Aflat joi la Pitești, la uzinele Dacia, Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la o dezbatere despre industria auto, că, dacă adunăm câţi kilometri de autostradă au...
Mircea Hava, președintele PNL Alba și prim-vicepreședinte al partidului a declarat, joi, că Ludovic Orban nu ar fi trebuit să solicite un vot în Biroul Executiv...
Apartamentele cu două camere, în Blaj, se închiriază inclusiv cu 300 de euro, prețurile fiind ridicate de compania germană Bosch, care are câteva mii de angajați...
Lunile aprilie și mai au însemnat un pas important, spre finalizarea loturilor 3 și 4 ale A1-Lugoj-Deva. Vremea bună, dar și mobilizarea bună a celor 2...
Doina Popescu – Brăila vă așteaptă pentru o ”perfuzie” în proză, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia Joi, 17 mai, în peisajul Cetății...
Supremaţia Constituţiei asupra întregii ordini juridice nu poate fi afectată de aderarea la Uniunea Europeană, potrivit motivării prin care Curtea Constituţională a României (CCR) a admis...
În Anul Centenar, Tineretul Național Liberal, filiala Alba, organizează prima ediţie a Galei „Tineri pentru viitorul României” vineri, 25 mai, ora 19.00, la Domeniile Martinutzi. În...
Sistemul național de irigații renaște în guvernarea PSD, în beneficiul fermierilor români care și în acest an vor avea gratis apa necesară irigațiilor. Tot mai multe...
O poză postată pe rețeaua de socializare este motiv de distracție pentru internauți. Ea prezintă strada Teilor, din Aiud, pe care se desfășoară lucrări de asfaltare,...
În calitate de președinte al Comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților, solicit PSD să retragă amendamentul deputatului Ioan Darzu prin care se prevede ca primarii...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea