Politică Administrație

Mircea Hava, președintele PNL Alba nu este de acord cu votul în partid pentru plângerea depusă de Ludovic Orban la adresa premierului

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Hava, președintele PNL Alba și prim-vicepreședinte al partidului a declarat, joi, că Ludovic Orban nu ar fi trebuit să solicite un vot în Biroul Executiv pentru susţinerea plângerii penale la adresa premierului Viorica Dăncilă. El a completat că are aceeaşi poziţie ca şi secretarul general al PNL, Ilie Bolojan.

Petrecerea Divorțaților

Întrebat, într-o conferinţă de presă, care este opinia sa despre oportunitatea depunerii respectivei plângeri, Mircea Hava a răspuns că este aceeaşi cu a colegului său de la Oradea, Ilie Bolojan.

”Da, asta e şi poziţia mea. Şi, mai ales, că nu trebuia făcută. Ca persoană fizică, poţi să faci orice. (…). Având în vedere că e plângerea unei persoane fizice, eu aşa o consider, nu am nicio calitate, nu mă interesează (conţinutul plângerii – n.r.), eu nu am curiozităţi de genul ăsta”, a declarat Mircea Hava, citat de Agerpres. El a subliniat că demersul lui Orban este o chestiune privată şi că acesta nu a greşit ca cetăţean.
”Este o chestiune privată, făcută de domnul Orban, nici măcar de preşedintele partidului, că are şi această calitate, este şi inginer (…). Eu ştiu că toată chestiunea asta a inflamat şi acum (…). Nu am niciun comentariu, nici de bine, nici de rău. Şi vă spun cinstit, nici nu m-a pasionat. Pe mine mă pasionează alte lucruri. (…). Am o pasiune teribilă vizavi de Centenar”, a declarat Hava, primar al municipiului Alba Iulia.

El a precizat că nu a participat la şedinţa Biroului Executiv al PNL de marţi, în care s-a decis susţinerea demersului lui Ludovic Orban privind plângerea penală împotriva prim-ministrului: ”Nu am participat la şedinţa de marţi. (…). Ce să spun? A fost «cea mai mare gafă din lumea asta», na. Nu trebuia să se facă lucrul ăsta. Domnul Orban a făcut-o, era OK. Faptul că s-a pus susţinerea partidului deja a amestecat totul şi deja am început să discutăm…Nu e OK ce s-a întâmplat. În mod normal, se putea discuta în Birou şi este foarte bine că se discută, (…) dar nu ceri, domnule, susţinerea partidului. Asta nu trebuia făcută. Asta e părerea mea. Cred că mâine vine Ludovic aici şi o să-i spun. Eu nu am nicio problemă cu nimeni. Şi nu cred că cineva mă poate acuza pe mine că am o problemă cu Ludovic Orban. (…). Oricine poate să greşească, dar lucrurile trebuie corectate. Din punctul meu de vedere, ca cetăţean, nu a greşit”, a completat primarul din Alba Iulia.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, săptămâna trecută, că a depus, în ”calitate de cetăţean al României”, o sesizare privind anumite fapte săvârşite de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi liderul PSD, Liviu Dragnea. Liderul liberal a precizat că aceste fapte sunt legate de pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoştinţa opiniei publice şi tot ce s-a întâmplat după adoptarea de către Guvern a memorandumului privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]

Citește mai mult