Cup, turneul final 8, 10-15, cu Galatasaray Istanbul Cu 3 eșecuri din tot atâtea meciuri disputate la Atena, CSM Unirea Alba Iulia va evolua în partidele de clasament pentru locurile 5-8. Astfel, CSM Unirea Alba Iulia va susține sâmbătă o […]
Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul
Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 15.00, se dispută ultima rundă a sezonului regular în Seria 7 a Ligii 3, urmând ca de săptămâna viitoare să se treacă la faza secundă […]